de Ștefania Băcanu şi Flori Pintea

V-ați întrebat vreodată de ce îi doriți pe cei care vă resping? De ce vă duceți acolo unde nu sunteți apreciați așa cum v-ați dori? Răspunsul este în voi înșivă, mai exact, în primii ani de viață, spun specialiștii. Cristina Maria Cojocariu (medalion), coach și expert în consiliere profesională, autoare a cărților „101 lecții de viață de la oamenii de succes” și „Iubire De-condiționată”, ne-a explicat mecanismele prin care atragem acele persoanele care ne fac rău sau care ne resping, dar şi de unde vine această nevoie și cum o putem vindeca.

„Dacă un copil nu a fost dorit de părinți, s-a imprimat rana de respingere”

- Cristina, de ce îi iubim pe cei care ne fac rău?

- Pe foarte scurt, pentru că încercăm să vindecăm niște traume neconștientizate pe care le purtăm cu noi, multe dintre ele venite chiar din perioada intrauterină.

- Ne fac rău, dar ne şi atrag ca un bumerang. Ce se întâmplă în subconştientul nostru?

- Voi da un exemplu simplu. Dacă un copil nu a fost dorit sau părinții au vrut fată/băiat și au primit pe dos, la cel mai profund nivel s-a imprimat rana de respingere. De multe ori, chiar dacă poate nu conștientizează, persoana va simți că nu merită să fie iubită, că nu este/nu a făcut destul, că e ceva în neregulă cu ea. Așadar, va atrage experiențe în care se va strădui să demonstreze că merită iubirea, de multe ori luptându-se cu morile de vânt și adâncind și mai mult rana.

„Luăm deciziile din zona emoțiilor”

- În mod normal, dacă suntem respinşi, ar trebui să ne retragem, nu?

- Dacă deciziile ar fi luate rațional, da. În schimb, noi luăm deciziile din zona emoțiilor. Chiar și atunci când avem senzația că am acționat rațional, de fapt, decizia a fost deja luată emoțional și încercăm să găsim motivații, justificări pentru care alegem într-un fel sau altul. Încrederea în sine este un capitol esențial. Cu cât e mai scăzută, cu atât ne vom agăța mai tare, pentru că nu avem încredere că altcineva ne va mai iubi la fel. Încercăm să reparăm relația cu părinții și da, urmăm tiparele din familie, fie identic, fie încercăm să mergem în direcția opusă.

- De unde vine această atracţie?

- Din dorința de a repara relația cu părinții noștri, în care poate ne-am simțit respinși sau abandonați. Foarte important, părinții nu ne-au respins/abandonat pe noi personal. Ei au făcut ce au simțit că este mai bine, ce au putut ei mai bine în acel moment. Poate că nu se simțeau în stare să crească un copil în anumite condiții, poate nu simțeau că sunt lângă partenerul potrivit, poate că era mai mult decât puteau ei duce, sau poate că voiau băiat sau fată bazat pe anumite convingeri din popor. Aici intră și lăsatul la bunici sau în grija altcuiva, care poate fi perceput ca abandon de către copil. Această conștientizare doare, dacă o integrăm. Este un pas uriaș în a repara multiple relații. În priul rând, cea cu noi înșine, pentru că ne dăm seama că nu despre noi în sine a fost respingerea și că nu era ceva ce trebuia noi să fim sau să facem. Apoi, cea cu părinții, pentru că îi vedem, în sfârșit, ca pe niște oameni ca noi, cu calități, dar și cu frici și limitări și îi putem în sfârșit accepta cu tot ce sunt și au ales, și în al treilea rând, în relațiile de cuplu, în care nu vom mai atrage experiențe toxice, pentru că nu vom mai simți nevoia de a ne demonstra nouă și altora că merităm să fim iubiți. Vom ști și vom simți că suntem destul ca să fim iubiți, așa imperfecți și minunați cum suntem acum.

„Nu e recomandat să trăim cu speranța că celălalt se va schimba”

- Mulţi le spun călăi... Cum sunt aceşti oameni?

- Orice lucru poate fi privit din mai multe perspective și fiecare dintre noi e lupul cel rău în povestea cuiva. Nu este vorba despre cum este celălalt, dacă este frumos, inteligent etc., ci de ce tipar se potrivește pe rana pe care eu o am de vindecat. Un codependent va fi atras de o persoană narcisică, preponderent, ca să înțeleagă anumite aspecte despre el însuși, în primul rând, spre exemplu. Din perspective spiritual și karmic, există și ceea ce numim contracte între suflete, înțelegeri pe care le facem cu alte suflete (abuzatorii noștri, dar și susținători) înainte de a veni aici, cu scopul de a învăța anumite lecții și de a crește emoțional, spiritual etc. Așadar, îi putem privi și ca pe maeștrii, învățând lecțiile, mulțumind și mergând mai departe.

- Sunt şanse de schimbare?

- Noi nu putem schimba pe nimeni și nici nu e recomandat să trăim cu speranța că celălalt se va schimba. Da, oamenii se pot schimba, dar o fac pentru că ei aleg și pentru că ei conștientizează că le-ar fi mai bine sau au ceva important de pierdut dacă nu o fac. Noi, în schimb, suntem singurii responsabili pentru noi înșine. Prin lucrul cu noi și cu traumele noastre, viețile devin mai bune. Unul dintre oamenii pe care îi admir și care îmi e și profesor de metafizică chineză, Joey Yap, spune că viața nu devine mai ușoară în sine, ci noi devenim mai buni, ne dezvoltăm și avem noi soluții în fiecare zi, dar asta e o alegere.

„Cei mai mulți rămân blocați în tiparul de suferință cea mai mare parte a vieții lor”

- Putem vorbi despre un dezechilibru?

- Putem vorbi despre un dezechilibru, dar și despre o șansă de echilibrare a noastră cu noi și cu ceilalți.

- Sunt multe femei, de exemplu, care stau în relaţii cu parteneri care le agresează atât verbal, cât şi fizic... De ce stau în astfel de legături?

- Scopul nostru, la modul general, e să evoluăm, al fiecăruia dintre noi. Lecțiile pe care le avem de învățat sunt diferite, căile pe care le alegem conștient sau nu ca să ajungem acolo sunt și ele diferite, dar, în mare, pot fi rezumate la două direcții, creștem fie prin suferință, fie prin conștientizare. Din păcate, cele mai multe persoane rămân blocate în tiparul de suferință cea mai mare parte a vieții lor, repetând tipare pe care de multe ori nici nu le observă, pe care, poate, le-au văzut și ele la părinți. Nu încurajez ca cineva să rămână în acest tip de relație. E important să știe că nu trebuie să fie așa, au de ales, suferința nu e singura cale.

„Nu este vorba despre cum este celălalt, dacă este frumos sau inteligent, ci despre ce tipar se potrivește pe rana pe care eu o am de vindecat“

„Un codependent va fi atras de o persoană narcisică, preponderent, ca să înțeleagă anumite aspecte despre el însuși“

„Este important să lucrăm permanent la dezvoltarea noastră“

- Ce ar trebui să facem în situaţiile în care ni se închid uşi, suntem refuzaţi, respinşi?

- Să ne amintim ce spunea Dita von Teese, că poți să fii cea mai minunată și coaptă și gustoasă piersică, și, totuși, cuiva să nu îi placă piersicile… Deci, să nu luăm lucrurile personal, în primul rând. E important să lucrăm permanent la ce înseamnă dezvoltarea noastră - emoțional, intelectual, spiritual, fizic, încât să ne căpătăm încrederea în noi necesară ca să nu mai alegem din zona de răni. Să învățăm să setăm limite, sănătoase și să ne oferim noi înșine iubirea pe care dorim să o primim din afară.