Main menu

header

895 32 1de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

Din galeria mondială a fenomenelor naturale care nu și-au găsit încă o explicație certă face parte și separarea apelor mării până când se ivește o limbă de nisip. Fenomenul reprezintă deopotrivă o atracție mistică și turistică.

Frumusețe și măreție în Brazilia

Brazilia este un spațiu al fenomenelor ciudate, iar unul dintre cele inexplicabile, căruia credincioșii îi arată un respect deosebit, iar turiștii un interes pe măsura faimei acestui loc, este Calea lui Moise. Practic, pe o plajă situată la câțiva kilometri de orășelul Maracogi, din nordul țării, două părți de apă se separă, făcând loc unei „alei” șerpuitoare de nisip, cu o lungime de aproape un kilometru, pe care trecătorii pot merge în siguranță. Potrivit vizitatorilor care au dus renumele acestui spațiu, panorama este spectaculoasă, locurile taie răsuflarea prin frumusețe și măreție, iar ambianța este răcoroasă și calmă, generând un sentiment de pace interioară. Numită în amintirea celui care a despicat cu toiagul valurile pentru a-și salva poporul din Egipt, Calea lui Moise mai prezintă o particularitate: cele două părți ale apelor separate au temperaturi diferite.

„Bulevardul” din Parcul Ballena National Marine, din Costa Rica

895 32 2Potrivit unor opinii ale oamenilor de știință, Calea lui Moise ar putea fi o apariție naturală a unei formațiuni de tombol, un tip special de formă de relief. Concret, este vorba despre formarea unei alei de nisip între o insulă din larg și continent. „Șoseaua” rezultă din sedimentele depuse prin mișcarea valurilor în jurul insulei și circulația curenților oceanici naturali. Un tombol natural poate avea nevoie de sute de ani pentru a se forma, pe măsură ce nisipul și sedimentele sunt depuse și spălate alternativ. Fascinant la acest fenomen rămâne faptul că apare în mod magic la reflux și dispare la maree înaltă. Asta se întâmplă, de pildă, în Costa Rica, în interiorul Parcului Ballena National Marine. Aici, aventura include o trecere peste un astfel de „bulevard”, care se ivește rapid pe măsură ce oceanul se retrage și permite explorarea stâncilor din zonă, pentru a dispărea în mai puțin de o oră, notează itinari.com.

O veche legendă coreeană afirmă că zeul oceanului, Yongwang, a făcut să apară o cale între apele Mării Jindo pentru o familie care fugea din calea tigrilor

Despărţirea Mării Jindo, în Coreea

895 32 3Sute de mii de localnici și turiști străini se adună în vârful sudic al Peninsulei Coreene în fiecare an, pentru Festivalul Jindo Sea-Paring (Despărțirea Mării Jindo). Evenimentul celebrează un fenomen natural prin care porțiunea de nord a Mării Chinei de Est se deschide suficient pentru a dezvălui o cale de 2,9 kilometri care leagă Insula Jindo din Coreea de Sud de Insula Modo. Pentru perioada în care poteca este vizibilă la ora de vârf în fiecare dintre cele patru zile de festival, vizitatorii fac plimbări lungi pe Insula Modo, în timp ce localnicii caută scoici și alge marine. Deși există un singur festival anual, în luna martie, apa se împarte de mai multe ori pe an până în luna iunie. Despărțirea Mării Jindo a fost adusă în atenția lumii în 1975, de fostul ambasador francez în Coreea de Sud, Pierre Landy, care a numit-o „versiunea coreeană a miracolului lui Moise”. Ceea ce pare a fi o despărțire a apelor a fost explicat printr-o coborâre a întregii mări, care dezvăluie astfel o creastă de pământ cu o lățime de până la 60 de metri, pe care se iese zilnic în timpul festivalului.