de Carmen Ciripoiu şi Silviu Ghering
Nu i-a plăcut să meargă prin cârciumi, ci a preferat să bea acasă, fiindcă „bătrânii mei aveau vii”. Și era convins că atunci când va trece în lumea drepților, oricum, „n-o să vorbească mai nimeni că a murit Vali Uritescu”. Marele actor s-a înşelat, deoarece s-a întâmplat exact contrariul! Numele lui e pe buzele tuturor și așa va rămâne până la sfârșitul lumii, învăluind amintirile într-un abur de regret. Pentru că a fost mai iubit decât ar fi crezut vreodată…
I-ar fi plăcut să-l joace pe Ilie Moromete sau Hagi Tudose
S-a născut cu stea în frunte și a hotărât să se prezinte la examen, la teatru, după ce „am dat cu banul de trei ori şi de trei ori a ieşit să mă fac artist”. A avut noroc de roluri ofertante și a fost cel mai convingător sergent Şaptefraţi din serialul TV „Lumini şi umbre”, semnat de Andrei Blaier, un personaj continuat ulterior în „Noi, cei din linia întâi”, în regia lui Sergiu Nicolaescu... Dar și extraordinarul Vasile din „Concurs”, în regia lui Dan Piţa, precum și incredibilul Dr. Marcu în „Cel mai iubit dintre pământeni”. Dar rolul care i s-a întipărit în suflet pentru toată viața este cel al lui Phil Hogan din „Luna dezmoşteniţilor”, a lui Eugene O’Neill... „Uluitor de greu! L-am jucat cu Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, în regia Sandei Manu. A avut încredere în mine, deşi nu aveam fizicul necesar. M-am schimbat radical pentru rol, nu mai eram Uritescu!”. A doua mare iubire a rămas rolul lui Raspluev, în piesa „Nunta lui Krecinski”, de Aleksandr Vasilievici Suhovo-Kobîlin, unde a avut „o nebunie de cronică, deşi eram al şaselea în distribuţie! Interpretam cu Costel Constantin, Carmen Stănescu, Matei Alexandru, artişti grei… Cronicile se puneau la avizier. A mea a rezistat doar jumătate de zi! Orgoliile erau mari…”. Din cele 40 de filme în care a apărut, i s-au părut importante vreo 10-12, „restul de umplutură…”. Niciodată nu a cerut vreun rol, dar și-ar fi dorit enorm să intre în pielea lui Ilie Moromete, Hagi Tudose sau să-l întruchipeze pe Shylock din „Neguţătorul din Veneţia”. Ultimul film din cariera lui Valentin Uritescu a fost „Fals tratat de mântuire a sufletului”, o dramă din 2018, regizată de Nicolae Mărgineanu, după un scenariu de Bogdan Adrian Toma, unde i-a avut drept parteneri pe Ioan Andrei Ionescu, Bogdan Nechifor, Remus Mărgineanu, Maria Ploae, Coca Bloos.
Agonia bolii: „Îmi venea să mă sinucid!”
Nimic nu a prevestit pumnul pe care l-a primit de la viață, la doar 33 de ani, vârsta lui Hristos, când a fost diagnosticat cu o boală asemănătoare cu Parkinsonul! Este vorba despre Sindromul Extrapiramidal, o maladie degenerativă care afectează sistemul nervos și se manifestă prin mișcări involuntare și necontrolate la nivelul membrelor și capului. La început nu a crezut că i se poate întâmpla așa grozăvie și mai mult de doi ani a tot umblat pe la doctori. Într-un final a înțeles ce cruce grea are de dus, dar nu a acceptat, așa încât suferința l-a făcut să cedeze și să-și dorească... să se sinucidă. Înainte de asta, i-a cerut lui Dumnezeu să-l mai lase puțin... „Am venit acasă, m-am uitat în Dicţionarul Sănătăţii şi m-am îngrozit: o boală teribilă, degenerativă. Am stat zece zile internat şi medicul mi-a spus: «Nu-i chiar Parkinson, dar e cam pe-acolo!». Luam un medicament ce are nişte reacţii secundare teribile. Îmi venea să mă sinucid! Când mergeam pe stradă şi vedeam un camion, îmi venea să intru în el. M-am dus la icoana Maicii Domnului, am îngenuncheat şi am plâns. Apoi, am ridicat privirea către icoana lui Iisus Hristos: «Doamne, te rog, ajută-mă, mai dă-mi cinci ani, să văd ce se alege din mine!». Şi mi-a dat treizeci şi ceva de ani!”, a povestit emoţionant Valentin Uritescu, lumină de chin și farmec peste luminile scenei la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din București și Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”.
„Am descoperit ceva la care aspiram în taină: scrisul”
A continuat să muncească și puțini au fost cei care i-au știut crunta suferință. L-a durut mult când a fost eliminat din șapte piese, dar nu a devenit nici morocănos, nici dezamăgit și nici nu a dat în patima băuturii. S-a reinventat și a renăscut mereu ca pasărea Phoenix. „Eu am găsit bucuria de-a înveseli copiii când mă văd și mă aud transformat în Bucșă, din filmul de desene animate «Mașini», ori în domnul Smee, din «Jake și pirații din țara de nicăieri». Nu m-am resemnat niciodată și am căutat în mine și alte talente și posibilități nefolosite, pe care să le activez, și am descoperit ceva la care «am aspirat în taină», dar care să aibă un sens în ceea ce mă privește. Acest «ceva» este scrisul. Dorința de a scrie! Nu se pune problema de a mă considera scriitor, Doamne ferește!, ci numai de a-mi aduna gândurile și de a modela ceva şi din mine însumi, acum când sunt foarte aproape de moarte, pe care o aștept cu calm și fără nicio împotrivire. La mine, în Transilvania, nu se spune «a murit», ci «s-a petrecut». Eu, acum, trebuie să mă pregătesc pentru Marea Trecere. Mi-am îndeplinit rostul meu pe lume. Am sădit un pom, am iubit, m-am căsătorit, mi-am făcut o casă, am adus pe lume un copil și, iată, termin de scris a treia carte. N-am trăit degeaba. Așa că... Auf wiedersehen!”, povestea actorul. Când zilele au început să fie din ce în ce mai dificile și au apărut perioadele în care abia mai putea vorbi, a luat una dintre cele mai grele hotărâri din viață! A spus familiei că vrea să fie internat într-un centru specializat. „De doi ani stă aici, poate mai mult. Arată foarte bine. E mai comod decât la hotel. Acolo l-am trimis, pentru că merită să stea într-un loc bun, unde este îngrijit!”, se confesa Valeria Uritescu, soția fostului actor, în luna mai a acestui an.
Valeria: „Venea, noaptea, sărea peste zidul casei şi îmi agăţa flori de clanţa uşii de la camera unde dormeam”
Într-o lume nebună, în care relațiile se încheagă și se destramă peste noapte, Valentin și Valeria au fost doi eroi care au rămas împreună aproape 60 de ani, trecând prin primăveri și furtuni, ba chiar multe „uragane”, demonstrând zilnic că, fără niciun dubiu, „cel mai mare parteneriat al vieţii constă în căsătorie, acea relaţie care are o însemnătate durabilă şi eternă”. S-au cunoscut în preajma anului 1960 într-un... tramvai! Din Brăila. Tânăr actor la „Maria Filotti”, Valentin și-a luat inima în dinți și, ca un bărbat adevărat, a invitat-o la o... cofetărie. „Eram laborantă la combinatul de la Chişcani. Toţi banii îi dădeam pe cărţi, cosmetice şi îmbrăcăminte. Pasionată de teatru, mă abonasem la toate premierele Teatrului «Maria Filotti» şi nu scăpam nicio piesă transmisă la radio. Văzusem spectacolul «Sfântul Ioan», unde Valentin interpretase un personaj plin de sensibilitate şi-l plăcusem foarte mult. În tramvai mă privea mereu. Mi-am zis: «Doamne, n-am eu norocul să mă agaţe!», dar a coborât o dată cu mine, m-a invitat la o prăjitură şi m-a întrebat dacă mă poate conduce până acasă. La despărţire m-a sărutat pe obraji şi mi-a părut rău că nu a făcut-o pe gură”, a mărturisit candid soția actorului. Valeria s-a îndrăgostit de sufletul lui minunat, îndrăgindu-l nespus pentru cel mai romantic gest de care a avut parte în viață. „Venea, noaptea, sărea peste zidul casei şi îmi agăţa flori de clanţa uşii de la camera unde dormeam, de multe ori făcându-mi şi câte un catren. Asta m-a făcut să-l îndrăgesc din ce în ce mai mult. Făcea parte din lumea de care mă simţeam iremediabil atrasă, era pe gustul meu”, și-a amintit Valeria Uritescu.
În mâna destinului: „Am luat-o de mână, și-n cizme, așa cum am venit de la pescuit, m-am dus la Starea Civilă”
Chiar dacă se iubeau nebunește, căsătoria nu era inclusă printre prioritățile vieții lui Valentin Uritescu. Dar un cuțit de bucătărie i-a schimbat soarta. „La mine în viață aşa a fost. M-am lăsat în voia destinului”. După o partidă de pescuit, în timp ce curăța un șalău uriaș, s-a gândit să arunce cuțitul în ușă, iar dacă se înfingea, a promis că se va însura. „În mijlocul ușii s-a împlântat și-a făcut și zbrrrr... Și în clipa aia am luat-o de mână, și-n cizme, așa cum am venit de la pescuit, m-am dus la ofițerul Stării Civile. Invitați n-am avut decât vreo zece prieteni de la teatru, care au venit rapid acolo. Când am ajuns acasă, mama ei, care m-a iubit foarte mult, a fost șocată. I-am zis că așa facem nunta, am mâncat mititei făcuți la grătar de tătelu, tatăl Valeriei, și asta a fost căsătoria mea cu ea”, a povestit actorul într-un interviu acordat revistei noastre. Valeria a fost trup și suflet alături de soțul ei, sprijinindu-l necondiționat. Iar el s-a considerat „ambiția și vrerea ei!”.
„Căţeluşa a primit numele filmului în care a apărut“
Arthur Young spunea că „Dumnezeu doarme în minerale, se trezeşte în plante, umblă în animale”. Pentru Valentin Uritescu, cele două nestemate, cățelușa Margo și „motănița” Fulgerică, cu ochii de culoarea chihlimbarului, au fost reflecțiile vizibile ale sufletului său. Margo i-a fost trimisă de Sus într-o cutie de pantofi! „Eram la filmări pentru producția cinematografică «Margo», în regia lui Ion Cărmăzan. Și el a venit pe platou cu o cutie de pantofi și mi-a zis: «Tu joci cu ce-i aici!»... Am deschis-o și era o cățeluşă mai mică decât are ea capul acum, de vreo două luni. Era specială - uită-te ce labe frumoase are și ce păr strălucitor! Iar rostul ei era să umble pe masa la care noi mâncam și ne îmbătam. La finalul filmului, mi-am luat la revedere de la minunăţie, iar recuziterul m-a întrebat dacă n-o iau. I-am zis s-o ducă de unde a adus-o, că eu am pisică acasă, și atunci mi-a spus că a luat-o de sub un pod unde mai erau doi frați de-ai ei... morți... Mi s-a făcut milă de ea și-am adus-o acasă, am mers cu ea la veterinar, i-am făcut certificat și i-am pus numele Margo, că la filmările acestui film am întâlnit-o. Veterinarul mi-a spus că e o corcitură de maidanez cu Setter englez și va ajunge la 20 de kilograme! Unde a și ajuns...”, s-a destăinuit Valentin Uritescu. În scurt timp, micuța a devenit ființa fără de care nu mai putea trăi... O răsfățată a sorții, care mergea la pescuit cu prietenul său și se ospăta din cel mai bun orez cu carne de vită. În ceea ce o privește pe Fulgerică, a fost mereu „într-un amor” cu Valentin „ceva de speriat”. Așa au fost pe pământ și așa vor rămâne și în Ceruri: uniți într-o legătură nemărginită...
U3 sau relaţia specială cu fiul său, Bogdan Uritescu. Cascadorii cu Jean Claude van Damme, Dolph Lundgren şi Wesley Snipes
Când a venit pe lume Bogdan, rodul dragostei lor, Valentin și Valeria au găsit cheia spre Paradis. Iar copilul i-a învățat cel mai de preț lucru: să fie fericiți fără niciun motiv. „Când s-a născut băiatul meu, am devenit dintr-o dată conştient de răspunderea ce o aveam faţă de U3. Până la el, eram U2. Odată cu cel de-al treilea, trebuia să îmi asum promisiunea ca el să nu treacă prin greşelile ori neajunsurile prin care am trecut eu. Am fost mereu prezent în viaţa copilului meu. Asta nu-i o vorbă spusă aşa… oricum. Dovadă este legătura strânsă pe care o avem şi acum”, s-a destăinuit Uritescu Senior. Cum așchia nu sare departe de trunchi, Bogdan a moștenit pasiunea tatălui și a devenit nu doar actor, ci și prezentator de televiziune, precum și unul dintre cei mai buni cascadori ai României. Pasiunea lui Bogdan pentru artele marțiale a început în copilărie, undeva „pe la 12 ani, m-am apucat, evident, ilegal, de arte marţiale, la Piatra-Neamţ. În Bucureşti am cam fost pe la toate cluburile şi am testat cam tot ce se făcea prin anii ’80, până m-am oprit la Kung Fu. Pofta pentru arte marţiale mi-a venit de la filme, bineînţeles, dorinţa, din timiditate şi slăbiciune, iar hotărârea şi determinarea mi-au construit pasiunea, care a rămas şi acum”. Grație acestei „nebunii”, el a semnat coregrafia scenelor de luptă și a jucat în piese precum „Făt-Frumos” şi „Călătorie spre soare-apune”. Dar a arătat cât e de talentat și în filme româneşti şi străine ca „Furia”, „Haute tension” („Înaltă tensiune”), „Trăgător de elită”, „Amen” sau „7 Seconds”, unde i-a avut ca parteneri de platou pe faimoşii Jean Claude van Damme, Dolph Lundgren, John Rhys Davies şi Wesley Snipes. Moștenitorul lui Valentin Uritescu nu va uita niciodată momentul în care a jucat împreună cu marele actor Valentin Uritescu, în primul său film: „Da, în primul meu film, prin ’86, apoi într-o peliculă făcută de Televiziunea Română cu francezii, prin ’92 şi cam atât”. Dar cea mai dragă realizare sufletului său rămâne „Straight into Darkness” făcută cu Silver Bullet, „un film de război, în condiţii grele, filmări de noapte, noroi, praf, viscol... Am fost stunt coordinator (n.r. - coordonator de cascadorii), am murit în explozii de peste 100 de ori şi am format o echipă nemaipomenită alături de alţi trei cascadori excelenţi”. Și Bogdan are, la rândul său, un băiat, care vrea să-i calce pe urme în ceea ce privește actoria. U3 va intra din nou în acțiune!
Distincţiile lui Valentin Uritescu
Premiul ACIN pentru rolurile din „Noi, cei din linia întâi” și „Domnișoara Aurica” (1986);
Premiul ACIN de interpretare masculină pentru rolul Sergentul Șaptefrați din „Lumini și umbre” (1986)
Premiul UCIN pentru rolurile din „Momentul adevărului”, „A unsprezecea poruncă”, „Rămânerea” și „Șobolanii roșii” (1991)
Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D - Arta Spectacolului, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului” (2004)
Premiul pentru întreaga activitate, în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Galei Premiilor Gopo (2005)