de Roxana-Ioana Ancuța
Tradițiile, aceste deprinderi ale societății care luptă pentru perpetuarea valorilor și identității naționale, sunt comoara de preț din tezaurul unei țări. Prin tradiție, se continuă și se respectă istoria și cultura unei nații. Fiecare popor își are obiceiurile, meșteșugurile şi identitatea proprii. „Fără tradiție nu există cultură: nici omul simplu, nici geniul nu pot crea nimic fără tradiție”, spunea Vasile Pârvan.
Fiecare cusătură este făcută cu grijă, pasiune și dedicație
Undeva, pe meleaguri de poveste, cu iz de cafea orientală, adieri de vânt deșertic, acolo unde „Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de maur” sau unde „flori giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare”, cum frumos versuia Mihai Eminescu, se țes cu fire fermecate povești nemuritoare, izvorâte, parcă, din cele 1001 de nopți. La pas pe străzile din Cairo, în drumurile voastre prin orașul piramidelor, puteți vedea, cunoaște și învăța multe. Îi puteți întâlni, de exemplu, pe urmașii curajosului și aventurosului Aladin al cărui covor fermecat a traversat veacuri și a poposit într-un atelier meșteșugăresc unde mâini dibace împung cu acul în stofele prețioase și vechi ale unor covoare persane. Merită făcut un popas în acest special colț de artă. Atelierul este mic, cu deschidere spre stradă, așa că fiecare privitor poate admira munca meșteșugarilor. Aici se repară covoare. De obicei, covoare vechi sau foarte vechi, covoare scumpe, covoare persane. Aici este un fel de atelier de frumusețe pentru covoare și tapiserii. Cei care le repară știu că meseria lor este, de fapt o artă și, prin urmare, fiecare împunsătură în covor este făcută cu grijă, pasiune și dedicație.
Tradiție transmisă doar bărbaților
Toți lucrătorii atelierului sunt bărbați, pentru că așa a fost transmisă meseria, fie de la bunici sau de la tați, către bărbații din familie. Lucrează cu pasiune, sunt conștienți că această meserie este destul de rară și, deși unii au trecut de vârsta pensionării, nu vor să renunțe la ceea ce fac. În timp ce îi privești lucrând și stai cu ei la taifas, simpaticii meșteșugari te vor invita la o ceșcuţă cu ceai și îți vor oferi, poate, un scaun, să te așezi lângă ei și să le asculți poveștile. Sunt veseli, lucrează în timp ce vorbesc și sunt mândri de munca lor. Osman este fiul patronului acestui atelier. Are 35 de ani și a învățat meseria de la vârsta de 15 ani. Abdelghani este cel mai vesel dintre colegii lui. Și cel mai vorbăreț. Când m-am pregătit să îi fac poze, a pus repede mâna pe ac și a început să alerge cu degetele pe covorul pe care îl avea în față. „Mister Hamdy este cel mai deștept și cel mai priceput dintre noi. El preia toată munca mai dificilă”, spune despre colegul său. Așa că mă îndrept și către domnul Hamdy care, la rândul lui, stă cu un covor imens în față și îi pune un șir nou-nouț de franjuri. „De ce îmi place munca asta? Pentru că este o artă, o meserie foarte veche, necesită pricepere și pentru că este moștenirea pe care am primit-o de la bunicul meu”.
O meserie pe cale de dispariţie
Lângă Hamdy, un domn mai în vârstă, îmbrăcat într-o cămașă lila, ia o scurtă pauză de la lucru pentru a se ruga. Când revine la covorul său fermecat, îndrăznesc să îmi îndrept atenția și către el. „Mister” Basem este veteranul atelierului, lucrează aici de peste 40 de ani și este un fost director al unui departament guvernamental. Toți spun că iubesc meseria pe care o fac tocmai datorită faptului că este veche și se simt datori să o transmită generațiilor mai tinere de bărbați din familia lor. Dacă lui Aladin i s-ar fi stricat covorul, probabil că aici l-ar fi adus la reparat. Pentru că aici se repară doar covoarele fermecate și tot aici sunt învățate din nou să zboare.