Main menu

header

873 30 1de Irina Ţolea şi Adrian Barna

Titluri noi își fac loc în programul scenelor autohtone și o pleiadă de artiști îndrăgiți se pregătesc pentru noi provocări pe scenă. Comedii spumoase, drame emoționante și recitaluri muzicale inedite sunt înscrise în agenda culturală a săptămânii din care vă recomandăm câteva evenimente de neratat.

Cicatrici de război: „Cartea lui Ruth”, cu Maia și Cabiria Morgenstern, în premieră la Teatrul Evreiesc din București

Un spectacol tulburător, care readuce în atenția publicului dramele nevăzute ale războiului, este lansat pe scena Teatrului Evreiesc din Capitală. Pe 11 și 12 martie, de la ora 18:00, sunt programate primele reprezentații ale dramei „Cartea lui Ruth”, de Mario Diament, în regia lui Eugen Gyemant. Piesa ilustrează povestea unei poloneze evreice, obligată să emigreze la o vârstă fragedă în Argentina, părăsindu-și astfel familia, ce a fost exterminată ulterior în lagărele de concentrare. După 40 de ani de exil, Ruth (suferind de Alzheimer) își rememorează viața prin flash-uri cu amintiri din vârste diferite, imagini ale celor apropiați, evenimente stranii, uneori greu identificate. Montarea prezintă cu multă sensibilitate drama trăită de acei supraviețuitori ai războiului, copleșiți pentru tot restul vieții de sentimentul de vinovăție față de pierderea celor dragi. Într-o interpretare emoționantă și răscolitoare în rolul principal o veți vedea pe Maia Morgenstern, iar în rolul fetiței exilate o puteți descoperi pe fiica acesteia, Cabiria Morgenstern. Din distribuție mai fac parte Natalie Ester, Viorica Predica, Mirela Nicolau, Arabela Neazi, Cristina Cîrcei, Mircea Dragoman, Nicolae Botezatu, Marius Călugărița, Mihai Ciucă, Darius Daradici, Andrei Miercure, George Remeș și Nicolae Călugărița. Textul a fost inspirat chiar de viața mamei autorului, o emigrantă poloneză ajunsă, asemeni personajului biblic (Ruth), să trăiască singură printre străini.

Catrinel Dumitrescu, stăpâna unui cuib gol: „Mama”, la Nottara

Cât de necesare sunt atenția, empatia ori comunicarea, elemente ce întrețin vie o relație de familie, ne demonstrează într-un mod tulburător noua montare a regizorului Cristi Juncu, lansată pe scena Teatrului Nottara din Capitală. Pe 11 martie, de la ora 18:00, la Sala „George Constantin”, are loc premiera spectacolului „Mama”, de Florian Zeller, o dramă psihologică care abordează cu subtilitate și umor negru tema singurătății. Textul spune povestea unei casnice care, după o viață dedicată familiei, atunci când copiii maturi își urmează drumul în viață, iar soțul devine absent, își pierde scopul existenței și devine victima sindromului „cuibului părăsit”. Mama, copleșită de singurătate, se pierde într-un labirint emoțional periculos, construit la granița dintre realitate și ficțiune. Rolul principal, o partitură dificilă și provocatoare, este interpretat de actrița Catrinel Dumitrescu, care reușește să traverseze fabulos stări intense și trăiri emoționante precum gelozia, inutilitatea, teama ori îngrijorarea. Din distribuție mai fac parte Sorin Cociș, Rareș Andrici/Vlad Bălan, Diana Roman/Alexandra Murăruș. Următoarea reprezentație are loc pe 27 martie.

Desert electoral: „Clătite cu minciuni”, la Sala Dalles

873 30 2O nouă comedie de succes cu o distribuție de zile mari și purtând semnătura reputatului regizor Dan Tudor își face loc în actuala stagiune. Pe 16 martie, de la ora 19:00, la Sala Dalles din București, are loc premiera spectacolului „Clătite cu minciuni”, un text ce aduce sub lumina reflectoarelor o serie de personaje colorate, confruntate cu situații nebunești, care vor părea extrem de familiare spectatorilor. Într-un ritm alert, intriga dezvăluie detalii picante din culisele vieții politice și sociale. Nu lipsesc aventurile „de cabinet”, relațiile încurcate, soții geloși și soțiile „nevinovate” ori conspirațiile la cel mai înalt nivel, țesute cu tact și replici savuroase. Artiști cunoscuți precum Adrian Păduraru, Corina Dănilă, Anca Țurcașiu, Andrei Duban, Ada Navrot, Afrodita Androne, Orodel Olaru și Dan Tudor, sunt protagoniștii acestei parodii explozive, care demonstrează cu mult umor cât de mult și de bine se minte în politică și în societate și cât de necesari au devenit specialiștii în arta minciunii.

„Opposites attract”: mitul relației perfecte, demontat la Ploiești

Tema controversată a fericirii în cuplu este tranșată original în noua producție montată de regizorul Florin Piersic Jr. pe scena Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești. Comedia „Opposites attract”, de Bruce Kane, prezintă poveștile unor cupluri în care partenerii își mărturisesc cu umor, ironie sau sarcasm, conflictele conjugale, dorințele și iluziile investite în căutarea relației mult-visate. Într-un joc al seducției și respingerii, personajele trăiesc pătimaș diverse etape specifice relațiilor moderne, de la romantism și neîncredere, până la compromis, invidie și resemnare. Fericirea mimată stângaci prin afișarea unor măști improvizate ajunge să-i condamne pe parteneri la o ireversibilă singurătate în doi. Protagoniștii Bogdan Farcaș, Clara Flores, George Liviu Frincu, Andrei Radu, Nadiana Sălăgean, Theodora Sandu demontează tacticos mituri romantice contemporane, dezvăluind o serie de imperfecțiuni umane. Primele reprezentații ale spectacolului „Opposites attract” au loc pe 10, 11 și 13 martie, de la ora 18:30, la Sala Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești.

Legendele muzicii românești, reunite la Gala Folk „Om bun”

873 30 3Unul dintre cele mai importante evenimente muzicale autohtone, Gala Folk „Om bun”, se va desfășura anul acesta pe 10 martie, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Având o tradiție de 12 ani, evenimentul va reuni într-un spectacol de înaltă ținută artistică adevărate legende ale muzicii românești, compozitori și interpreți precum Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Emeric Imre, Mircea Vintilă, Zoia Alecu, Dinu Olărașu și Cosmin Vaman. Organizatorii promit iubitorilor genului, de toate vârstele, o seară specială din programul căreia nu vor lipsi momentele poetice, mesajele de suflet și o serie de melodii care au făcut istorie în industria muzicală, lăsând o amprentă puternică asupra mai multor generații de români. Gazda evenimentului va fi Dana Panduru.

Menționăm că informațiile prezentate în cadrul rubricii „Scena și Ecranul” pot suferi modificări în funcție de evoluția situației epidemiologice.