de Roxana Istudor şi Daniel Şuta
Moda este în continuă evoluție, dar, în același timp, și ciclică. În timp ce, pe de o parte, are tendința de a „sparge tiparele” în fiecare an, pe de altă parte, privește deseori înapoi pentru inspirație și reinterpretează totul, de la culoare la volum și croială.
Denim în toate formele, veste și eșarfe oversize
Ca de multe alte ori în modă, și 2023 vine cu tendințe aparent noi, care, privite îndeaproape, sunt în mare parte un omagiu adus trecutului. În timp ce există coordonate clare de culoare, de croială, de elemente must-have, de materiale-vedetă, în același timp se evidențiază originalitatea fiecăruia, cu accent pe volume, geometrie și culoare. Potrivit FEMAIL, care citează studiul Depop 2023 Fashion Themes, în mare vogă în anul care vine vor fi elemente de bază retro, precum blugii cu talie înaltă și vestele. De altfel, statisticile au arătat deja în ultima perioadă o creștere de 100% a căutărilor de blugi largi. De asemenea, în acest an se vor purta costumele masculine cu elemente feminine, fustițele mini plisate cu sacouri lungi, tricoul alb clasic combinat cu fuste sofisticate sau cu un pantalon clasic, completate de accesorii voluminoase. Prioritar va fi denimul, în toate formele - fuste plisate, salopete, body-uri. Blugii mulați vor fi înlocuiți cu cei evazați, în combinație cu cămăși albe basic cu jachetă, sacou, vestă, tot din denim. De asemenea, se remarcă reîntoarcerea în forță a eșarfelor supradimensionate.
Culori sofisticate
Culoarea prețioasă, sofisticată, este un reper de sine stătător în moda anului care a început. Astro Dust (roșu moderat), Galactic Cobalt (albastru hiperluminos), Sage Leaf (verde liniștit), Apricot Crush (nectar de caise), Digital Lavender (lavandă digitală) și, firește, magenta Viva, culoarea anului desemnată de Pantone, sunt nuanțele de bază pentru vestimentația 2023. Concret, vedetele anului vor fi liliac, pentru piese casual de zi, dar și nuanțele mai intense, pentru ocazii speciale, galben, preponderent în sezonul cald, când toate derivatele acestei culori strălucitoare vor fi în mare vogă, precum și anumite nuanțe de albastru, mai calde, etalate în avanpremieră atât la Săptămâna Modei din New York, cât și la Londra. La rândul său, roz rămâne un hit atât pentru brandurile de designer, cât și pe piață. De la nuanțe mai pregnante, care pun culoarea în prim-plan, până la interpretări mai blânde, de coral, rozul va fi omniprezent și în 2023 și este foarte ușor de inclus în garderobă prin rochii și combinații lejere, de pantaloni și blazer, care se anunță foarte populare în primăvara acestui an. De altfel, anunțatul film „Barbie”, care va fi lansat în vara lui 2023, va întări trendul de reîntoarcere la strălucirea anilor 1980, care a dominat atât de autoritar lumea modei mult timp.
Stilul „răzvrătit”, inspirat de motocicliști
Potrivit Depop, colecțiile de inspirație grunge de la Bottega Veneta și Diesel au declanșat o adevărată revoluție care are în centru inspirația elementelor distinctive ale motocicliștilor, atât de la modă în anii 1990. Această prevalență s-a reflectat în căutările pentru „Grunge”, care au înregistrat o creștere cu 176%, iar elementele distinctive ale esteticii au crescut constant în ultima parte a anului 2022 în rândul clienților. Cifrele din piață reflectă trendul: interesul pentru piesele din piele a înregistrat o creștere de peste 100%. De la cele mai originale modele de jachete din piele până la modelele extravagante de fuste, așa-numitul stil Biker Chic se va transpune în 2023 de pe podiumurile de modă direct în viața de fiecare zi, unde vor fi etalate paltoane, pardesie, fuste și veste structurate. Culorile se mențin cele atemporale pentru aceste piese - negru, cafeniu și roșu. Pentru o jachetă care va putea fi purtată mulți ani fără să se demodeze se poate alege un model clasic, scurt, tip motociclist, sau pentru un blazer din piele neagră.
Dantela ultramodernă, omagiu vremurilor lui Jane Austen
Adeptele stilului romantic și feminin au, la rândul lor, un exponent de marcă în 2023: dantela. Foarte iubită și în 2022, aceasta este un adevărat star în 2023, mai ales la capitolul detalii și în principal în sezonul cald. Această întoarcere la vremurile lui Jane Austen este punctată de o interpretare modernă: detaliile artizanale care includ noile tehnologii și care pot face din dantelă un material de-a dreptul luxuriant. În 2023, așadar, cămășile din dantelă, o alegere extrem de feminină, vor arăta deosebit sub un sacou bine croit. Ideale pentru evenimentele speciale vor fi rochiile din acest material deosebit, cu finisaje complet moderne. Fustele sunt altă opțiune pentru ținute de inspirație vintage. Apetența pentru dantelă nu este întâmplătoare - materialul este foarte elegant, complimentează orice siluetă și ascunde o mulțime de imperfecțiuni. Un alt simbol al romantismului care va marca moda anului 2023 vine direct din tablourile de secol XIX - volanele. Mari și mici, pe gulere, decolteuri, mâneci și poale, acestea continuă să joace un rol important în modul în care designerii interpretează îmbrăcămintea pentru 2023. Pe de altă parte, un trend reinterpretat este prezența franjurilor și ciucurilor la piesele vestimentare. Văzute ca o modalitate de a adăuga dramatism look-ului de primăvară, aceste detalii pot fi franjuri subtili pe fuste și tricouri sau rochii flapper. Tipice pentru străvechile costume tradiționale ale națiunilor din sudul însorit al Europei, aceste adăugiri se dovedesc încă de la debutul anului una dintre marile preferințe ale clienților.
Silueta de sirenă şi accesoriile marine
Raportul Depop arată că ansamblurile cu corsete au crescut în căutări cu 392%. Billie Eilish a fost surprinsă cu o astfel de piesă, perfectă, de altfel, pentru așa-numita estetică Mermaidcore, care trimite cu gândul la sirene. Acest stil, care are în prim-plan silueta perfectă, va fi prezent peste tot în 2023, în special în sezonul cald, de la fuste lungi din tul până la culorile vibrante ale unor centuri late. În plus, bijuteriile și accesoriile în forme de cochilii, manichiura în nuanțe de acvamarin și elementele cu trimiteri evidente la mări și oceane vor fi vedete ale ținutelor ultramoderne. Un alt apel vestimentar la lumi fantastice este apetența pentru simbolurile derivate din astrologie și pentru imprimeurile cu corpuri cerești - studiul Depopa a evidențiat faptul că aceste arii de interes au crescut cu peste 64% în rândul consumatorilor.