de Simona Soare Ghișea şi Daniel Alexandrescu
Cunoscut și sub denumirea de sindromul Florența, sindromul Stendhal reprezintă o tulburare psihosomatică, ce cauzează bătăi cardiace rapide, amețeală, leșin, confuzie și chiar halucinații. În general, acesta se declanșează atunci când o persoană admiră mai multe opere de artă, care sunt aglomerate într-un singur spațiu. Termenul poate fi utilizat și pentru a descrie o reacție similară în alte circumstanțe, de pildă, când persoana respectivă este confruntată cu frumusețea naturii.
Este o condiție psihosomatică rară
Sindromul poartă numele scriitorului francez Stendhal, care a descris experiența sa cu acest fenomen într-o carte, pe parcursul vizitei la Florența din 1817, în Biserica Sfintei Cruci, unde se află mormintele lui Machiavelli, Michelangelo și Galileo. Cu toate că există numeroase descrieri ale persoanelor care amețesc și leșină când admiră arta florentină, datând de la începutul secolului al XIX-lea, sindromul a primit un nume abia în anul 1979. Acesta a fost descris de psihiatrul italian Graziella Magherini, care a observat și explicat în detaliu peste 100 de cazuri similare printre vizitatorii Florenței. Doctorul Magherini a precizat în cartea sa („Sindromul Stendhal”), publicată în 1989, că această tulburare este o condiție psihosomatică rară. Acest sindrom apare cel mai frecvent la turiștii care au dezvoltat simptome de stres, prin încercarea de a vedea și de a face prea multe într-un oraș celebru în toată lumea, grație muzeelor sale, galeriilor de artă și monumentelor istorice. Persoanele emotive, care trăiesc singure și au o educație clasică sau religioasă dominantă, sunt cele mai expuse.
Se poate manifesta cu amnezie temporară
Domul Santa Maria del Fiore, Galeriile Uffizi (o colecție imensă de capodopere semnate de nume celebre precum Michelangelo, Leonardo da Vinci, Caravaggio, Giotto, Botticelli, Rafael, Tiziano), Grădinile Boboli (un parc imens, ce adăpostește o colecție impresionantă de statui din secolele XVI-XVIII), Palazzo Pitti (găzduiește colecția de artă a familiei Medici), Coridorul Vasari, Palazzo Vecchio, Ponte Vecchio, Basilica Santa Maria Novella, precum și Basilica Santa Croce, reprezintă doar o parte dintre comorile Florenței, adulate de turiștii din întreaga lume, uneori până la epuizare. Practic, când se află în fața unor opere de artă, unele persoane se simt de-a dreptul copleșite de frumusețea deosebită și experimentează o diversitate de simptome, de la anxietate fizică și emoțională, care deseori duce la atacuri de panică și leșin, până la sentimente de confuzie și dezorientare, greață, episoade disociative, amnezie temporară, paranoia și, în cazuri extreme, halucinații și „nebunie” temporară. Efectele sunt pasagere și nu par să necesite intervenție medicală în toate cazurile. Totuși, pentru unele persoane, simptomele sindromului au dus la spitalizare și la terapie antidepresivă. Una dintre operele de artă frecvent asociate cu acest sindrom este „Naşterea lui Venus” a lui Botticelli. În ultimii ani, mai mulți bărbați au experimentat de la atacuri de panică până la atacuri de cord, după ce au admirat faimoasa capodoperă renascentistă.
Simptomele se rezolvă treptat
Cu sindromul Stendhal se poate confrunta aproape orice persoană foarte emoționată de grandoarea operelor de artă din Florența. Este un sindrom atât de des întâlnit în această regiune a lumii, încât medicii sunt obișnuiți cu simptomele pacienților dezorientați, care vin la spital imediat după ce au admirat o operă de artă din vecinătate. Conform unui raport publicat în anul 2009, în revista „British Medical Journal Case Reports”, doctorul Timothy Nicholson și colegii săi au detaliat impactul bolii asupra unui bărbat de 72 de ani, care a dezvoltat o psihoză paranoică tranzitorie, ca urmare a unei vacanțe în celebrul oraș italian. Mai exact, medicii au raportat: „În timp ce stătea pe podul Ponte Vecchio, locul din Florenţa pe care a fost cel mai dornic să-l viziteze, a suferit un atac de panică şi s-a dezorientat în timp. Acest lucru a durat numai câteva minute şi a fost urmat de o senzaţie de persecuţie - credea că este monitorizat de companiile aeriene internaţionale şi că i-au plantat un microfon în camera sa de hotel. Aceste simptome s-au rezolvat treptat în următoarele trei săptămâni”.
Marcel Proust ar fi suferit de această problemă de sănătate
Oamenii de știință îi sfătuiesc pe turiști să nu încerce să viziteze într-o scurtă perioadă de timp Florența, pentru a evita dezvoltarea acestui sindrom. Astfel, iubitorii de artă trebuie să echilibreze timpul petrecut în fața operelor de artă cu practicarea altor activități care le face plăcere, cum ar fi participarea la evenimentele sportive, shoppingul sau cina la un restaurant în compania familiei sau prietenilor. Într-un număr din 2010 al „British Journal of General Practice”, doctorul Iain Bamforth a susținut că și Marcel Proust s-a confruntat cu această tulburare și a sugerat că psihologii Sigmund Freud și Carl Jung au scris amândoi despre experiențe similare sindromului Stendhal. De exemplu, Sigmund Freud a descris sentimente severe de înstrăinare şi depersonalizare după vizitarea Acropolei din Atena.