Main menu

header

896 29 1de Roxana Istudor şi Silviu Ghering

Mulți oameni cred că încălțămintea îl poate „face pe om” cel puțin tot atât cât haina. Dovadă sunt perechile de încălțări pe care le-au etalat vedetele în producții de succes și care au devenit emblematice, stârnind tendințe globale.

Pantofiorii roșii din „Vrăjitorul din Oz”

896 29 2Copilul-minune al Hollywoodului Judy Garland evolua în fermecătoarea producție „Vrăjitorul din Oz” într-o pereche de pantofiori roșii care au stârnit o revoluție printre fetițele din toată lumea. Persoanjul Dorothy își pocnește micile călcâie de trei ori pentru a se putea întoarce acasă încălțată cu aceste piese realizate din mătase, celuloză, plastic și sticlă. Fascinația pentru aceste încălțări a fost atât de mare, încât o pereche dintre cele cinci care au „supraviețuit” filmărilor a fost furată din Muzeul din Grand Rapids, Minnesota, în anul 2005, fiind recuperată abia în 2018, când se împlineau aproape șapte decenii de la lansarea peliculei. Celebrii pantofiori au și o variantă pentru adulți. 

Demi-poantele care au lansat milioane de mici balerine

896 29 3În filmul britanic de mare succes „The Red Shoes” („Pantofii roșii”), lansat în 1948, actrița Moira Shearer evoluează într-o secvență de 17 minute cu o pereche de demi-poante de culoare roșie. Povestea, bazată pe ascensiunea în balet a unei tinere dintr-o trupă celebră și care trebuie să aleagă, la un moment dat, între cariera în balet și iubirea pentru un compozitor, a stârnit un asemenea entuziasm încât generații de fetițe au început să ia lecții de balet inspirate de personajul din film care a triumfat pe scenă încălțată cu faimoșii balerini.

„Pigalle”. De Christian Louboutin

Într-o lume în care imaginația nu are limite, designerul Christian Louboutin a reușit să lanseze un pantof emblematic pentru ideea de încălțăminte potrivită pentru un star: „Pigalle”. Prezentat ca un stiletto în cel mai clasic înțeles al termenului, acest pantof a făcut istorie, fiind atât de popularizat de vedete, înct s-a răspândit ideea că nu poți să faci parte din high-life dacă nu ai o pereche de „Pigalle”. Cu talpa roșie catacteristică, acest pantof a cucerit imediat și dressingurile a zeci de milioane de femei, chiar dacă este o pereche de încălțări cu un preț pe măsura faimei sale: 575 de euro. În ultimii 15 ani, modelul a cunoscut o multitudine de variațiuni, toate având la bază reperele inițiale ale designului.  

„Cenușăreasa în cizme de vinil”

896 29 4Magazinul NaNa, din Chelsea, Londra, furniza o pereche de cizme peste genunchi pe care le-a purtat Julia Roberts în „Frumușica”. Generând o imagine senzațională în combinație cu picioarele de peste un metru ai actriței, cizmele s-au identificat cu personajul Vivian, interpretat de vedeta care avea 23 de ani la acel moment, ansamblul generând sintagma globală „Cenușăreasa în cizme de vinil”. Triumful filmului a dus imediat la o explozie de vânzări ale acestui model care s-a menținut mulți ani în topul preferințelor consumatoarelor din toată lumea, indiferent de lungimea picioarelor lor.

Vârful… antimizerie!

Lansați de însăși Coco Chanel în anul 1957, pantofii în două culori au străbătut tot acest răstimp ca o culme a eleganței. Potrivit estimărilor generate de vânzări, zeci de milioane de femei au în dulap acest model, indiferent că sunt cu toc sau fără, iar brandurile de top s-au grăbit să-și creeze propriile piese inspirate de acest tipar genial, Zara, Uterqüe sau Loéil fiind doar câteva exemple. O pereche de pantofi Chanel în două culori costă în medie 800 de dolari. Demn de menționat este faptul că legendara creatoare de modă a vrut să lanseze un pantof care să nu strice vizual… ținuta, adică să ascundă cu succes mizeria - de unde și designul cu vârful închis la culoare - și astfel ansamblul vestimentar să rămână impecabil în orice situație.

„Totul despre sex” în albastru

896 29 5Pantofii semnați Manolo Blahnik pe care i-a purtat Sarah Jessica Parker în „Totul despre sex” au făcut carieră mondială. Practic, sondajele printre admiratoarele serialului amintesc ca memorabilă exact această pereche de încălțări superbe, albastre, cu decorațiuni prețioase, pe care perso- najul Carrie Bradshaw le-a afișat în ziua în care s-a căsătorit cu alesul inimii, Mr. Big. Cum „a copia este cea mai onorantă apreciere”, compania britanică Marks & Spencer a creat o versiune mai accesibilă a minunatului și atât de doritului pantof, care costă 47 de dolari perechea (față de circa 1.000 de dolari originalul).

Magia modelului din sticlă

În timp ce filma pentru rolul Cenușăresei, actrița Lily James nu-și putea lua ochii de la perechea de pantofi-vedetă ai peliculei, realizați din sticlă ornată cu pietre Swarovski. „Costă mai mult decât apartamentul meu”, spunea la acel moment vedeta. Nu întâmplător. Dată fiind calitatea de simbol mondial a acestui pantof, în jurul căruia se învârte magia poveștii, brandul a creat o pereche de pantofi din sticlă în șase modele, la care au muncit opt designeri. Încălțările care se pot vedea în film au 221 de cristale și au generat o adevărată isterie a modelelor din acrilic, care să fie mai accesibile, plus o întreagă industrie care oferă brelocuri, cadouri de nuntă, lănțișoare, decorații pentru casă, toate având ca model faimosul pantof.

Lebăda din lumea vampirilor

896 29 6Cel mai de succes film cu vampiri care a fost lansat până acum este considerat „Twilight” (Saga Amurg), pentru care designerul Manolo Blahnik a realizat o pereche de pantofi memorabili, perechea cu care personajul Bella Swan (Bella Lebădă) se cunună cu marea ei iubire nemuritoare și nocturnă. Numiți sugestiv Swan, acești pantofi le fac să ofteze și după mulți ani pe tinerele din toată lumea, care s-au grăbit să cumpere variantele în alb, negru și purpuriu ale modelului. Ca şi în alte cazuri, nenumărate branduri s-au înghesuit să creeze replici mai accesibile, întrucât 1.500 de dolari, cât costă originalul, nu sunt la îndemâna maselor largi de admiratoare. 

UGG pentru eternitate

Create în Australia în anii 1800, încălțările unisex UGG au fost folosite de piloți în Primul Război Mondial. În anii 1930 se purtau în zona rurală a Noii Zeelande, apoi le-au utilizat practicanții sporturilor nautice pentru a se încălzi după ce ieșeau din apă, iar mai târziu au intrat în atenția lumii modei, dând lovitura mulți ani la rând. Modelul este fabricat și azi, iar interesul din jurul UGG-urilor s-a reflectat pe deplin în cadrul unor răsunătoare procese în care a fost disputată „paternitatea” modelului, rămasă incertă.