de Gheorghe Zmaranda şi Adrian Barna

„Copacul cu rădăcini adânci nu se teme de furtună”, spune un proverb popular. Poate dacă ne-am vedea pe noi înșine ca pe niște copaci, am refuza să ne mai renegăm rădăcinile, să ridiculizăm o comunitate care a păstrat din identitatea noastră, a tuturor. Satul reprezintă aceste rădăcini fără de care ne-am pierde. Patricia Marina Tomas (foto) este unul dintre fotografii care surprind prin lentila lor esența și poveștile satului românesc.

„Mi-ar fi plăcut să văd mai multă grijă față de arhitectura locală”

- Ce înseamnă pentru tine satul românesc și oamenii lui?

- Îmi plac multe sate, mai ales că am norocul să cutreier destul de mult, dar de suflet rămâne satul meu natal Marin (Sălaj), fiind atașată emoțional de el și de oamenii din comunitate. Din păcate, nici Marinul n-a scăpat de transformările produse de arhitectura ultimilor zece ani, frumusețea gospodăriilor fiind maltratată la fel ca în majoritatea satelor din România. Satele devin mici încropeli de reședințe scumpe, hardughii din mineral, inox sau fier forjat, case enorm de mari, care nu au nicio treabă cu cadrul în care se află, cu peisajul, cu utilitatea sau cu „spiritul satului” despre care se tot vorbește. Nu se mai fac case noi la stradă, ci în capătul curții betonate, vița-de-vie, grădina și florile de la poartă sunt înlocuite cu tuia și gazonul care oferă vederea perfectă asupra clădirii reci de beton. Unde se renovează casele se adaugă etaje, se tencuiește peste detaliile pictate sau modelate de pe pereți, se aruncă geamurile cu model de lemn pentru o izolare perfectă de lumea exterioară și o pierdere garantată a mult pomenitei moșteniri strămoșești. Și nu spun toate astea ca să acuz oamenii că vor case confortabile și arătoase, pentru că e de înțeles să-și dorească așa ceva, dar mi-ar fi plăcut să văd mai multă grijă față de arhitectura locului și cred că statul, prin instituțiile sale și prin autoritățile locale ar fi trebuit să reglementeze mai strict construirea caselor și să se asigure că recomandările propuse prin ghidurile de arhitectură locală sunt respectate. Mai ales în locurile în care se vorbește mult de agroturism cred că era important să se impună reguli care să protejeze un specific local, iar oamenii să fie sprijiniți la nivel de consultanță în domeniu.

MARINart - School of Arts and Traditions

- Nu te-ai rezumat, însă, la a fi doar un simplu observator al satului românesc. Ai vrut să faci mai mult decât atât și te-ai implicat în realizarea unor proiecte concrete de conservare a tradițiilor românești.

- În 2020 ar fi trebuit să inaugurăm la Marin proiectul „MARINart - School of Arts and Traditions” în cadrul căruia ne dorim să colaborăm cu oamenii din sat care sunt dornici să transmită mai departe anumite cunoștințe teoretice și practice sau cu alți meșteri populari din țară pentru crearea de ateliere de meșteșugărit, însă pandemia ne-a stricat planurile. În ultimele luni am primit prin acest proiect donații de cărți pentru o bibliotecă sătească pe care plănuim să o inaugurăm în lunile următoare, deoarece, neavând alte fonduri decât cele personale, nu putem acoperi costurile pe care le implică o bibliotecă deschisă în această perioadă. Școala din sat a fost închisă în urmă cu câțiva ani. Am încercat să facem demersurile necesare în ultimii doi ani pentru refuncționalizarea clădirii tot într-un scop educațional, cultural, însă din păcate nu am reușit până acum. Ce ne-am dori atât noi, cât și sătenii cu care am discutat, este să deschidem aici un spațiu cultural, educațional și artistic pentru săteni (copii, adolescenți și adulți) care să cuprindă biblioteca, un muzeu al satului, spații pentru ateliere și rezidențe artistice. Noua administrație locală și-a anunțat interesul pentru o astfel de idee și sperăm ca, în sfârșit, să restaureze clădirea și să ne susțină financiar cu o parte din cheltuieli.

„În ultimii ani am văzut un fenomen de caricaturizare și disprețuire a bătrânilor și a locuitorilor din rural”

- „Oamenii satelor”, cel mai recent proiect al tău, aduce cu sine o încărcătură emoțională extraordinară și spune, prin fotografiile surprinse, foarte multe povești de viață.

- „Oamenii satelor” este un proiect început cu destul de mulți ani în urmă. Cumva se leagă de începuturile activității mele ca fotograf și are legătură cu interesul meu față de oamenii vârstnici și poveștile lor. Cu timpul mi-a fost tot mai clar ce vreau să fac și am realizat că e un proiect pe termen lung, chiar dacă din când în când voi încerca să adun în albume, expoziții sau materiale video rezultate de etapă ale explorărilor mele prin sate și prin poveștile de viață ale oamenilor. „Oamenii satelor” e un fel de arhivă foto-video care se construiește și extinde pe măsură ce descopăr noi locuri și oameni, e o încercare de a salva fotografic fragmente din viețile și poveștile unor oameni și comunități. E și un fel de omagiu pe care încerc să-l aduc unor oameni față de care de multe ori nu mai avem răbdare și care sunt lăsați în urmă sau judecați greșit și nedrept. Mi se pare important să-i prezint într-o manieră demnă, cu atât mai mult cu cât în ultimii ani am putut vedea în spațiul public un fenomen de caricaturizare și disprețuire a bătrânilor în special și a oamenilor din rural în general, prezentați ca piedici în calea dezvoltării României, manipulabili și reprezentând o lume învechită. De prin 2016 am început să culeg în mici filmulețe, povești de viață ale oamenilor din sat (o parte se găsesc și pe site www.marinart.online sau pe Facebook Zile Cu Gust/ Fiii Marinului care fac parte din același proiect).

„Mă inspiră oamenii în vârstă, viața pe care au avut-o și faptul că au reușit să-și păstreze unicitatea, în pofida schimbărilor care au trecut peste ei și lumea lor, la care nu au fost imuni. Mă fascinează relația lor cu natura, cu animalele, cumva în contrast cu generația mea, consumeristă, care produce mai multe deșeuri și reciclează mai mult în teorie decât în practică“

În 2015, cu ajutorul voluntarilor din sat, de la școlari la bunici de 80 ani, am pornit un proiect de reconstituiri etnografice, „Fiii Marinului“, aflat deja la ediția a IV-a. În 2016 am reconstituit prima nuntă bazată pe povestea reală a nunții străbunicilor mei

„Păstrarea şi cultivarea moştenirii culturale ţărăneşti nu este opusă unui trai confortabil şi demn“

- Aparent există o ruptură între mediul urban, această lume modernă și satul românesc? Se poate crea o punte între aceste lumi?

- Constat la multă lume din mediul urban tentația de a vorbi despre sat ca despre un loc idilic și cumva în afara timpului, dar cred că satul ar trebui cunoscut, înțeles și apreciat așa cum e, chiar dacă nu se potrivește întotdeauna cu așteptările noastre. Nu cred ca se mai poate vorbi despre o graniță a satului sub forma în care se vorbea cândva, adică sugerând o izolare de restul lumii. Mai degrabă se poate vorbi despre granițe în interiorul aceleiași comunități, adică de diferența de nivel de trai între păturile sociale în același sat sau în același oraș. În 2021 foarte mulți copii ai României locuiesc în barăci improvizate, fără electricitate, fără apă, fără acces la educație, în timp ce alți copii de vârsta lor își cumpăra cel mai nou model de smartphone, fac școala online și îi disprețuiesc pe cei care nu s-au născut din părinți bogați care să îi trimită la școli private pentru a-i face „oameni”. Dacă ar fi să transmit ceva lumii din afara satelor, ar fi că oamenii din mediul rural au nevoie de acces la locuințe decente, îngrijire medicală și educație de calitate. Că nu trebuie să vedem preocuparea pentru păstrarea și cultivarea moștenirii culturale țărănești ca fiind opusă unui trai confortabil și demn.