de Ștefania Băcanu şi Claudia Mîţoi
Mediul educațional oferă o primă ambianță în care copiii încep să își construiască propriile conexiuni, ce devin esențiale pentru dezvoltarea lor socială, emoțională și cognitivă ulterioară. De aceea, relația pe care copilul o stabilește cu profesorul său este una relevantă ce poate influența eficiența actului educativ și poate conduce la înregistrarea unor rezultate școlare foarte bune. Mirela Timiraș (foto), profesor pentru învățământul primar și preșcolar, ne-a vorbit despre importanța creării unei relații sănătoase între elev și profesor, cum o realizăm, dar și cum o menținem.
„Sentimentul că este văzut și apreciat stimulează, motivează și încurajează”
- Ce reprezintă relația profesor-elev?
- Relația profesor-elev reprezintă legătura, raportul dintre cadrul didactic și elevi pe durata procesului de învățământ. Aceasta constă în totalitatea unor acțiuni ce influențează comunicarea, motivația elevilor, învățarea, şi poate fi pozitivă, distantă sau conflictuală. Dacă prima variantă construiește în prezent un viitor, cea distantă și cea conflictuală destabilizează, în sensul în care creează o dependență în care copilul simte furie și nedreptate, iar profesorul, lipsă de respect. În schimb, relația pozitivă constă într-un schimb de trăiri și emoții ce unesc educatul și educatorul și îi conduc în aceeași direcție, ajungând, astfel, împreună la obținerea performanței școlare. Buna interrelaționare conduce către o stare de bine, atât pentru elev, cât și pentru profesor. Un feedback pozitiv, o încurajare, sentimentul că ești văzut și apreciat stimulează, motivează și încurajează.
- Spuneți că profesorul reprezintă o piatră de temelie în evoluția copilului...
- Relația pozitivă profesor-elev este importantă întrucât clădește, construiește valori morale, principii solide de viață și conduce spre performanță școlară. Deci, are, în primul rând, un rol formator. Pe de altă parte, cu cât profesorul îi oferă copilului mai multă experiență pozitivă, cu atât mai mult îi permite să-și dezvolte abilități sociale, de autostăpânire a emoțiilor. Profesorul este ca un actor, ce aduce în sala de clasă obiectivele, finalitățile educaționale la care trebuie să ajungă împreună cu copiii. O piesă de teatru se desăvârșește abia atunci când ajunge să atingă inimile publicului. Tot așa și actul profesorului se împlinește atunci când reușește să le transmită elevilor entuziasmul, curiozitatea, motivația intrisecă, dorința de a descoperi lucruri noi și de a studia pentru a atinge performanța. Atunci când activitatea didactică se desfășoară în mod plăcut, cu pasiune și interes față de copii, procesul de învățare se formează într-un context relațional pozitiv.
„Vulnerabilitatea este o formă de curaj, fiind înnobilată de autenticitate”
- Când și cum se construiește o relație pozitivă?
- Ca orice relație, și aceasta se construiește în timp, prin experiențele parcurse împreună la clasă, dar și în afara acesteia, prin activitățile extracurriculare. Experimentarea timpurie a unor conexiuni pozitive cu educatorul în primele activități de învățare, în grădiniță sau în creșă, poate influența viitoarele raporturi din mediul școlar. Atunci când intră în mediul educațional, copilul își construiește o nouă figură de atașament prin persoana educatoarei. Ceea ce înseamnă că cel mic devine încrezător că doamna îi va oferi protecție, siguranță, afecțiune și sprijin. Prin urmare, copilul convins fiind că educatoarea îi vrea binele, își va orienta acțiunile în funcție de îndrumările primite, va ajunge să învețe pentru a-și dovedi admirația, recunoștința. Și iată cum începe să se formeze o relație pozitivă, bazată pe încredere. Mai târziu, la școală, copiii se vor atașa de doamna învățătoare și își vor crea o altă figură de atașament. Construirea unor legături profesori-elevi devine, poate, ușor mai dificilă în ciclul gimnazial și liceal, pe de o parte, pentru că elevii încep să fie sceptici, ușor reticenți, fiind mai mulți profesori la clasă, cu stiluri diferite de predare. Aici, consider că intervine disponibilitatea, dorința și voința fiecărui profesor în a relaționa cu elevii săi.
- De ce unii profesori sunt reticenți în a stabili relații cu elevii?
- Orice relație solicită timp, disponibilitate, efort pentru a o crea și apoi perseverență în a o întreține. Împlinirea poate apărea mai târziu, în timp, după depășirea unor obstacole, a unor puncte de cotitură, după implementarea unor strategii, după corectarea unor erori. Mai mult, într-o relație ești nevoit să fii vulnerabil, trăsătură pe care unii o atribuie slăbiciunii sau chiar pierderii autorității în fața celorlalți. În schimb, ultimele studii ale cercetătoarei Brené Brown demonstreză că vulnerabilitatea este o formă de curaj, fiind înnobilată de autenticitate. În plus, copiii zilelor noastre au o gândire accelerată, fiind înconjurați pretutindeni de mulți stimuli, drept pentru care sunt uneori mai imprevizibili și mai provocatori. Putem alege să ne uităm spre punctele lor forte, că sunt inteligenți, curioși, ușor adaptativi și să ținem cont de acestea în derularea demersului didactic. Cu stimă considerabilă pentru profesia didactică și pentru cadrele didactice, subliniez utilitatea în a fi deschiși față de elevii noștri, necesitatea umanizării cunoașterii și a profesorului.
„O importantă strategie este să promovăm educaţia pentru viaţă, nu doar pentru şcoală“
- Ce strategii ar putea aborda profesorii pentru a crea relații cu elevii lor?
- Pentru a contribui eficient la construirea unor relații pozitive cu elevii, ar trebui să fim deschiși și să ne asumăm conștient rolul de profesor care contribuie astăzi în mod activ la formarea adulților de mâine, purtând în inimă speranța unui viitor luminos. O primă și importantă strategie este să promovăm educația pentru viață, nu doar pentru școală. Să le demonstrăm copiilor la ce le folosește ceea ce învață, să aducem unele cunoștințe desuete din materie în prezent, adaptându-le la nivelul lor de înțelegere, să îi ascultăm, să le demonstrăm că suntem împreună în acest proces de formare, de inițiere a lor în tainele cunoașterii și, cel mai important, să îi îndrumăm în a conștientiza rolul pe care ei trebuie să și-l asume demn, indiferent de obstacole. Acest lucru îl putem realiza și prin predarea materiei într-un mod personal, care stimulează emoția copiilor, liniștește gândirea accelerată, sporește concentrarea și îmbunătățește rapiditatea și calitatea retenției. Prin urmare, dacă le demonstrăm că ne pasă, că obiectivul nostru este binele lor, ei vor veni după noi, cu încredere, pe căile cunoașterii.