de Roxana Istudor şi Adrian Pătrăuceanu
Încălzirea accelerată a climei este aici, cu toate consecințele sale, iar lumea nu pare să țină pasul pentru a-și atinge obiectivul de a stopa cauzele valurilor ucigătoare de caniculă. Dar unii oameni au găsit o soluție - traiul sub pământ.
„Case” în vechi puțuri de mină
Într-un oraș neobișnuit din Australia, totul este subteran, de la biserici la locuri de campare. În statul Adelaide există un loc cu o serie de mici piramide, în jurul cărora peisajul este cu totul pustiu. Ici-colo, câte o țeavă albă iese din pământ, acestea fiind singurele semne de viață din Coober Pedy, un oraș minier cu o populație de aproximativ 2.500 de oameni. În acest colț de lume, o parte din populație locuiește în case construite din gresie și rocă, iar o altă parte s-a „mutat” în galeriile vechilor mine. În unele cartiere, singurele semne de locuire sunt intrările în puțurile care ajung la suprafață. Nu întâmplător, într-o zi de vară, în Coober Pedy se înregistrează frecvent 52 de grade Celsius. De altfel, strategia locuitului subteran s-a adoptat și în alte părți ale lumii, chiar dacă doar temporar. În luna iulie, cea mai călduroasă din istorie în unele zone ale globului, orașul Chongquing, din sud-vestul Chinei, a recurs la deschiderea adăposturilor antiaeriene construite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a-i adăposti pe cetățeni în seria de 10 zile de caniculă, cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius. Alți oameni s-au retras pentru perioade lungi în restaurantele subterane „cave hotpot”, foarte populare în oraș.
Temperatură agreabilă pe tot parcursul anului
În Coober Pedy, clădirile subterane trebuie să aibă o adâncime de cel puțin patru metri, pentru a preveni prăbușirea acoperișurilor. Sub această cantitate de rocă, temperatura se menține la 23 de grade Celsius, 24 de ore pe zi, pe tot parcursul anului. Pe lângă confortul amintit, de mare preț în aceste vremuri de schimbări radicale, un avantaj major al vieții subterane sunt cheltuielile reduse. Chiar dacă orașul își generează 70% din toată energia electrică din surse ca vântul și soarele, funcționarea aerului condiționat rămâne foarte costisitoare. „Pentru a trăi deasupra pământului, se plătește o avere pentru încălzire și răcire, când vara sunt adesea peste 50 de grade Celsius”, spune rezidentul Jason Wright. Alte avantaje notabile ale vieții subterane, așa cum sunt descrise de cei care locuiesc în acest fel, sunt prețurile accesibile ale acestor „locuințe” (o astfel de „casă” medie, cu trei dormitoare, costă aproximativ 26.000 de dolari, în timp ce în cel mai apropiat oraș important, Adelaide, prețul mediu este… 457.000 de dolari!), lipsa insectelor, a poluării fonice și luminoase. În același timp, stilul de viață subteran ar putea oferi un anumit grad de protecție împotriva cutremurelor.
În Coober Pedy există în subteran restaurante, magazine, moteluri și o Biserică Ortodoxă
Spaţii insuficient ventilate
Traiul subteran nu implică doar avantaje. În Coober Pedy, care se află pe 50 de metri grosime de gresie poroasă, condițiile sunt aride chiar și sub pământ. Ventilația este asigurată de amintitele puțuri, care aprovizionează „casele” cu oxigen. În paralel, însă, insuficienta ventilație naturală permite umezelii de la gătit, de la duș și de la respirație să se condenseze ca pe pereții reci ai unei peșteri. Mai departe, se poate întâmpla ca astfel de locuințe să se prăbușească dacă terenul de sub acestea nu este suficient de solid. În plus, acest tip de a locui exclude vreo socializare cu vecinii, aspect are îi afectează pe mulți.