de Roxana-Ioana Ancuța

Nicu Radu Fieraru (medalion) are 35 de ani, trăiește în Comănești, judeţul Bacău, și este un fierar artizan foarte iscusit. Transformă fierul în adevărate obiecte de artă, multe dintre ele fiind expuse în muzeele din țară. Radu a început să modeleze fierul încă din vremea când era copil și se dedică acestei pasiuni zi de zi, fără oprire, chiar dacă nu mai vede foarte bine, „de la atâta foc în fața ochilor” și din cauza scânteilor care i-au afectat retina.

„Activitatea nu este pentru oricine. Necesită forță, îndemânare și răbdare”

- Sunteți unul dintre puținii meșteri fierari din România. Aveți idee câți astfel de făuritori au mai rămas?

- Din câte știu, în toată țară suntem în jur de 100 de meșteri cunoscuți, plus sau minus. Cu toții, dedicați muncii pe care o facem și recunoscători pentru că ducem mai departe această artă populară care devine, cumva, tot mai rar întâlnită. Această meserie, din punctul meu de vedere, este una dintre cele mai vechi și abia în timpul nostru a reușit să fie adusă la rang de artă. În acele vremuri trecute, uneltele fabricate erau folosite îndeosebi la procurarea hranei și, totodată, în lupte. Mă gândesc că nu este o activitate la îndemâna oricui, deoarece nu este chiar simplă. Necesită forță, îndemânare și răbdare.

- Când ați devenit meșter fierar?

- Meșteșugul l-am început încă din copilărie, atunci când am învățat să îmi fac propriile cuțite fără ca vreo altă persoană din familia mea să aibă legătură cu fierul sau cu un meșteșug anume. Dar se pare că eram priceput și atât de mult m-a pasionat ceea ce făceam, încât am luat în serios această muncă pe care o continui de peste 15 ani, fără întrerupere.

„Sentimentele vin din suflet și le dictează mâinilor mele cum și ce să lucreze”

- Dar de ce iubiți să lucrați și să prelucrați fierul?

- Iubirea pentru fier nu o pot descrie în cuvinte și niciodată nu am reușit să transpun foarte exact ceea ce simt. Pur si simplu sunt sentimente care vin din suflet și care dictează mâinilor mele cum și ce să lucreze. Probabil este un dar de la Dumnezeu și chiar mă simt fericit și norocos pentru ceea ce sunt și ceea ce pot face.

- Ce fel de lucrări artizanale vă poartă semnătura?

- Realizez începând de la unelte de bucătărie și până la recuzită de film, obiecte de muzeu și diferite alte obiecte decorative care îmi sunt comandate.

„Aleg lemnul stabilizat, de nuc, stejar, măslin, iar fierul îl procur din reciclări”

- Puteți spune cam câte obiecte ați realizat până în acest moment?

- Nu pot specifica cu exactitate câte obiecte am făcut în toți acești ani, dar sunt câteva mii…

- Ce materiale folosiţi şi de unde le procuraţi?

- Fierul, în mare parte, îl procur din reciclări și rareori fier virgin, care trebuie să fie doar oțel de înaltă calitate. Cât despre lemn, pentru că folosesc și acest material, aleg lemnul stabilizat, lemnul de nuc, stejar, măslin și diferite esențe dure sau cu fibră frumoasă.

„Replica sabiei lui Ștefan cel Mare am făcut-o în două luni”

- Unde ajung obiectele de artă pe care le creați?

- Multe sunt prin diverse muzee din țară, dar majoritatea produselor ajung la persoanele care mi le comandă.

- Care este cel mai de seamă obiect pe care l-ați lucrat până în acest moment?

- Nu știu dacă pot face o astfel de clasificare, dar aș putea spune că unul dintre obiectele la care am lucrat cel mai mult este reproducerea sabiei lui Ștefan cel Mare, pe care am realizat-o în două luni, muncind zilnic la ea. Mânerul ei este lucrat în fir de argint, iar motivația pe care am avut-o în momentul în care am început să o fac a fost legată de istoria noastră, a românilor. Atunci când lucrez săbii, mi se întâmplă să simt ceva anume, parcă aș avea amintiri și parcă aș fi trăit, la un moment dat, în acele vremuri. Mulți îmi spun „Fierarul de la Castel”. În momentul de față, această sabie se află expusă într-un muzeu din Măcin, județul Tulcea. 

„Lucrez în jur de 12 ore pe zi”

- Care au fost cele mai ciudate obiecte care v-au fost comandate?

- Poate nu ciudate, dar mai sofisticate… Cuțite cu fel și fel de forme sau modele inspirate din filme. Și, făcând o paranteză, acum lucrez la recuzita pentru un film despre templieri produs în Franța.

- De ce vi se spune „Fierarul de la Castel?”

- Deoarece, atunci când vorbesc cu clienții și discutăm despre ceea ce urmează să creez pentru ei, pur și simplu simt, așa cum deja am mai spus, că am trăit sau că trăiesc în vremurile în care se făceau armele de război. Sau, diferiți prieteni ai mei, mă compară cu fierarul de la un castel mai vechi.

- Câte ore lucrați pe zi?

- Lucrez în jur de 12 ore pe zi, altădată mai mult, în funcție de cum mă simt sau cât de tare mă arde focul pasiunii.

„Atunci când lucrez săbii, mi se întâmplă să simt ceva anume, parcă aș avea amintiri și parcă aș fi trăit, la un moment dat, în acele vremuri”

„Acest meşteşug m-a ajutat să devin un om puternic, netemător, precum aş descrie eu fierul însuşi“

- Care este cea mai importantă lecție pe care v-a transmis-o acest meșteșug?

- Lecția cea mai importantă este că niciodată nu voi duce lipsa pâinii pe masă, indiferent dacă o cumpăr din proviziile rezultate în urma lucrului cu fierul sau a oricărei alte meserii. Acest meșteșug m-a ajutat să devin un om puternic, netemător, un om hotărât și ferm precum aș descrie eu fierul. Chiar dacă meseria asta este pe cale de dispariție, noi toți meșterii făurari încercăm să o ținem pe linia de plutire, indiferent de piedicile sistemului.

- Care sunt aceste piedici ale sistemului de care tocmai ați pomenit?

- Începând de la conducerea locală, care nu manifestă niciun interes pentru această artă (și nu doar pentru ea), și până la cei de sus care au ruinat țara asta prin nondezvoltarea meșteșugurilor.