de Valentin Țigău

Centenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria a fost marcat la Castelul Peleș din Sinaia prin două manifestări de excepție. În premieră absolută, Sala Maură, Sala Coloanelor și Sala mare de concerte au fost deschise, public, pentru o conferință și o expoziție dedicate Centenarului Încoronării de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922. Cele două evenimente au fost însoțite de lansarea unui album monografic alcătuit de o prestigioasă echipă de oameni de cultură, ale căror contribuții au fost coordonate de Narcis Dorin Ion, managerul Muzeului Național Peleș.

Desăvârșirea unității naționale a românilor

Trei muzee importante - Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” și Muzeul Național Peleș - expun, zilele acestea, la Sinaia, zeci de obiecte care dau o imagine veridică și impresionantă momentului de vârf al desăvârșirii unității naționale a românilor. Dacă la 1 decembrie 1918 provinciile istorice românești aduceau la Alba Iulia dovada voinței populare unanime de unire, momentul 15 octombrie (Alba Iulia), urmat de cel de la București (16 octombrie), din anul 1922, a dovedit capacitatea unui stat din Europa de Est de a depăși vicisitudinile create de Primul Război Mondial și de a oferi un viitor cetățenilor lui. În acest sens, Încoronarea poate fi considerată actul final al Marii Uniri.

Coroanele - simbol de sacralitate

Printre piesele de rezistență prezentate în expoziția de la Peleș se numără coroanele Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, sceptrul regal, mantii de la ceremonia Încoronării, create de Costin Petrescu, același care a pictat frescele Ateneului Român și a construit Catedrala Unirii de la Alba Iulia, jilțuri regale, drapele de la Încoronare, albume cuprinzând fotografii și memorii din anul 1922, ca și alte obiecte simbolice din patrimoniul muzeelor și al unor colecționari privați. Excepțional este Jurnalul Reginei Maria din anul 1922, aflat, astăzi, în patrimoniul Arhivelor Naționale ale României. Despre coroanele regale, vicepreședintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu afirmă că ele sunt un simbol de sacralitate. Coroana, în tradiția istorică românească, era așezată pe altar, primea sacralitate pentru că în Evul Mediu și în Epoca Modernă nu era altceva decât simbolul coroanei de spini pe care Mântuitorul a purtat-o. Suveranii erau continuatori și ai bucuriilor, dar și ai caznelor din vremea lui Iisus. „În tradiția voievodală dinastică românească, coroana, ne spune reputatul academician și istoric al artelor, a rămas până foarte târziu, chiar și când domnitorii nu mai purtau coroană, ci purtau cuca aceea trimisă de sultan. Ei apăreau pictați în biserici în imagini hieratice încoronați și așa avem efigiile lui Mihai Viteazul, Matei Basarab, Brâncoveanu...”.

Uniți în jurul monarhiei

Simpla aflare în acest areal care reconstituie decorul, costumele și recuzita din memorabila zi de 15 octombrie 1922 e de natură a ne transpune într-o atmosferă pe care acad. Georgeta Filitti o recomandă a fi trăită emoțional: „Trebuie să trăim”, afirmă carismaticul istoric al familiei regale, „acest sentiment de participant la Încoronare așa cum l-au trăit perechea suverană și deopotrivă românii prezenți acolo”. De la încoronarea din 1922, niciun alt suveran al României n-a mai putut fi încoronat. Unică, această încoronare poate fi considerată, în opinia dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, managerul general al Muzeului Național de Istorie a României, un al doilea referendum pentru unire, când, practic, în octombrie 1922, la Alba Iulia, reprezentanții românilor din toate provinciile s-au unit în jurul monarhiei. Deschis în perioada comunistă doar atunci când nu se afla în reparații, pentru a-i educa pe români în spirit antimonarhic, retrocedat, apoi, familiei regale și vizitat de milioane de oameni, Peleșul trăiește, în ultimii ani, o viață culturală unică în peisajul muzeal românesc. O dovedesc cele aproape 40 de cărți despre familia regală și inventarul castelului, albume și cataloage de o mare valoare documentară și artistică (între care, în pregătire, un monumental volum de 740 de pagini cu titlul „Comorile Peleșului”), editate prin strădania unui cuplu de împătimiți ai istoriei și culturii: Narcis Dorin Ion și Mircea Alexandru-Hortopan. Patria fie-le recunoscătoare!

În faţa ţării, a lumii şi a lui Dumnezeu

Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, definește astfel importanța celor petrecute la Alba Iulia acum 100 de ani: „Încoronarea petrecută solemn la Alba Iulia, în 15 octombrie 1922, este privită de unii ca un act formal, dar nu a fost așa. Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria în catedrala clădită special cu acest scop este ultimul act fundamental întregitor al Marii Uniri. Fără Încoronare, Marea Unire rămânea neîmplinită. Așa, prin organizarea impecabilă a actului, voința de unire a poporului român era consfințită deplin, în fața țării, a lumii și a lui Dumnezeu”.

Aurul Maramureşului a „luminat“ capul Reginei

De inspirație bizantină, coroana Reginei Maria are o istorie impresionantă. Aurul din care a fost realizată în atelierul parizian provine dintr-una dintre minele Maramureșului, teritoriu românesc care a fost alipit țării- mamă la 1 decembrie 1918. Alexiu Pocol, unul dintre cei mai bogați proprietari de mine din Ardeal și pe care avem să îl regăsim în anii următori în parlamentul României, ca senator, în semn de recunoștință pentru eliberarea Ardealului de către oștile române, avea să facă un gest colosal. În 1921, el a oferit Comisiei pentru organizarea serbărilor Încoronării o bucată masivă de aur din care să se confecționeze coroana Reginei Maria. „O bucată de aur scoasă de brațe românești din inima munților eliberați de la Baia Mare”, pentru coroana care urma să împodobească „fruntea frumoasei și nobilei Regine Maria, regina adorată de un neam întreg”.