Main menu

header

941 30 1de Irina Ţolea şi Claudia Mîţoi

Arii de operă interpretate la mină sau în parc, teatru într-o fostă fabrică și texte inspirate de anchetele comuniștilor la „Casa Scânteii”, acestea sunt câteva dintre provocările lansate de instituțiile de cultură din București și din țară. În continuare, vă recomandăm o serie de evenimente pe care nu trebuie să le pierdeți în această săptămână.

Viața românilor plecați peste hotare: „In between homes”, la Cluj-Napoca

În spațiul neconvențional al fostei fabrici Clujana din Cluj-Napoca Asociația „Create.Act. Enjoy” și Teatrul Național „Lucian Blaga” invită publicul la o experiență artistică inedită. Pe 7 și 9 iulie, de la ora 18:00, sunt programate primele reprezentații ale spectacolului „In between homes” („Între case”), o producție de tip promenadă, în regia Andreei Iacob, care prezintă cu ingeniozitate efectele migrației românilor peste hotare. Spectatorul parcurge 9 spații scenice, în care se desfășoară, concomitent, câte o altă poveste. Textul colectiv ilustrează experiențele românilor aflați în căutarea unei vieți mai bune în străinătate, ale familiilor lăsate acasă, provocările și transformările pe care le suferă relațiile umane. Sentimente amestecate, de la dor și nesiguranță, la deznădejde și revoltă sunt fidel reproduse de protagoniști în scene care dezvăluie modul în care supraviețuiesc ambele tabere, unii străduindu-se să-și găsească un loc printre străini, alții încercând să umple un imens gol din casă. Intrarea este liberă în baza unei rezervări online (pe www.bilete.ro/in-between-homes). Următoarele reprezentații sunt programate pe 13, 14, 15 și 16 iulie.

Festivalul „Opera Nights”: „Carmina Burana”, în fosta mină Petrila

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului „Opera Nights”, organizată în județul Hunedoara, surprinde melomanii cu producții noi, locații inedite și invitați de marcă, soliști ai scenelor lirice și de operetă din Constanța, Brașov și București. Festivalul va debuta pe 12 iulie, în Piața Victoriei din Orăștie, cu spectacolul „La Traviata”, iar pe 13 iulie, în Piața Aurului din Brad, publicul este invitat să descopere aventurile năstrușnicului Figaro în „Bărbierul din Sevilla”. Pe 14 iulie, în premieră, în incinta fostei mine de la Petrila, vor răsuna acordurile celebrei cantate „Carmina Burana”, de Carl Orff, spațiul exploatării miniere fiind evidențiat de un impresionant joc de lasere. De asemenea, pe 14 iulie, Castelul Corvinilor din Hunedoara va găzdui reprezentația operei „Rigoletto”, iar pe 16 iulie, în curtea interioară a Consiliului Județean din Deva va fi prezentat spectacolul „Trubadurul”. Artiștii vor fi acompaniați de Orchestra Teatrului „Oleg Danovski” din Constanța, condusă de maeștrii Tiberiu Soare, Tiberiu Dragoș Oprea și Koichi Inoue. Toate spectacolele încep la ora 21:00, iar accesul este gratuit.

Disidența în regimul comunist: „Operațiunea Petarda”, la Teatrul Nottara

Ce se întâmplă într-o societate în care curajul, conștiința ori solidaritatea sunt strategic înlăturate puteți afla urmărind spectacolul „Operaţiunea Petarda”, o tragicomedie montată de Catinca Drăgănescu pe scena Teatrului Nottara din Capitală. Inspirat de un caz real din anii ’80, textul reconstituie acțiunile disidente ale unui muncitor de la fostul Combinat Poligrafic „Casa Scânteii” și ancheta securității în acest dosar. Intriga se dezvoltă pe mai multe planuri care ilustrează, în fapt, degradarea societății în perioada comunismului, atmosfera încărcată de nemulțumire, minciună și teamă în care au trăit românii. Protagoniștii Vlad Bălan, Ioana Calotă, Ion Grosu, Isabela Neamțu, Alexandru Mike Gheorghiu, Vladimir Purdel și Sorina Ștefănescu interpretează mai multe personaje conturând comportamentul absurd, rigid și duplicitar al indivizilor și ironizând subtil regimul. „Operațiunea Petarda” se joacă pe 8 iulie, de la ora 19:00, la Sala „George Constantin”.

„O seară în parc”: vedete din România și Moldova, la Teatrul de Vară „Herăstrău”

Un eveniment estival care are deja o frumoasă tradiție la Chișinău se lansează în această săptămână și în București. Pe 8 iulie, de la ora 19:00, la Teatrul de Vară „Herăstrău” din Capitală, melomanii de toate vârstele sunt invitați la „O seară în parc”, un concert de înaltă ținută artistică, având în program partituri clasice, piese de musical, valsuri, arii și duete celebre. Evenimentul reunește pe aceeași scenă artiști prestigioși din România și Republica Moldova, precum: Paula Seling, Mariana Bulicanu, Vlad Miriță, Iana Novac, Damian Drăghici, Bogdan Mihai, Pasha Parfeni și Cristina Scarlat, invitatul de onoare al serii fiind celebrul compozitor moldovean Eugen Doga. Artiștii vor fi acompaniați de Orchestra Teatrului Național de Opera și Balet din Chișinău, condusă de maestrul Dumitru Cârciumaru.