de Ştefania Băcanu şi Silviu Ghering
Cifrele din viaţa noastră au o însemnătate şi o simbolistică de care noi nu suntem conştienţi, pentru că, cel mai probabil, nu avem pregătirea necesară ca să le înţelegem tainele. De exemplu, există un număr al puterii, care începe să îşi exercite influenţa în jurul vârstei de 40 de ani, urmând ca, ulterior, aceasta să crească treptat. Este o cifră ce deţine o energie intensă şi care vă poate arăta drumul pe care trebuie să mergeţi. Numerologul Ionela Stanciu (număr de telefon: 0738.070.471) ne-a explicat cum se calculează acest număr, cum îl aflăm, astfel încât, să ştim şi să ne pregătim conştient de ce are să vină spre noi.
„Nu se modifică niciodată, chiar dacă vă schimbaţi numele”
- Ce este acest număr al puterii?
- Numărul puterii este un număr care, deşi uşor neglijat în numerologie, mai ales în ceea ce priveşte prima parte a vieţii unei persoane, devine extrem de important odată ce se atinge perioada maturităţii. Practic, numărul puterii începe să îşi exercite influenţa mai ales în jurul vârstei de 40 de ani, uneori chiar mai târziu cu câţiva ani, urmând ca influenţa acestuia să crească treptat.
- De ce i se spune „numărul puterii”?
- Este un număr ce deţine o energie intensă şi care vă poate arăta traseul, drumul, ţelul, destinaţia la care trebuie să ajungeţi în viaţă. El nu se modifică niciodată, chiar dacă persoana în cauză îşi va schimba numele. Odată ce l-aţi aflat, puteţi descoperi şi ce spune acesta despre tine.
„Fiecărei litere îi este asociată o cifră”
- Mai exact?
- Numărul puterii se calculează aşa: Numărul destinului + numărul numelui. Pasul I - Mai întâi de toate, trebuie să vă calculaţi numărul destinului. Se adună toate cifrele care formează data personală de naştere până când veţi obţine un număr format dintr-o singură cifră. Dacă vă ies două, le adunaţi între ele. De exemplu, pentru o persoană născută în data de 10 februarie 1980, se adună 1+0 (ziua) + 2 (luna) + 1+9+8+0 (anul). Numărul obţinut este 21, care se reduce la 2+1=3. Astfel cifra finală, adică numărul destinului este 3. Pasul II este acela în care îţi calculezi cifra numelui, reducând numerologic şi numele vostru întreg, numele care apare pe certificatul de naştere. Fiecărei litere din numele vostru îi este asociată o cifră precum urmează. A, J, S - 1; B, K, T - 2; C, L, U - 3; D, M, V - 4; E, N W - 5; F, O, X - 6; G, P, Y - 7; H, Q, Z - 8; I, R - 9. Adunaţi cifrele care corespund literelor prezente în numele vostru şi reduceţi-le până când veţi obţine o singură cifră. De exemplu, în cazul numelor Ion Maria, calculul se face astfel:
I O N M A R I A
9 6 5 4 1 8 9 1
9+6+5+4+1+8+9+1=43
4+3=7
- Şi apoi?
- Urmează pasul III, acela în care adunaţi numărul destinului cu cifra numelui. Dacă obţineţi un rezultat format din două cifre, le adunaţi între ele până când veţi obţine una singură. Acesta este numărul puterii.
„Cu 5, aveţi talentul de a vinde şi de a scoate bani chiar şi din piatră seacă”
- Ce simbolizează numărul 1 al puterii?
- Numărul 1 este aducător de inteligenţă, originalitate, spirit independent, dar favorizează şi contextele prielnice leadershipului. Punctul forte este puterea pe care o inspiraţi şi faptul că ceilalţi se simt protejaţi de voi. Aveţi capacitatea de a face din sfârşituri un nou început. Numărul 2 aduce cu sine capacitatea de a empatiza şi de a iubi. Este forţa voastră, punctul care vă ghidează în viaţă, dar care vă şi ajută să străluciţi. Reuşiţi întotdeauna să găsiţi puncte comune între oameni diferiţi. Sunteţi iubitori ai păcii, aveţi înclinaţii artistice şi sunteţi un adevărat prieten.
- Dar numărul 3 al puterii?
- Numărul 3 al puterii aduce cu sine circumstanţe şi oportunităţi pentru o viaţă bogată, plină, în care veţi învăţa să găsiţi propria expresie a fericirii. Puterea vă este dată de dedicarea pe care o acordaţi fie planetei, fie binelui omenirii, fie artelor frumoase, fie statutului vostru de părinte. Numărul 4 al puterii aduce cu sine capacitatea de a împlini şi de a pune în practică multe dintre proiectele şi ideile care păreau imposibile în prima parte a vieţii. Realizarea poate veni mai târziu, pentru voi, însă vă va aduce o mare satisfacţie şi se va revărsa asupra familiei voastre şi celor dragi vouă. Credeţi în tot ceea ce înseamnă familie. Foarte posibil ca în a doua parte a vieţii să obţineţi o poziţie semnificativă în Guvern sau într-o instituţie importantă de stat. Numărul 5 al puterii aduce cu sine zile active şi pline în a doua parte a vieţii, dar şi şansa de a călători şi de a experimenta prin intermediul plimbărilor. Puterea voastră constă în talentul de a vinde şi de a scoate bani chiar şi din piatră seacă şi din talentele voastre neconvenţionale. Vă număraţi, totodată, printre cei care ştiu să facă din viaţa lor o frumoasă poveste reală în care improvizaţi, trăiţi şi vă bucuraţi.
„Cu 7 spargeţi vechile obiceiuri de gândire”
- Ce ne spuneţi despre numărul 6?
- Numărul 6 al puterii este al relaţiilor şi al conexiunilor între oameni. Străluciţi atunci când reuşiţii să faceţi cel mai bine ceea ce vă dictează instinctele şi sufletul, când sunteţi ceea ce simţiţi că sunteţi, când puteţi face ceea ce vă doriţi cu adevărat. Excelaţi ca părinte, doctor, profesor, scriitor etc. şi vă dedicaţi 100% rolului pe care vi-l asumaţi. Numărul 7 al Puterii aduce dorinţa de evoluţie spirituală şi de acumulare a înţelepciunii şi a cunoaşterii. Puteţi fi lideri spirituali remarcabili. Reuşiţi să spargeţi vechile obiceiuri de gândire şi să vă aliniaţi unui sistem de gândire deschis, inovator.
„8 aduce recunoaşterea, forţa, autoritatea“
- Cu ce vine numărul 8 al puterii?
- Numărul 8 al puterii aduce cu sine recunoaşterea, forţa, autoritatea. Aveţi o personalitate puternică şi abilităţi deosebite care vă vor face remarcaţi de-a lungul vieţii şi vă vor ajuta să vă plasaţi în poziţii de putere. Vă impuneţi cu uşurinţă, la fel şi ideile voastre. În ceea ce priveşte numărul 9 al puterii, acesta atrage dorinţa de a face bine umanităţii şi de a servi intereselor ei, de a contribui cu ceva anume la îmbunătăţire a condiţiei umane sau cel puţin la înfrumuseţarea ei. Puterea este dată de faptul că înţelegeţi complexitatea naturii umane şi îi priviţi pe ceilalţi şi acţiunile lor în consecinţă, ca pe un întreg aflat în continuă dezvoltare şi evoluţie. Puteţi opta pentru meseria de actor, regizor, om de litere sau de ştiinţă.