de Ștefania Băcanu şi Flori Pintea
În zilele noastre, divorțul sau separarea cuplurilor a devenit ceva obișnuit, însă tulburarea profundă pe care astfel de acțiune o aduce în rândul copiilor, în mod deosebit, reprezintă o situație aparte. Nicoleta Popu (medalion), psihoterapeut cu specializare în Psihoterapie Cognitiv Comportamentală și Hipnoterapie, ne-a vorbit despre ce înseamnă un divorț, o separare a părinților, pentru copil, cum percepe și cum îl afectează atât pe moment, cât și pe termen lung.
„Niciun părinte nu se simte cu adevărat pregătit în faţa unei astfel de situații”
- Cu ce încărcătură emoțională vine divorțul în viața unui cuplu?
- Niciun părinte nu se simte cu adevărat pregătit în faţa unei asemenea situații destabilizatoare, pentru că drumul care urmează este presărat cu îndoieli, neînțelegeri și suferință. Adesea, fară să-și dea seama, chiar și cei mai bine intenționați părinți acționează în detrimentul copilului.
- Care este cea mai bună modalitate de le da vestea copiilor?
- Momentul poate fi delicat. Uneori, cei mici nu se simt în totalitate pregătiți să-l înfrunte, alteori, surprinzător, chiar ei sunt cei care spun că acest pas era îndelung așteptat, deoarece atmosfera din casă devenise de nesuportat. Reacția emoțională a copiilor la eveniment va depinde de abordarea părinților, modul în care li se comunică și felul în care sunt gestionate motivele care au dus la decizia despărțirii. Un prim pas important este să oprească temporar conflictul personal, hotărând împreună unde, cum și când le vor da vestea. Nu este corect ca doar unul dintre părinți să comunice decizia, pentru că există riscul să transmită o informație parțială sau părtinitoare. Adulții trebuie să poată să-și exprime liber afecțiunea față de copii, așezându-se aproape de ei și făcându-i să se simtă în largul lor, acceptați cu toate emoțiile neplăcute care pot să apară. Mesajul-cheie pe care au nevoie să-l audă cei mici în această situație este că mami și tati nu se mai înțeleg între ei, de aceea au decis să trăiască în două case diferite, dar asta nu schimbă cu nimic iubirea lor față de ei. Mai mult, vor face tot ce le stă în putință să se înțeleagă între ei, de dragul copiilor. Ca să nu apară emoția de vinovăție, e foarte important să le spună de câte ori este nevoie că nu sunt ei de vină pentru despărțirea adulților.
„A locui împreună pentru binele micuţilor, dar nefericiți, nu este o soluție”
- Sunt și cazuri în care părinții, deşi nu mai formează un cuplu, rămân în aceeași casă de dragul copiilor…
- A locui împreună pentru binele copiilor, dar nefericiți, nu este o soluție, deoarece mulți părinți sunt foarte îngrijorați cu privire la impactul unui eventual divorț asupra celor mici și tind să depună orice efort pentru a continua o conviețuire, uneori de nesuportat, cu obiectivul de a le fi bine lor. O etapă dificilă precum divorțul, nu este neapărat distructivă. După despărțire, datorită faptului că animozitățile și conflictele între parteneri se diminuează sau chiar încetează, e foarte posibil ca relațiile celor doi părinți cu copilul să se îmbunătățească. Nu despărțirea în sine este cea care produce daune, ci conflictul constant, tensiunea pe care cei mici o preiau și o somatizează, deoarece ei sunt ca nişte magneți care atrag toate emoțiile din proximitatea lor.
- Ce se întâmplă cu copiii după divorț?
- În general, se conturează două tipuri de scenarii. Unul în care copilul își continuă dezvoltarea și are libertate de relaționare cu ambii părinți, dar și un altul în care acesta este implicat în relația conflictuală dintre adulți atât de mult, încât îi este afectat echilibrul emoțional și ajunge să aibă probleme somatice și dificultăți școlare. Acest scenariu poate avea efecte serioase asupra viitorului copilului.
„Poate apărea teama de abandon”
- De ce au nevoie pentru a depăși mai ușor despărțirea părinților?
- Cel mai important lucru este ca părinții să știe să îi asculte, deoarece sunt și ei implicați direct în evenimente. Au nevoie să se simtă luați în serios, să fie liniștiți și încurajați, să observe că dificultățile lor sunt recunoscute și că părinții își dau interesul ca lor să le fie bine. Au foarte mare nevoie să se simtă liberi să pună întrebări și să primească răspunsuri. Adulții trebuie să înțeleagă ce gândesc, ce nevoi au și cum îi pot sprijini. Fară această atitudine deschisă față de copii, riscul este ca ei să ajungă să trăiască o multitudine de sentimente tulburătoare.
- Cum ar fi?
- Teama de abandon, de exemplu. Copilul înțelege că nicio relație nu e lipsită de riscul despărțirii, și, prin urmare, apare un sentiment de nesiguranță în legătură cu toate relațiile lui. Mai ales adolescenții vor pune la încercare relațiile cu părinții, deoarece nevoia de conexiune sigură îi împinge să testeze rezistența acestor legături. Apoi, refularea. Modul de supraviețuire în fața durerii copilului este ascunderea emoțiilor, copilul părând să nu simtă nimic. Însă riscul de a somatiza mai târziu este foarte mare. De asemenea, copilul neagă sau minimalizează evenimentele și chiar crede că părinții se vor împăca la un moment dat.
„Se va simți rupt în două din cauza conflictului interior dintre cele două părți”
- Apare și sentimentul vinovăției?
- Da, uneori, copilul va tinde să-și asume responsabilitatea pentru despărțirea părinților. De cele mai multe ori, el manifestă o formă de devotament față de ambii adulți, se va abține să-și manifeste atașamentul pe deplin pentru fiecare dintre cei doi, însă va avea tendința de a-l proteja pe cel mai vulnerabil. Un alt rol în care cel mic poate să intre este acela de copil „împărțit”, atunci când observă că tatăl sau mama suferă, pe rând, în calitate de victimă. Curând, acesta se va simți rupt în două din cauza conflictului interior dintre cele două părți. Și, nu în ultimul rând, indiferent de vârsta pe care o are, copilul poate adopta un rol de părinte al acestora, care îi permite atenuarea emoțiilor de vinovăție și neputință și îi permite să lupte împotriva vulnerabilității și a fricii de abandon.
„Poate fi foarte util să apeleze la un psihoterapeut“
- Ce se întâmplă cu cei mici, dacă părinții nu reușesc să aibă atitudinea potrivită față de ei?
- În cazul atitudinii nepotrivite a părinților, copiii vor ajunge să sufere vreme îndelungată, dacă nu beneficiază de ajutor de specialitate. Celor mai multe familii le poate fi foarte util să apeleze la un psihoterapeut care să-i consilieze și să-i însoțească pe drumul ales. Dacă cei doi părinți reușesc să pună bazele unui nou tip de relație în beneficiul copilului într-un context lipsit de conflicte, acesta va reuși să aibă acces liber și să construiască legături benefice atât cu mama, cât și cu tatăl său.