de Roxana-Ioana Ancuța

Vasile Gheorghe (62 de ani) este un meșter artizan din Tulcea ce are ca pasiune arta tablourilor din oase de pește. Cu o poveste de viață impresionantă, orfan, adoptat apoi de o familie care avea să-i pună opreliști în calea dezvoltării lui, Vasile Gheorghe (medalion) a reușit să își păstreze echilibrul alături de o soție iubitoare, de copii, și continuă şi în prezent, dragostea pentru artă pe care a manifestat-o încă din copilărie.

„Părinții adoptivi mi-au spulberat un vis”

- De când aveți această pasiune, afinitatea pentru artă?

- Înainte de a povesti cum am ajuns să iubesc arta, aș dori să spun câteva cuvinte despre mine. De foarte mici, eu și sora mea am fost abandonați de părinții noștri și mai apoi înfiați de familii diferite. Abia în liceu am aflat că sunt înfiat și că mai am frați. Nu știu de ce, părinții adoptivi m-au numit Viorel, deși numele meu este Vasile. Iar acum, pentru a trece la subiect, de mic copil mi-a plăcut arta, am dat examen la Liceul de Artă din Tulcea, dar familia adoptivă nu a acceptat ideea de a merge la liceu pentru că trebuia să fac naveta. Mi-au spulberat un vis. Am continuat să fac acasă diferite lucrări, traforaj, pictură, sculptură, dar fără a avea vreo pregătire în domeniu. Am învățat și m-am specializat singur.

- Și cum v-ați orientat către decorațiunile din oase de pește?

- Pensionar fiind, și cu această pasiune pentru artă pe care am simțit-o întotdeauna, am avut ocazia, la un moment dat, să cunosc o doamnă învățătoare, tot pensionară, care lucra în oase de pește, însă ceva abstract. M-a inspirat ideea și am început și eu să experimentez această latură a artei, dar făcută în stilul meu. Doamna respectivă, văzând ceea ce am realizat, m-a rugat să nu expun public lucrările mele, deoarece s-ar putea să o afecteze. Nu prea am înțeles ce a vrut să spună pentru că, oricum, ceea ce fac este cu totul diferit față de stilul abordat de dumneaei.

„Cea mai dificilă parte e tratarea scheletelor”

- Care este, de fapt, procesul realizării tablourilor din oase de pește?

- Când găsesc materie primă pentru astfel de lucrări le tratez și, după o perioadă de timp, cât stau la macerat, le usuc și le așez în ramă. În același timp, lucrez la alte tablouri, pirogravură sau pictură, depinde ceea ce îmi propun să fac.

- De unde faceți rost de materie primă?

- Am un prieten bucătar care mă aprovizionează cu oase, iar eu îi ofer la schimb talouri. Dar nu doar din oase de pește, ci și alte lucrări. Are o adevărată expoziție acasă, nu am eu câte i-am oferit dânsului.

- Cum ați descrie arta lucrului în oase de pește?

- Este deosebită prin forma perfectă a fiecărui os ce poate înlocui obiecte, ființe chiar, apă, copaci, munți. Toate oasele peștelui reprezintă ceva din care se realizează orice. Iar pentru mine, această îndeletnicire este un refugiu. Atunci când am timp liber, urc pe terasa casei și mai lipesc câte un fragment la o lucrare. Astăzi, de exemplu, am lipit coaste care imită valurile apei și delfinii sărind peste ele.

- Este o îndeletnicire complicată?

- Nu, este foarte ușor și la îndemâna oricui să facă așa ceva, dar trebuie și puțină imaginație.

- Ce este cel mai greu în procesul realizării obiectelor din oase de pește?

- Cea mai dificilă parte e tratarea scheletelor. Trebuie lăsate la macerat împreună cu diferiți detergenți, pentru o anumită perioadă de timp, apoi clătite până nu mai ies pete de grăsime din apă. După care, următorul pas este uscarea lor, sortarea în funcție de forme, în cutii de carton. Până se usucă oasele, îmi pregătesc suporții viitoarelor lucrări. Aceștia sunt inventați și realizați de mine, din carton de ambalaj, cu un strat care imită scoarța copacilor.

„Fac în jur de zece exemplare pe zi”

- Ce fel de oase folosiți pentru arta dumneavoastră?

- Din toate speciile de pești. Depinde și de comenzile pe care le are prietenul meu, bucătarul. Însă din toate iese ceva frumos.

- Câte lucrări faceți pe zi?

- Dacă am materie primă și rame, fac în jur de zece tablouri pe zi, ținând cont de experiența căpătată. Până în prezent, am realizat 840 de lucrări din oase de peşte, tablouri și ghivece de flori. Din toate tablourile mele, nici nu pot spune câți bani am câștigat... Majoritatea tablourilor le-am dăruit prietenilor și chiar necunoscuților. Nu știu câte camioane aș încărca, dacă aș aduna tot ce am dat până acum.

„Sunt expuse la Muzeul Ştiinţele Naturii din Tulcea“

- Ce complimente ați primit la adresa lucrărilor dumneavostră?

- Nu întotdeauna am primit cuvinte de laudă, ba chiar am trăit un incident neplăcut, când un prieten mi-a sugerat să merg la Uniunea Artiștilor Plastici, pentru a îmi prezenta lucrările, iar acolo am avut parte de un răspuns ironic dat de președintele Uniunii, care mi-a spus că nu am studii în domeniu și lucrările mele sunt kitch-uri. A fost o mare lovitură pentru mine. Apoi, o pictoriță din Italia, Margot Andrioni, mi-a văzut lucrările pe care le-a apreciat și le-a promovat acolo. I le-a arătat doamnei Baronesa Jiselda Salbu, după care a început colaborarea. Stabilim teme lunare și trimit lucrările conform acestor teme. După aceea, am fost contactat și de oameni din Tulcea pentru a expune în muzee, însă abia după ce am fost promovat „afară”. M-a contactat doamna Mariana Cuzic, muzeograf la Muzeul Științele Naturii din Tulcea, acolo unde am expus o parte dintre operele mele. La scurt timp, am fost abordat și de reprezentanții muzeului din Galați, unde, de asemenea, mi-am expus lucrările. Pe fiecare lucrare a mea am scris „Arta este oglinda Patriei”. Țara care nu își păstrează valorile nu va vedea niciodată imaginea propriului suflet.