Main menu

header

878 25 1de Simona Soare Ghişea şi Adrian Barna

După o perioadă de reguli stricte impuse pe fondul pandemiei de COVID-19, cei mici se pot bucura, în sfârșit, de activităţi distractive de grup. Tineri artiști, costumați în personajele din desenele animate îndrăgite, fac deliciul celor mici. Ei îi interpretează pe supereroii copilăriei, astfel încât micuții sunt convinși că îi întâlnesc, în carne și oase, pe Elsa, Spiderman, Mickey Mouse sau Minnie. Prichindeii vor păși pe un tărâm de poveste, într-o lume în care cele mai năstrușnice visuri devin realizabile. Ce presupune, mai exact, o petrecere reușită pentru copii, aflați de la managerul Corina Ioana (medalion) din cadrul firmei Karina Magic Land din Râmnicu Vâlcea.

Jocul, unul dintre elementele-cheie

878 25 2- Care este secretul organizării unei petreceri pentru copii?

- Copiii ne oferă o stare de bine, iar noi dorim să le creăm un spațiu primitor, în care ei să socializeze și să-și dezvolte inventivitatea. Locația este foarte importantă pentru ca cei mici să se bucure cu intensitate de fiecare moment distractiv, petrecerile surpriză având rolul de a-i impresiona pe prichindei. Acestea se pot desfășura acasă sau în spații de joacă alese cu grijă. Părinții pregătesc spații de joacă pentru cel mic, dar și pentru invitați, servicii de animație, mâncăruri și băuturi alese, totul pentru a da viață unei atmosfere captivante, adaptate vârstei și preferinței micuților. Pe parcursul petrecerii, copiii au parte de mici surprize, cum ar fi diverse daruri ce constau în jucării, menite să-i entuziasmeze şi mai mult.

- Ce provocări întâmpinați?

- Cea mai mare provocare este să știi cum să-i mulțumești nu doar pe cei mici, ci și pe cei mari. Încercăm ca părinții să facă parte din acțiune la fiecare eveniment, iar copiii sunt foarte încântați de idee, distracția devenind memorabilă. Suntem atenți la orice detaliu, pentru ca toată lumea să rămână cu o amintire plăcută. Organizăm o diversitate de activități: concursuri, karaoke, miniexatlon. Jocurile de coordonare în echipă, jocurile cu pahare, cu cercuri, pictura pe față, pinata (este umplută cu dulciuri, jucării, baloane sau confetti, fiind ruptă în timpul petrecerii, spre bucuria participanţilor), roata aleatoare reprezintă elemente-cheie ale distracţiei. Practic, încercăm să ne adaptăm în funcție de categoria de vârstă a participanților, asigurându-ne că toți copiii vor fi implicați și că se vor distra. Oferim și un program de afterschool, unde micuții beneficiază de atenție, de cuvinte de încurajare și apreciere.

„Mascotele Minnie şi Mickey Mouse sunt vedetele evenimentelor”

- Ce mascote preferă micuții să aibă la petrecere?

- Pandemia a determinat anxietate, incertitudine și stres, toate acestea fiind resimțite intens nu doar de către adulţi, ci şi de copii. Activitățile implică multă responsabilitate, dar bucuria fiecărui copilaş și dorința lui de a participa la jocurile educative și creative ne motivează. Petrecerile cu eroii din desene animate îi transpun pe copii într-o lume de basm. Dacă micuţii au între 3 și 7 ani, își doresc la petrecere, în general, mascotele Minnie și Mickey Mouse. De asemenea, mascota Unicorn este foarte iubită de fetițe. Nu este un secret că aproape toți copiii adoră sportul, iar miniexatlonul este nelipsit de la petreceri. Nimic nu este mai palpitant decât emoția pe care o au cei mici în momentul în care există competiție, la final fiind premiați. În plus, la petrecerile organizate cu ocazia zilei de naștere, acordăm sărbătoriților un trofeu și o medalie. În semn de prețuire, fiecare copil primește un premiu de participare. Simțim o mare satisfacție atunci când după cele trei ore petrecute împreună, cât durează, de obicei, o petrecere, micuții nu doresc să plece. Părinții zâmbesc și ne mulțumesc pentru atmosfera creată.

„Este benefic pentru cei mici să comunice între ei”

878 25 3- Care considerați că a fost cel mai reușit eveniment pe care l-ați organizat?

- Înainte de pandemie, cu ocazia Zilei Copilului, am organizat un eveniment cu sprijinul Primăriei Râmnicu Vâlcea, care a fost anunțat pe o reţea de socializare cu o seară înainte. Nici nu credeam vreodată că o să se adune sute de copii într-un timp atât de scurt și că vom putea organiza într-un parc tot ceea ce ne-am propus. Mascotele au dansat cu micuţii, iar jocurile s-au desfășurat în echipe. La pictura pe față, au așteptat nerăbdători mulți copii gălăgioși. Spre deliciul lor, nu au lipsit dulciurile şi baloanele personalizate. În cadrul petrecerilor realizate de animator, prichindeii îşi descătuşează energia. Este benefic ca cei mici să comunice între ei, să colaboreze, ducând la bun sfârșit cele mai interesante jocuri. Așa cum am mai spus, Minnie, Mickey și Unicornul fac ca atmosfera să fie una incendiară.

„De Paşte, spectacolul nu ar fi complet fără o vânătoare de ouă”

878 25 4- Ce activități sunt cele mai dorite de cei mici?

- În funcție de numărul invitaților, jocurile sunt alese cu mare grijă. Să nu uităm faptul că micuții dansează într-un stil aparte, iar acele momente sunt foarte amuzante. Organizăm karaoke, pictură pe față, jocuri distractive precum scaunele muzicale, jocuri cu cercuri, cu pahare, jocuri de coordonare. Pinata este, de asemenea, foarte așteptată. Bucuria este imensă, iar atunci când reușim să aducem și părinții alături de noi, distracția este dublă. Mascotele își fac simțită prezența și sunt primite cu brațele deschise, iar tortul reprezintă unul dintre elementele centrale ale oricărei petreceri.

- Ce aveți în plan să organizați cu ocazia Sărbătorilor de Paște?

- Nicio petrecere de Paște nu este completă fără o vânătoare de ouă. Vom ascunde ouă colorate, iar copiii vor porni în căutarea lor. Acțiunea va implica râsete, distracție și voie bună. Cei mici se vor întrece pentru a strânge în coșulețele lor cât mai multe ouă colorate de ciocolată. De asemenea, vom desfăşura și un atelier creativ de pictură pe ouă sau pe iepuraşi, un spectacol de magie, baloane de săpun, multă voie bună și umor!

„O petrecere complexă, cu mascote și multe jocuri, costă aproximativ 700 de lei“

Ursitoarele transformă botezul într-un moment magic

878 25 5- Ce activități distractive desfășurați în cadrul evenimentelor în aer liber?

- Sezonul cald reprezintă acea perioadă plină de petreceri, în care suntem solicitați la maximum. Noi oferim posibilități multiple de a-i stimula și distra pe cei mici. Spațiul verde, toboganele, piscina cu bile, trambulinele, corturile, leagănele şi trotinetele întregesc atmosfera de sărbătoare. Putem desfășura jocuri de echipă în aer liber, mai ales dacă sunt mulți invitați. Acestea reprezintă modalitatea perfectă de a pune copiii în mișcare. Astfel, invitații se pot bucura din plin de aerul curat și de toate obiectele amplasate în spațiul pe care am ales să-l dedicăm lor. Tot în sezonul cald, intenționăm să organizăm multe petreceri de botez, de unde nu vor lipsi momentele interpretate live. Ursitoarele transformă, întotdeauna, evenimentul într-o poveste uimitoare, bebelușul aflându-se în centrul atenției. Fiecare moment al petrecerii de botez este unic și necesită multe pregătiri. De pildă, vrăjitoarea cea rea este nelipsită. Ea interacționează cu publicul, recitând un text satiric. Ulterior, apar în scenă ursitoarele bune, care o alungă pe vrăjitoare, luptându-se pentru binele bebelușului. Pentru toate aceste momente amuzante, este nevoie de o întreagă echipă, din care face parte și un îngeraș, fetița mea Karina, care încântă invitații cu vocea ei caldă.