de Ștefania Băcanu şi Sorin Dumitrescu
La scară largă, agorafobia este tradusă prin teama de spații deschise, aglomerate, de locuri necunoscute, dar și de singurătate. Definiția termenului a trecut prin mai multe modificări, în timp, dar, conform etimologiei cuvântului, agorafobia înseamnă frica de mulțime, pentru că, în limba greacă, „agora” înseamnă piață. Principala cauză declanșatoare a acestei tulburări este, de cele mai multe ori, atacul de panică, dar anxietatea nu se dezvoltă imediat, ci în timp.
Segmentul feminin este mai afectat
Cauzele agorafobiei nu se cunosc cu exactitate, dar specialiştii cred că o anumită regiune din creier ce controlează răspunsul la frică ar putea juca un rol important în apariţia acestei tulburări com- portamentale. De asemenea, factorii de mediu și cei genetici, istoricul medical de afecțiuni psihice şi abuzurile fizice pot fi posibile cauze ale dezvoltării agorafobiei. De-a lungul timpului, agorafobia a primit mai multe trăsături, dar cele de bază au rămas neschimbate. Astfel, manifestarea esențială este frica de a fi în locuri sau situații din care ar putea fi rușinos sau dificil de scăpat, sau în care te afli în imposibilitatea de a primi ajutor în cazul unei situații dificile, accident sau atac de panică. Agorafobicii fug de aglomerație, de poduri și nu le place singurătatea în afara propriei case, iar anxietatea resimțită de persoana afectată reflectă sentimentele de vulnerabilitate ale acesteia. Această tulburare afectează cu precădere segmentul feminin, se manifestă, în general, în jurul vârstei de 20 de ani și vine însoțită și de comportament obsesiv, depresie, insomnie sau atacuri de panică severe.
Abuzul sexual, una dintre cauzele declanșatoare
Agorafobia nu se poate explica cu certitudine, iar episodul declanșator rămâne sub semnul întrebării. Totuși, potrivit specialiștilor, există o serie de factori psihologici care crește riscul de a dezvolta această tulburare emoțională. De exemplu, o experiență traumatizantă în copilărie, mai ales în primii ani de viață, când cel mic se află în plin proces de dezvoltare, cum ar fi moartea unui părinte sau un abuz sexual, un eveniment stresant, de exemplu decesul unei persoane apropiate, asistarea la un accident, un divorț sau pierderea locului de muncă, la maturitate. De asemenea, o istorie anterioară de boli mintale, depresie, anorexie nervoasă sau bulimie, consumul excesiv de alcool sau de droguri, o relație nefericită sau o legătură în care vă simțiți controlat de partener sau chiar de părinți. Anxietatea și frica determină eliberarea unor hormoni, precum adrenalina, iar respirația și ritmul cardiac cresc. Acesta este modul natural al corpului de a se pregăti pentru un eveniment periculos și stresant. Similar cu multiplele dezechilibre de sănătate mintală, cauza exactă a tulburării de panică nu este pe deplin înțeleasă. Cu toate acestea, experții consideră că o combinație de factori biologici și psihologici ar putea fi un răspuns mai concret. Un dezechilibru la nivelul neurotransmițătorilor din creier poate afecta atât starea de spirit, cât și comportamentul oricărei persoane. Acest lucru ar putea duce la un răspuns exagerat în situații stresante sau periculoase, declanșând, astfel, sentimente de panică.
Apar dureri în piept
Fiind o tulburare complexă, agorafobia are numeroase manifestări, diferite de la pacient la pacient. Încă de la debut, apar teama de a fi singur într-un spaţiu aglomerat, deschis, ruşinea, neputința, neajutorarea, frica de a pierde controlul care-i conferă siguranță, teama de a fi privit de alţii și agitația. Apoi, în timp, se instalează dependenţa de alte persoane, pacientul simte nevoia de izolare în propriul cămin, apar durerea sau disconfortul la nivelul pieptului, ameţeala, transpirația abundentă, tremurul, greața, tulburările digestive, senzația de sufocare, diareea, frisoanele și bufeurile, ritmul cardiac se acce- lerează, respirația devine sacadată, iar dacă nu este tratată agorafobia duce la depresie severă și chiar la tentativă de suicid. Chiar dacă definiția agorafobiei a suferit modificări de-a lungul timpului, potrivit unei traduceri mai detaliate, care s-a stabilit în urma acumulării de cunoștințe medicale, această tulburare include și teama de a se face de râs, de a se regăsi într-o situație periculoasă, rușinoasă. Și pentru ca să nu fie într-un astfel de pericol, pacientul alege singurătatea și lipsa vieții sociale, evită pe cât posibil situațiile conflictuale, îndură momentele pe care nu le poate evita, cauzând suferință, evident, anxietate sau simptome asemănătoare unui atac de panică sau, în anumite cazuri, are nevoie de prezența unui însoțitor.
Psihoterapia este cea mai bună formă de tratament
Tratamentul agorafobiei este diferit de la pacient la pacient, dar, în general, fiecare are nevoie să încerce mai multe metode de tratament care îi pot controla simptomatologia. Cea mai indicată formă de terapie este psihoterapia, care implică întâlnirea cu un terapeut, cel puțin o dată pe săptămână, cu care pacientul este sfătuit să se deschidă și să discute despre fricile sale și despre orice probleme care îi declanșează stările și temerile. Scopul terapiilor este să ajute pacientul care se confruntă cu o astfel de tulburare să își depășească fricile, să înțeleagă mecanismul și să învețe să accepte viața socială pe care o respinge, dar totul, cu blândețe și cu răbdare. O altă variantă de tratament o reprezintă medicația, de regulă antidepresive, anxiolitice și analgetice, prescrise de medicul specialist, care să ajute la calmarea simptomelor specific agorafobiei. De asemenea, familia joacă un rol important în vindecare pacientului cu agorafobie. Aceasta trebuie să înţeleagă bolnavul, să îl sprijine și să nu îl preseze. Conform statisticilor, una din trei persoane cu agorafobie care se tratează corespunzător depăşeşte acest obstacol şi nu se mai confruntă cu astfel de episoade, iar mai bine de jumătate dintre pacienți prezintă o ameliorare a simptomelor.