Main menu

header

886 18 1de Simona Soare Ghișea şi Flori Pintea

Indiferent dacă ne referim la copii sau la adulți, mantrele pot crește șansele de a obține nota mult visată la orice examen. Pentru a atrage energiile pozitive, aceste afirmații vor fi folosite înaintea și în ziua examenului. Care sunt cele mai puternice mantre care sporesc concentrarea și succesul la învățătură pentru a putea promova examenele cu brio, aflați de la Nicoleta Ghiriș (foto), specialist în astrologie chineză și Feng Shui.

„În organism, se produc frecvențe vibraționale specifice”

886 18 2- Ce semnificație are cuvântul „mantră”?

- Cuvântul „mantră” provine din limba sanscrită, una dintre primele limbi indo-europene scrise. Acest termen s-a format prin alăturarea cuvintelor „man” („a gândi”) şi „tra” („unealtă”). O mantră reprezintă acea formulă căreia în unele practici (yoga) și religii (budism, hinduism) i se atribuie o semnificație cvasimagică, fiind utilizată, de regulă, în cadrul meditaţiei.

- Ce se întâmplă în Univers în timpul rostirii unei mantre?

- Mantrele sunt cuvinte cu o mare vibrație și o puternică energie spirituală. Pe parcursul rostirii unei mantre (în gând sau cu voce tare), în organism se produc frecvențe vibraționale specifice, aceasta fiind o afirmaţie care are efecte asupra subconştientului. Este important de menționat că există o frecvență vibrațională care se potrivește fiecărui lucru din Univers. Bucuria și regretul, fericirea și întristarea constituie frecvențe vibraționale ale minții. Atunci când rostiți o mantră, alegeți să invocați puterea pozitivă a silabelor rostite. Fie că este o mantră pentru liniștirea minții, fie pentru reușita la examene (mai ales atunci când emoțiile și stresul nu vă permit să judecați limpede), prin repetiția acesteia, setați undele vibraționale, astfel încât să obțineți efectele pe care le doriți. Cu alte cuvinte, o mantră vă poate schimba frecvența vibrațională, dar și starea de spirit. Scopul rostirii unei mantre este de a vă ghida mintea spre o atitudine pozitivă.

„Gândul este precum geniul din lampa lui Aladin”

886 18 3- Ce afirmații ar trebui să facem pentru a ne îmbunătăți zona academică?

- Oamenii acționează ca entități venite să aleagă. Universul este aici, pentru noi toți, să asculte orice gând menit să ne determine să experimentăm ceea ce dorim. Astfel, întotdeauna trebuie să știți ce vreți și să nu uitați de dictonul „cere și ți se va da”. Mai exact, înțeles corect și aplicat, acest dicton vă poate face să obțineți tot ceea ce v-ați dorit vreodată, cu condiția ca dorința să fie spre armonia voastră, dar și a întregului Univers. Practic, Universul este în permanență în așteptarea unei comenzi. Dacă nu cereți, acesta nu cunoaște alt limbaj din partea voastră. Prima dată, ar trebui să lansați comenzile. Gândul, cuvântul și fapta sunt cele trei mari resurse pe care le-ați primit aici, pe pământ, pentru a vă proteja și ajuta să evoluați. Primul și cel mai puternic este gândul. La nivel de gând, trebuie să lansați comanda către Univers. Acesta așteaptă să vă îndeplinească cele mai arzătoare dorințe, exact ca geniul din lampa lui Aladin.

- Cum emitem gândurile astfel încât să putem primi ajutor de la Univers?

 - În general, nu știm să gândim în așa fel încât să ne fie ascultate aceste gânduri, noi fiind acele entități care au posibilitatea să aleagă o cale. Practic, suntem invitați să folosim în componenta gândurilor noastre acest cuvânt de legătură: „ALEG”. Este necesar să avem în minte două sau trei afirmații personale (mantre personale), pe care să le concepem folosind cuvântul „ALEG” și care să ne aducă, cât mai rapid, ceea ce ne dorim de fapt. Suntem sfătuiți să nu folosim negația în construcția mantrelor, pentru că Universul nu știe să citească negații și ne poate aduce contrariul. Mai exact, este bine să nu spunem: „ALEG să nu ........”.

„Afirmațiile vor fi cât mai exacte”

- Care sunt criteriile de care oamenii ar trebui să țină cont în formularea unei mantre?

- Încercați să realizați afirmații cât mai exacte. Așadar, să nu uităm dictonul „Ai grijă ce ceri, că s-ar putea să și primești”. Este primordial să nu lăsați loc de interpretări ale Universului. Astfel, trebuie să înțelegeți importanța detaliilor din cadrul mantrelor.

- Cum ar trebui să arate o mantră construită corect?

- Mantra focalizată pe succes, care este folosită de către elevi și studenți în perioada examenelor, poate suna în felul următor: „ALEG ca rezultatul la examenul pe care îl susțin în perioada ....... să fie o reușită pentru mine”. Un alt exemplu de mantră este următorul: „ALEG ca subiectul la examen să fie pentru mine ușor și memoria să mă ajute, astfel încât să iau notă mare”. Notarea până la zece, care este specifică sistemului de învățământ, pare limitativă în Univers. Mantrele trebuie rostite măcar o dată pe zi, dimineața, după trezire. Există persoane care au remarcat rezultatele rostirii mantrelor după doar două zile, iar altele după mai multe zile, chiar săptămâni. Eu recomand ca mantra respectivă să fie scrisă și lăsată la vedere, pe birou sau pe frigider, pentru a realiza zilnic „ritualul magic”. Rostirea mantrei nu necesită o altă pregătire specială. Aceasta va intra în obișnuință și astfel, în curând, se vor vedea și roadele acțiunii. Inițial, poate părea dificil, dar este important să vă organizați în acest sens și să renunțați la convingerile limitative.

„Gândul, cuvântul și fapta sunt cele trei mari resurse pe care le-am primit aici, pe pământ, pentru a ne proteja și a ne ajuta să evoluăm”

„Mantrele trebuie rostite măcar o dată pe zi, dimineaţa, după trezire“ 

„Când vă rugaţi pentru cineva drag, folosiţi-vă de propriile percepţii“

- Dacă o persoană dorește să se roage pentru un apropiat, cum ar trebui să procedeze? Ce reguli se aplică în acest caz?

- În cazul în care o persoană se roagă pentru o altă ființă în Univers (mă refer aici implicit la părinții care se roagă pentru copiii lor) trebuie să se folosească de percepțiile sale. Practic, cu toții venim aici, pe pământ, ca entități de sine stătătoare și nu ne este permis să cerem lucruri Universului pentru ceilalți.

- Mai exact, ce presupune acest lucru? Cum ar trebui să fie formulată această mantră rostită pentru o persoană apropiată?

- Este bine să folosim afirmația noastră astfel: „ALEG să văd și să aud că ........ (numele persoanei) ........ este bine și va reuși la examenul ........ cu notă cât mai mare”. În momentul în care ne este teamă ca altcineva să nu pățească ceva rău, atunci trebuie să înțelegem că este benefic să emitem în același timp o afirmație cu ALEG. Afirmația va suna în felul următor: „ALEG să văd sau să aud că ........ (numele persoanei) ........ a reușit la examenul ........ cu notă mare”. Nu abandonați gândul cu afirmația respectivă. Este necesar ca gândul să fie repetitiv o perioadă de timp, pentru a fi recepționat drept extrem de urgent și necesar pentru voi. ALEG să aud că toți părinții ce vor citi aceste rânduri vor găsi calea să gândească corect și în acord cu Universul, pentru a primi cât mai repede răspuns pentru drumul corect în viața copiilor lor.