de Gheorghe Zmaranda
Este toamnă și zilele vor deveni din ce în ce mai reci, tocmai potrivite pentru a savura o ceșcuţă cu ceai fierbinte. Știați că ceaiul este a doua cea mai consumată băutură după apă? Istoria lui este puternic ancorată în toate culturile lumii și de-a lungul timpului ceaiul a fost un „diplomat” prezent în toate evenimentele marcante ale civilizațiilor trecute și prezente. Cum a fost descoperit, însă, ceaiul? Există o legendă în mitologia chineză care spune că ceaiul a fost descoperit acum 5.000 de ani de către un împărat pe nume Shennong atunci când vântul a suflat în ibricul său cu apă fierbinte câteva frunze. În jurul acestei licori cu veleități fantastice s-a plăsmuit o adevărată cultură reprezentată prin picturi, simboluri brodate sau pictate pe porțelan. În Japonia ceaiul este atât de important încât prepararea și servirea lui a devenit o artă.
Inițial a fost o băutură destinată doar cercurilor aristocrate și călugărilor
Răsfoind istoria ceaiului în țara care l-a ridicat la rang de artă aflăm că această băutură a fost introdusă în Japonia odată cu budismul, în timpul perioadei Heian timpurii (794-1185). Meritul de a pune bazele acestui obicei le aparține călugărilor japonezi care au călătorit în China pentru a studia budismul Chan (Zen). Inițial, ceaiul era o băutură consumată de către nobili și călugări, dar cu timpul a devenit populară și în rândul aristocrației militare. Ceaiul era atât de important în viața japonezilor încât în a doua jumătate a perioadei Edo (1615-1868) aproape orice accesoriu avea un simbol legat de acesta. Mai târziu, în perioada anului 1850 Japonia a profitat de experiența personală cu ceaiul și a dezvoltat acest segment cu scopul de a trimite produse spre piețele occidentale. A pătruns subtil, dar definitiv în cultura japoneză după ce a cucerit atât lumea artistocrată, dar și pe cea a omului de rând. În anul 1500 pregătirea și servirea ceaiului au fost transformate într-o ceremonie tradițională despre care se credea că este o cale către iluminare. În cadrul acestei ceremonii gesturile de zi cu zi îi făceau pe oameni să conștientizeze momentul prezent. La începutul oficializării, acest ritual era rezervat exclusiv bărbaților, dar cu timpul acest privilegiu le-a fost acordat și femeilor.
Principiile ceremonialului: armonie, respect, puritate, liniște
Ceremonia Chanoyu presupune că pregătirea și servirea ceaiului să se facă într-un mod foarte elegant, stilizat până la ultimul detaliu. Mai mult decât atât, servirea ceaiului avea loc într-un decor pregătit minuțios și special pentru acest eveniment. Potrivit informațiilor Muzeului de Artă Asiatică din San Francisco, „arta Chanoyu, numită și «adunarea ceaiului» combină elemente din artele plastice și aplicate, arhitectură, design peisagistic și etichetă. Prin Chanoyu, împărțirea unei cești cu ceai devine un act care evocă generozitatea față de ceilalți, conștiința de sine, și o reverență față de natură”. Principiile care stau la baza acestei ceremonii sunt armonia între oaspeți, gazde, natură și decor (Wa), respectul față de celălalt, indiferent de rang sau de statut, (Kei), curățarea spirituală (Sei), pacea interioară (Jaku). Cermonialul de pregătire și de servire a ceaiului prespune „conștientizarea faptului că fiecare adunare de acest fel este un eveniment petrecut o dată în viață, care nu va mai avea loc niciodată. Din acest motiv, împărțirea unei cești cu ceai ar trebui să se facă cu umilință și cu sinceritate”.
Modul în care este oferit și primit bolul este foarte important
Ceremonialul Chanoyu poate avea loc oricând, dar modul în care este organizat depinde de anotimp și de ora la care va avea loc. Astfel, dacă este organizat cu o ocazie specială acest lucru se va reflecta în combinația de elemente care caracterizează evenimentul. Există două tipuri de ceai folosite în cadrul Chanoyu, respectiv ceai subțire (usucha) și ceai gros (koicha). Dacă la ceremonial vor lua parte doar două persoane, fiecărui oaspete i se servește un bol individual cu ceai, iar în cazul întâlnirilor colective, unde se păstrează o notă mai formală, există un singur bol cu ceai din care vor fi serviți toți oaspeții. În cultura japoneză felul în care gazda prezintă bolul și modul în care este primit de către oaspete sunt foarte importante. „Gazda determină care parte a bolului este cea mai frumoasă, iar această parte este denumită «fața» vasului. Bolul care este oferit oaspetelui este întins către acesta cu «fața». După ce primește bolul, oaspetele îl va roti astfel încât partea cea mai frumoasă să fie îndreptată spre gazdă. Această practică reflectă spiritul și principiile unei astfel de reuniuni”, spun reprezentanții Muzeului de Artă Asiatică din San Francisco.
În China era considerat elixir al nemuririi
Ceaiul a fost la fel de important și în China, unde în timpul dinastiei Zhou (1046-256 î.Hr.) era deja folosit pentru a ameliora sau a vindeca diferite afecțiuni și era cultivat în plantații extinse în sud-vestul țării. Imperiul ceaiul a început să prindă tot mai mult contur. În anul 780 î.Hr. este scrisă prima carte despre ceai, iar în daoism se vorbește despre ceai ca despre un elixir al nemuririi. Este aproape idolatrizat și începe să fie comercializat peste tot. Și în China se dezvoltă o artă specială dedicată ceaiului prin faptul că artizanii chinezi au creat cele mai inventive și infinit variate tipuri de ceai. Într-o expoziției dedicată ceaiului organizată la Muzeul de Artă din Los Angeles (The Fowler Museum) în anul 2009 au fost expuse, printre altele, „un portret bogat pictat al lui Shennong, legendarul inventator al ceaiului, castroane rafinate de porțelan pentru ceai datând din secolele VIII-XIII, suluri și acuarele care ilustrează comerțul și cultura chineză a ceaiului și imprimeuri fotografice pe card stereo care înfățișează prepararea ceaiului în Beijing la sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX”.