de Roxana-Ioana Ancuța

Ion Stanciu (medalion) are 74 de ani, trăiește în Nistorești, un sat vrâncean de munte, în apropierea râului Năruja și, din iubire pentru tradițiile populare românești, a învățat de mic meșteșugul făuririi cimpoaielor. Artizanul român știe să cânte la cinci instrumente, iar de-a lungul timpului, a fost invitat în cadrul multor festivaluri de muzică folclorică, atât în țară, cât și în străinătate. Ion Stanciu a făcut peste 400 de cimpoaie pentru diverși cântăreți, pentru Școala Populară de Artă sau pentru cine a dorit să dețină un astfel de instrument ca obiect decorativ. Nenea Stanciu este inventatorul cimpoiului din cap de capră sau de ied numit „cimpoiul cu trofeu”.

„La 14 ani întreceam toți meșterii din sat”

- Când ați început să faceți cimpoaie?

- De la vârsta de 7 ani. Am învățat de la tatăl meu, Stanciu Nicolae, care avea chiar și o formație artistică de cimpoieri. Mă lua mereu cu el la repetiții sau mă ducea în atelierul lui de lucru și îmi era tare drag să-l văd la lucru ori să-l aud cântând. Am iubit tradiția de mic, iar primul cimpoi pe care l-am făcut atunci, cimpoi primitiv, era din bășică de porc. La vârsta de 14 ani, deprinsesem deja meseria și îi întreceam pe toți ceilalți meșteri cimpoieri din sat. Așa am ajuns, de-a lungul timpului, să fac peste 400 de cimpoaie. În 1974, am inventat cimpoiul cu trofeu din cap de capră sau de ied. Nu mai există așa ceva în toată țara. Am 76 de ani și încă lucrez cu mare drag. Nu m-am oprit din a face cimpoaie și simt cum îmi crește inima de bucurie de fiecare dată când sunt în atelier și lucrez la ele.

- De ce vă plac atât de mult cimpoaiele?

- Iubesc instrumentele populare, iubesc foarte mult tradiția și portul popular, nu pot să trăiesc fără ele.

- Mai există cimpoieri în România?

- Din câte știu eu, mai sunt vreo doi.

- Cum se face acest cimpoi?

- Pun burduful de la ied în zăr de oaie sau de vacă, cu puțină sare și îl las acolo 15 zile. După care, îl limpezesc în râu și îl las la umbră, timp de 24 de ore, să se usuce.

- De ce faceți cimpoaiele din iezi?

- Așa este tradiția, de peste 150 de ani. Și tatăl meu tot la fel lucra cimpoaiele.

- În cât timp faceți un cimpoi?

- Reușesc să fac în jur de două cimpoaie-trofeu pe săptămână.

„Cânt la cimpoi, fluier, ocarină și piculină”

- Câte părți componente are un cimpoi?

- Patru. Pielea, caraba, bâzoiul și suflătoarea. Acestora le anexez niște penițe de stuf care ajută la producerea și intensificarea sunetului cimpoiului. În burduf dau trei găuri în care montez celelalte componente ale instrumentului. Caraba și bâzoiul se fac din lemn de tisă, un arbore vechi, ce se află aici, în Munții Vrancei și care, de obicei, se folosește pentru sculpturi ori tâmplărie fină. Dar acest lemn poate fi utilizat pentru făurirea cimpoaielor numai după ce a fost lăsat un an întreg să se usuce la umbră, după care ținut în casă, la temperatura camerei, încă șase luni bune.

- Dumneavoastră și cântați la cimpoi?

- Cânt la mai multe instrumente, chiar dacă nu am studii muzicale, am ureche muzicală și fac în așa fel încât să potrivesc sunetul cum trebuie. Să le iau pe rând… Întâi, am învățat să cânt la cimpoi, tot în perioada copilăriei, atunci când am și început, de fapt, să lucrez cimpoaie. Mai cânt la fluier, piculină, la ocarină și la două fluiere. Dar dintre toate aceste instrumente fac doar cimpoaie și piculine.

„Am 76 de ani și încă lucrez cu mare drag. Nu m-am oprit din a face cimpoaie și simt cum îmi crește inima de bucurie de fiecare dată când sunt în atelier și lucrez la ele“

„Al nostru e diferit de cel scoţian: la ei sunt trei bâzoaie, iar la noi numai unul“

- Cu siguranță ați participat și la evenimente, concerte de muzică populară sau diferite festivaluri...

- Da, am fost în cinci țări să cânt. În America, Ungaria, Germania, Grecia, Bulgaria. Am fost trimis de Muzeul Țăranului Român să particip la evenimentele culturale ale românilor din străinătate. Nu vă mai spun câte diplome am... 180, de la toate festivalurile din România, dar și unele din străinătate. Am fost invitat și la evenimente în care am fost rugat să fac demonstrații pe viu, cum se realizează un cimpoi. În Anglia, Scoția...

- Spuneţi-ne experiența dumneavoastră din Scoția, patria cimpoiului, și care ar fi diferențele dintre un cimpoi scoțian și cel pe care îl faceți dumneavoastră.

- La ei sunt trei bâzoaie, iar la noi numai unul. Dacă aș încerca și eu, cu siguranță aș reuși să fac un cimpoi scoțian. În plus, în cimpoiul lor nu sufli, se umflă artificial. Cum să vă spun eu... nu este autentic, precum al nostru. La noi se umflă cu gura.

- Ce au spus scoțienii când au văzut cimpoiul cu cap de capră?

- S-au mirat foarte tare și m-au întrebat cum l-am făcut. Așa că le-am explicat și le-am arătat. Ei s-au mirat de cimpoiul meu, iar eu de al lor. (râde)

- V-a moștenit cineva din familie pasiunea?

- Din păcate nu le-a fost așa drag copiilor mei să facă, ori să cânte la cimpoi, deși tare mult mi-aș fi dorit. Ei sunt plecați în lume, fiecare și-a urmat destinul.