de Gheorghe Zmaranda

Tehnologia actuală ne pune la dispoziție informații din toate domeniile. Totul este practic doar la un click distanță. Există aplicații care ne spun, spre exemplu, cum va fi vremea. Acum, având toate aceste date la îndemână, este, cel puțin, provocator să ne întrebăm cum reușeau oamenii din timpurile trecute să își organizeze activitatea cotidiană fără să aibă un dispoziziv care să îi ajute în acest sens. Iată că reușeau și asta în special pentru că erau într-o conexiune profundă cu natura. Predicțiile meteorologice se făceau în funcție de semne variate pe care le citeau pe cer sau pe pământ. Norii, spre exemplu, îi anunțau dacă va fi vreme frumoasă, dacă va ploua sau va fi furtună. Putem face același lucru și noi, interpretând vremea în funcție de forma norilor și altitudinea la care se află. Sursa informațiilor următoare o reprezintă Serviciul Național de Meteorologie din SUA.

Cei asemănători unor benzi subțiri sau a unui văl anunță apropierea unui front de aer cald

Norii care apar la peste aproximativ 6.000 m altitudine primesc prefixul „cirro”. Din cauza temperaturilor reci de la aceste niveluri, norii sunt alcătuiți în principal din cristale de gheață și au cel mai adesea aspectul unor benzi subțiri de culoare albă. Uneori, apusul, în special, poate crea o gamă de culori pe nori. Cele trei tipuri principale de nori înalți sunt cirrus, cirrostratus și cirrocumulus. Cirrus sunt acei nori „pufoși”, asemeni unor benzi mai lungi, albe, alcătuiți în întregime din cristale de gheață. Ei sunt adesea primul semn al unui front de aer cald care se apropie. Spre deosebire de cirrus, norii cirrostratus sunt asemănători unui văl (au aspect similar norilor stratus aflați la niveluri joase). Când lumina soarelui sau a lunii trece prin cristalele de gheață de formă hexagonală ale norilor cirrostratus este dispersată sau refractată în așa fel încât se formează un halou. Pe măsură ce un front de aer cald se apropie, norii cirrus tind să se transforme în cirrostratus, care, la rândul lor, se pot transforma în altostratus, stratus și chiar nimbostratus. În cele din urmă, cirrocumulus sunt nori stratificati, cu mici noduri cumuliforme. De asemenea, aceștia se aseamănă cu niște șiruri de-a lungul cerului.

„Păturile” albe sunt un semn că nu vor fi precipitații

Bazele norilor de la nivelul mijlociu al troposferei apar între 1.900 m și 6.000 m altitudine. În funcție de altitudinea, perioada anului și structura verticală a temperaturii troposferei, acești nori pot fi alcătuiți din picături de apă lichidă, cristale de gheață sau o combinație a celor două, inclusiv picături suprarăcite (adică picături de lichid ale căror temperaturi sunt sub punctul de îngheț). Cele două tipuri principale de nori de nivel mediu sunt altostratus și altocumulus. Altostratus sunt nori cu o „textură” plată și uniformă, asemeni unei pături. Aceștia indică frecvent apropierea unui front de aer cald și se pot îngroșa și coborî în stratus, apoi în nimbostratus, rezultând la final ploaie sau zăpadă. Cu toate acestea, norii altostratus în sine nu produc precipitații semnificative, deși pot apărea stropi sau ocazional averse ușoare acolo unde există o adunare de nori altostratus. Norii altocumulus îi identificăm în formă de grămezi, cu elemente convective. Ca și cirrocumulus, altocumulus se pot alinia în rânduri sau „străzi” de nori. Axele acestor nori indică zone localizate de aer umed ascendent, iar zonele libere dintre rânduri sugerează prezența unui aer mai uscat, descendent local. Norii altocumulus cu o anumită întindere verticală pot denota prezența unei instabilități atmosferice crescute, în special dimineața.

Cei groși, cu densitate mare, anunță ploaie sau zăpadă

Norii care se formează cel mai jos, sub 1.900 de metri altitudine, sunt formați din picături de apă sau chiar picături suprarăcite. Situația se schimbă doar în cazul furtunilor din timpul iernii, când cristalele de gheață și zăpadă cuprind o mare parte din nori. Cele două tipuri principale de nori de joasă altitudine sunt stratus, care se dezvoltă orizontal, și cumulus, care se dezvoltă vertical. Norii stratus sunt uniformi, plați și au aspectul unui strat gri. Acești nori nu generează precipitații sau pot provoca perioade de precipitații ușoare sau burniță. Norii stratus apar în general iarna, mai ales după o furtună, când vremea rece poate persista câteva ore sau chiar o zi sau două. Stratocumulus au aspectul unui strat de nori, cu zone groase și subțiri. Acești nori apar frecvent în atmosferă. Nimbostratus sunt, în general, nori stratus groși, denși sau stratocumulus care produc ploaie sau zăpadă constantă. Norii cumulus apar sub forma unor grămezi, au baza plată, vârfurile rotunjite, se dezvoltă pe verticală și sunt bine delimitați între ei. De fapt, numele lor este stabilit de gradul de dezvoltare verticală. De exemplu, norii cumulus împrăștiați, care prezintă o creștere verticală mică într-o zi însorită, obișnuiau să fie numiți „cumulus humilis” sau „cumulus de vreme bună”, deși în mod normal sunt denumiți pur și simplu „cumulus” sau „cumulus plat”.

Gaura de cădere eliptică sau circulară apare în cazul tipurilor de nor care se formează de obicei atunci când temperatura apei din nor este sub zero, dar nu a înghețat. Când începe să înghețe atât apa, cât și vaporii ei, aceștia din urmă vor începe să coboare. Acest lucru lasă o gaură rotunjită în nor. Una dintre teoriile care explică formarea sa este perturbarea stabilității stratului de nor de avioanele cu reacție

„Prevestitorii“ furtunilor cu tunete şi fulgere

Un nor cumulus care prezintă o dezvoltare verticală semnificativă (dar nu este încă o furtună) se numește „cumulus congestus” sau „cumulus falnic”. Dacă există suficientă instabilitate atmosferică și umiditate atunci se pot dezvolta curente ascendente puternice în norul cumulus care duce la un nor cumulonimbus matur, adânc. Acesta va genera o furtună cu ploi abundente. În plus, electrificarea norilor are loc în cumulonimbus din cauza ciocnirilor dese între picăturile de apă încărcate și particulele de cristale de gheață, rezultând fulgere și tunete.