de Gheorghe Zmaranda
În jurul sărbătorilor din țara noastră gravitează tot felul de obiceiuri, de tradiții care creionează într-o notă foarte autentică identitatea noastră cultură. Sărbătorile Pascale sunt, de asemenea, pline de ritualuri și semnificații, în special în mediul rural. Ele au supraviețuit timpului și sunt astăzi o ancoră a satului românesc de odinioară. În funcție de regiune, întâlnim tradiții diverse cu semnificații și interpretări care definesc cultural zona unde se pun în practică.
Membrii familiei se spală pe față cu apa în care s-a pus un ban de argint
Unul dintre obiceiurile întâlnite în mai multe zone ale țării este ca în zorii primei dimineți a Paștelui un ou roșu și un ban să fie puse în apă. Înainte de a pleca la slujba de dimineață membrii familiei se spală pe față cu acea apă. Semnificația banului din apă (odinioară acesta era din aur sau din argint și era luat din salba mamei sau a bunicilor) nu are legătură cu câștigurile materiale, ci mai degrabă cu dobândirea strălucirii metalului prețios. O altă comparație este între strălucirea metalului și nădejdea luminii Învierii care devine mai puternică, mai roditoare, mai înfloritoare. Culoarea roșie a ouălor semnifică sănătatea, iar oamenii care se spală cu acea apă au credința că vor fi „rumeni” în obraji, sănătoși și puternici. După acest spălat ritualic, iau Sfintele Paști. Prima zi de Paști începe cu slujba de dimineață, a doua Înviere, cum se zice în popor, iar în unele regiuni oamenii postesc până când această slujbă se termină și abia apoi iau anafura sau paşti. În unele regiuni ale țării, la biserică, după slujbă, oamenii ciocnesc ouă. Ouăle se ciocnesc doar la vârf, în sens ascensional, nu pe lat sau la bază. Aceste ciocniri au loc în a doua și a treia zi de Paști. Semnificația ciocnirii ouălor are o strânsă legătură cu învierea Domnului. Oul este comparat cu mormântul lui Iisus, iar prin ciocnirea lor se reproduce simbolic deschiderea mormântului lui Iisus. De aceea în primele trei zile de Paști ouăle se sparg doar la vârf. O altă tradiţie, de pe malurile Prutului, de această dată, presupune aruncarea cojilor de ouă de Paşti pe un drum. A doua și a treia zi de Paști în Moldova și în zona montană a Munteniei există încă o tradiție frumoasă, cea a datului în scrânciob, care este un ritual premarital. Odinioară era un obicei larg răspândit, dar acum se mai practică sporadic. În partea de sud a țării s-a reluat un obicei în centrul căruia se află iile. De Sărbătoarea iilor, așa cum este numită, tinerii merg a doua zi de Paști la casele fetelor care au cele mai frumoase ii.
Fetele sunt stropite cu parfum pentru a nu se... veșteji!
În toată Transilvania există obiceiul „stropitului”, tradiție care are legătură cu asigurarea fecundității, a fertilității, a norocului. Acest ritual, preluat de la maghiari, presupune ca tinerii să viziteze familiile care au fiice și să le stropească pe acestea cu parfum pentru a nu se veșteji. Ritualul a fost preluat și de tinerii zilelor noastre. Un alt ritual care adună laolaltă comunitatea este obiceiul Junii Brașovului. Deși atunci când rostim cuvântul colindători ne gândim la Sărbătorile de iarnă, în împrejurimile Brașovului, în prima zi de Paști, tinerii se strâng în cete în care există funcția de „vătaf” şi „casier”. Aceștia pornesc în vizită la familii pentru a strânge ouă de la tinerele fete. La finalul acestor vizite, Junii Brașovului merg către Pietrele lui Solomon, o zonă de interes turistic, situată în partea sud-vestică a cartierului Șchei din municipiul Brașov, unde organizează tot felul de întreceri, precum aruncarea buzduganului. În Maramureș, ca și de Crăciun, când colindătorii vestesc nașterea Domnului, în prima zi de Paști copiii merg la casele vecinilor pentru a anunța Învierea Mântuitorului. Acest obicei din Țara Lăpușului presupune ca doar copiii mai mici de 9 ani să facă acest anunț și este important ca primul vestitor care trece pragul casei gazdei să fie un băiat. Există superstiția că astfel în acea casă nu va fi deloc discordie în acel an. Pentru vizita lor copiii primesc în dar un ou roșu.
În Călăraşi credincioşii aduc la biserică şi un cocoş alb
Sărbătoarea Paștelui la români este „îmbogățită” cu tot felul de obiceiuri care diferă de la o regiune la alta. În Călăraşi, spre exemplu, cocoșul alb are o semnificație specială. Foarte mulți credincioși aduc la slujba de Înviere, pe lângă coșul cu bucate pentru sfințire, și un cocoș alb. În credința populară aceste păsări au menirea de a vesti la miezul nopţii Învierea, iar gospodarul al cărui cocoș cântă primul va avea casa binecuvântată cu belșug și bogăție. La finalul slujbei din noaptea Învierii cocoşii sunt dăruiţi celor nevoiași. Bucovina este o regiune care abundă în tradiții, este un „bastion” al obiceiurilor de odinioară. De Paști, în anumite regiuni, fetele se duc în noaptea de Înviere în clopotniţă. Există obiceiul să se spele limba clopotului cu apă neîncepută. Această apă este păstrată și pentru dimineața zilei de Paști și este folosită de tinere pentru a se spăla pe față. Există credința că cele care îndeplinesc acest ritual vor fi curtate de feciori și vor rămâne frumoase tot anul. Tot în Bucovina tinerii se duc la casele fetelor nemăritate pentru a le dărui flori, iar tinerele, dacă le împărtășesc sentimentele, trebuie să le dăruiască în schimb un ou roșu.