de Gheorghe Zmaranda şi Daniel Alexandrescu

Arta este atotcuprinzătoare, astfel că, sub semnul imaginației și al talentului, orice obiect se poate transforma într-o capodoperă. Este un lucru demonstrat și de Alisa Staneci, o tânără care sculptează trofee de vânătoare. Aceasta spune despre sine că nu se consideră sculptor, deși lucrările pe care le realizează o contrazic. Sub magia mâinilor sale trofeele de vânătoare se transformă într-o poveste.

„Un trofeu normal, fără punctaj mare, poate deveni un subiect de critică artistică”

- Să începem prin a spune câteva cuvinte despre dumneavoastră. Cine sunteți?

- M-am născut în Mehedinți și am fost crescută de bunica maternă. Ca majoritatea copiilor după comunism, am urmat cursurile Liceului de Artă „Victor Bauner” din Piatra Neamț și apoi m-am înscris la Facultatea de Drept „Titu Maiorescu” din București. Sunt o persoană autocritică, îmi place să îmi iau zilnic doza de libertate și de imaginație. Mai presus de toate iubesc bagajul vizual pe care îl creez. Nu sunt filosof, nu mă pricep la arta oratoriei, nu creez nimic nou, doar redescopăr. Redescopăr o latură a artei de a lucra cu osul, unicul mediu propice pentru a crea visceralitatea lumii.

- De cât timp vă ocupați de sculptura trofeelor de vânătoare?

- Arta osului mi-a atras atenția în momentul în care am văzut că este trimful accidentului împotriva formalului. M-am „murdărit de praf de oase” începând cu anul 2020, însă înainte de asta m-am informat și am citit mult despre tratamentul și pregătirea osului înaintea sculpturii propriu-zise. Înainte de a-l sculpta trebuie desenat și îmi place să readuc la viață și să reinterpretez cartea „Cusak’s Freehand Ornament” de Charles Armstrong.

- De ce ați ales această ramură a sculpturii?

- Am ales această direcție artistică a fondului cinegetic tocmai pentru că imaginea impresionează privitorul printr-un joc formal al trofeului în urma sculpturii și nu prin chestiuni legate de integritatea trofeului sau valoarea inițială a punctuajului. Astfel, un trofeu normal, fără punctaj mare, poate deveni un subiect de critică artistică. Iubesc frumosul și mi-am dorit să găsesc o sursă de inspirație. Întâmplarea face că în familia mea există și vânători, iar trofeele m-au inspirat.

„Pregătirea propriu-zisă presupune fierbere, degresare, albire cu anumite substanțe chimice profesionale”

- Câți astfel de sculptori există în țara noastră?

- În țara noastră sunt sculptori recunoscuți pentru sculptura în diferite materiale și ramuri. Pe fondul cinegeticii, spre exemplu, sunt sculptorii în coarne. Dar eu nu mă consider sculptor.

- Cât de cunoscută este această artă la nivel național și internațional?

- Ramura sculpturii în trofeele de vânătoare abia acum începe în România și în ceea ce mă privește sunt foarte entuziasmată că se întâmplă asta.

- Pot fi toate trofeele de vânătoare sculptate sau doar un anumit tip, poate o anumită dimensiune?

- Orice trofeu, indiferent de dimensiunea sa, poate fi sculptat.

- Există vreo pregătire a trofeelor înainte de a începe sculptura propriu-zisă?

- Există o procedură lungă pentru pregătirea trofeelor înainte de a fi sculptate. Pregătirea propriu-zisă presupune fierbere, degresare, albire cu anumite substanțe chimice profesionale pe care tehnologia actuală ni le pune la dispoziție. În general, eu îmi doresc să lucrez pe trofee impecabile, curate, albe, degresate, dar nu se întâmplă întotdeauna așa. Ca urmare, mă ocup uneori și de pregătirea lor înainte de sculptură.

- Ce instrumente folositi pentru a sculpta?

- Sunt o persoană care iubește inovația, așa că lucrez cu două micromotoare funcționale.

„În general, lucrez la o lucrare între 7 şi 14 zile, în funcţie de dimensiuni, specie, duritatea osului, complexitatea trofeului şi starea lui. Primesc comenzi pentru astfel de lucrări atât din ţară, cât şi din străinătate, iar cei care solicită sculptura în trofee de vânătoare sunt majoritar vânători“

Eu îmi aleg, reinterpretez şi evaluez desenul în funcţie de specie, stare, vârstă, duritatea osului“

- Ce elemente se regăsesc în sculptura pe care o faceți, ce simboluri?

- Sursa de inspirație rămâne Charles Armstrong prin multitudinea de forme, curbe, contracurbe, exuberanța florală, regula și abaterea într-o varietate de forme, teatralitatea, accentuarea volumelor și a efectelor dinamice. Eu îmi aleg, reinterpretez și evaluez desenul în funcție de specie, stare, vârstă, duritatea osului trofeului de vânătoare, indiferent de dorințele proprietarului. Nu este vorba despre bună sau rea credință, ci pur și simplu așa lucrez eu. Îmi asum critica negativă, știu, e un risc, mai ales în ramura cinegetică, dar și aceasta generează interes. Mai mult interesul față de sculptura trofeelor de vânătoare nu se transformă și nu dispare în urma unui text critic.