Main menu

header

893 2 1de Silviu Ghering și Adrian Barna

Statuia lui Iisus Hristos de pe vârful dealului Gordon (953 de metri) din județul Harghita, ridicată în 2011, este considerată cea mai înaltă operă de artă care îl reprezintă de Mântuitor din toată Europa.

Puteți urca în interior până în... cap, la 22,5 m de sol!

Impresionanta „construcție” este opera „sculptorului” Zavaczky Walter, din Odorheiu Secuiesc, din fier galvanizat și oțel inoxidabil și a fost denumită „Inima lui Iisus”. În interiorul statuii se află scări metalice, în spirală, pe care puteți urca până în „capul” acesteia, priveliștea fiind magnifică din cel mai înalt loc accesibil. Se poate vedea aproape tot peisajul dintre Odorheiul Secuiesc și Sovata. Munții parcă sunt prosternați la picioarele Mântuitorului. Înălțimea sa, 22,5 metri, o face un unicat între operele de artă de acest gen din Europa. Aspectul mantiei lui Iisus Hristos, formată din 4 rânduri de tablă și mâinile sale, deschise ocrotitor, amintesc de vestita statuie a lui „Hristos Mântuitorul” („Cristo Redentor”) din capitala Braziliei, Rio de Janeiro.

Drumul prin pădure este spectaculos spre superb

„Inima lui Iisus” se află pe drumul dinspre Odorheiu Secuiesc către Târgu Mureș, DN13A. La intrarea în comuna Bisericani, la 10 km de Odorhei, faceți la dreapta și mergeți vreo 5 km pe un drum de țară. Aveți două variante pentru a ajunge la statuie: 1. Pe jos - mașina o puteți lăsa în parcarea de la baza dealului Gordon. Urcarea e destul de abruptă, dar nu chiar de speriat. Drumul până sus durează cam 20 de minute. 2. Cu mașina - chiar până în spatele statuii. Dar atenție! Sunt și porțiuni cu gropi mari și, în cazul în care a plouat, aveți grijă să nu faceți o baie... de noroi! Oricum, orice variantă ați alege, drumul prin pădure este spectaculos spre superb.

200.000 de euro a costat „Inima lui Iisus“, mare parte dați de patronul firmei de lactate „Gordon“, care, din păcate, a plecat la Iisus curând după inaugurarea statuii, plus donații strânse de primăria din comuna Lupeni