Main menu

header

904 18 1de Cătălina Tăgârță

Știți momentele acelea în care spunem ceva celor din jur, ei par că au înțeles, dar de fapt nu e așa? Apoi încercăm să le explicăm din nou, și din nou, dar mesajul tot nu ajunge la „ţintă”? Asta nu se întâmplă pentru că nu ați transmis mesajul, ci pentru că nu v-ați conectat înainte cu interlocutorul. Oamenii aud, dar nu procesează, mai ales atunci când simt că nu e despre ei, nu e pentru ei. De aceea, este important să stabilim întâi o relație, să ne conectăm. Oamenii au nevoie să simtă că noi comunicăm cu ei, nu către ei!

Niciodată nu vor uita modul în care i-ați făcut să se simtă

Pentru a stabili relații și a comunica în mod eficient e necesar să ne descoperim pe noi ca oameni, drept comunicatori. John C. Maxwell are o carte pe tema aceasta: „Toți comunicăm, dat puțini stabilim relații”. Așadar, e nevoie să ne conectăm cu oamenii, să păstrăm simplitatea când „livrăm” un mesaj, să vorbim mai lent și să zâmbim. De multe ori, uităm să facem asta. Se spune că textul pe care îl transmitem contează în proporție de doar 7% din procentul în care suntem crezuți; modul în care îl spunem contează 38% și ceea ce văd ceilalți contează 55%. Deci oamenii nu își vor aduce aminte întotdeauna ceea ce ați spus, nu își vor aminti mereu ce ați făcut, dar niciodată nu vor uita modul în care i-ați făcut să se simtă. Deci, atenție la atitudine, diplomație! Fiți voi cei care faceți primii o schimbare și prin exemplul propriu veți face o diferență în viața voastră și a celor din jur!

5 principii de care să țineți cont

Iată câteva principii de bază de care trebuie să țineți cont pentru a vă îmbunătăți relațiile cu cei din jur, pentru ca mesajele voastre să ajungă la ei și să țină cont de ele.

  • Vorbiți-le, dar fără a vă poziționa undeva deasupra lor! Ce se întâmplă? Mai ales dacă persoana nu e pe aceeași lungime de undă cu voi, poate are o experiență diferită sau, pur și simplu, e la un nivel de conștientizare mai scăzut, nu vreți să mai puneți niște paie pe foc. Corect?
  • Treceți la subiect! Nu lungiți vorba prea mult! Dacă nu aveți o relație încă, trebuie să vă câștigați dreptul de a le răpi mai mult timp. Așadar, de la primele cuvinte, faceți în așa fel încât să își dea seama că mesajul este despre ei, că vreți să le adăugați valoare într-un fel. Altfel, le pierdeți atenția încă înainte de a începe.
  • Repetați de mai multe ori un lucru important, dar având grijă să nu „deranjați” insistând. Prima oară când spunem un lucru este auzit, a doua oară când este auzit este admis și abia a treia oară este învățat. Deci e nevoie de repetiție.
  • Spuneți lucrurile clar. Gândiți-vă că ați avea în față un copil! Uneori, și adulților trebuie să le vorbești cât mai simplu, ca să înțeleagă. De multe ori, diferențele de opinie pot veni din lipsa de claritate. În sensul că voi aveți impresia că ați spus ce trebuie, dar celălalt a înțeles ce a vrut el. Asigurați-vă că vorbiți clar!
  • Spuneți mai puține lucruri! Așa cum am menționat deja, dacă știți că aveți în față o persoană mai dificilă, nu va avea răbdare. Sigur ați experimentat și voi asta. Stabilirea relațiilor în cadrul diverselor culturi sau mentalități presupune o energie mentală, fizică și emoțională. Dacă deja cunoașteți persoana din fața voastră, și știți că de obicei nu o puteți scoate din ale ei, cum se spune, nu cred că vreți să vă irosiți energia!

Își amintesc ceea ce cred ei că e important

În general, se spune că nu există un public nepotrivit, ci doar oratori nepotriviți! Analizați și vedeți când e cazul să vorbiți și când ar fi mai bine să... nu o faceți! Doar să ascultați! Țineți minte asta: oamenii nu își amintesc ceea ce credem noi că e important, își amintesc ceea ce cred ei că e important. Așa că faceți o legătură între ceea ce vreți să spuneți și nevoile celuilalt! Îmi vin în minte aici multe participante de la grupele de mastermind. La final, când împărtășim cu ce a rămas în minte fiecare după sesiune și își iau angajamentul să facă ceva până data viitoare, ce credeți? La fiecare participantă este ceva legat de o conștientizare pe care o are în momentul în care îi adresez o întrebare și se gândește la situația ei concretă. Așa că acum știu să pun mai mult accent pe nevoile lor, pe călătoria lor! Dar, cu toate astea, tot învăț lucruri noi de la un grup la altul. Același lucru e valabil și în cazul persoanelor care nu reușesc să comunice, să se conecteze și zic că au de-a face cu interlocutori cu mentalități diferite. Pentru a le face față celorlalți e nevoie să fim autentici și să ne gândim cum să procedăm în așa fel încât să fie mai mult despre ei decât despre noi. Trebuie să găsim calea de mijloc, așa cum se spune.

Trebuie să le înțelegem nevoile

Oamenii sunt importanți. Oamenii sunt diferiți. Oamenii trebuie iubiți! Dar ce e și mai important este faptul că... e datoria noastră să îi descoperim, să le înțelegem nevoile, să îi ajutăm exact așa cum au ei nevoie și astfel vor fi și ei mai atenți la mesajul pe care îl primesc. Să luăm exemplu un articol, oricare vreți voi din revistă. Faptul că rezonați sau nu cu el acum e din două motive: aveți nevoie de el în acest moment al vieții voastre (s-a spart conducta și e nevoie ACUM de instalator ca să fie reparată, cum se spune în marketing), fie aveți nivelul de conștientizare ca să primiți informația acum, chiar dacă nu vă trebuie, și alegeți să îl citiți pentru că vă atrage atenție încă din primele rânduri. Altfel, informația trece pe lângă cititor... „Oamenilor nu le pasă cât de multe știi până când nu simt cât de mult îți pasă de ei”, cum spune John Maxwell. Și sunt convinsă că are dreptate.

Găsiți un punct comun

Atenție! Relaționarea e o stradă cu două sensuri. E un dialog, nu un monolog. Ca să fiți tratați cum vă doriți arătați la rândul vostru interes, nu trântiți doar niște vorbe și apoi plecați mai departe. Asigurați-vă că sunteți autentici și vulnerabili, încât oamenii să se poată identifica astfel cu voi. Asta duce la stabilirea relațiilor. Însă, mai asigurați-vă și că le-ați adăugat valoare! Faceți tot ce vă stă în putință să vă conectați cu oamenii din fața voastră, să găsiți un punct comun. Totodată, e necesar să vă alăturați persoanelor potrivite! De multe ori ne regăsim în situația de a alege persoanele de discuție în funcție de sentimentele pe care le nutream pentru ele, de anumite circumstanțe sau de avantajele pe care ni le oferă. Dar acest lucru NU ne ajută să creăm idei cu adevărat inovatoare! Cei pe care îi invităm la mesele rotunde sunt cei care aduc vântul schimbării. Așadar, dacă observați că cineva este nepotrivit pentru creșterea voastră, și insistați să îl păstrați, atunci greșiți! Desigur că nu putem renunța la persoane din familie pentru că gândesc diferit, dar atunci măcar ascultați mai des și versiunea lor și încercați să ajungeți la o înțelegere!

„Oamenilor nu le pasă cât de multe știi până când nu simt cât de mult îți pasă de ei“

Schimbarea face parte dintr-un proces, nu se întâmplă de pe o zi pe alta. Însă important este să începem. Sunteți gata?

Atenţie la cei care dau mereu vina pe alţii

Atunci când o persoană se plânge că nu poate comunica, când dă vina pe ceilalți că ei nu o înțeleg, când aceeași persoană e certată cu mai mulți oameni în același timp... atunci problema cu siguranță este la ea, nu la ceilalți. De multe ori avem tendința să îi învinuim pe cei din jur, fără să ne uităm la noi. Și după ce ne analizăm bine, indicat ar fi să ne asumăm răspunderea pentru schimbarea noastră. Schimbând mentalitatea, învățând să stabilim relații cu cei din jur, să ne îngrijim de nevoile lor, să îi ajutăm cu ce putem, vor recepționa și ei mai ușor mesajele, iar astfel se îmbunătățesc relațiile, se îmbunătățește și viața.