de Valentin Țigău

Supranumită „Regina Aerului”, Smaranda Brăescu a avut parte de un destin excepțional, care a purtat-o de la competițiile aeronautice (de o parte și de alta a Atlanticului) în inima celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru a-și încheia viața ascunsă într-o mănăstire, după ce fusese condamnată în contumacie.

„Bravo, românca!”

Născută la 21 mai 1897 în satul Hănțești, din comuna gălățeană Buciumeni, era hărăzită unei vieți artistice. Studiază la Academia de Belle Arte din București (1924-1928), secția de Artă Decorativă și Ceramică, dar încă din ultimul an de facultate, ochii ei erau deschiși către o altă „perspectivă”. Voia să vadă lucrurile „de sus”, din carlinga avionului, sau legănată de parașuta care cobora din înalt. Primul avion l-a văzut în mai 1912, când abia împlinise 15 ani. Atunci și-a dorit să urce în aparatul acela cu aripi, care ducea mai departe încercările lui Dedal și Icar. Dar a trebuit să aștepte să aibă de două ori acea vârstă, până când visul i s-a împlinit. După Primul Război Mondial, fratele său mai mare, pictorul Tache Brăescu, care fusese observator aerian, o face să îndrăgească zborul. Nu va trece mult timp și o vom afla la Școala de aviație de la Tecuci, unde zboară pentru prima dată cu pilotul militar Dumitru Naidinescu. Nimic nu i se va mai părea la fel, după acest zbor! Și, chiar dacă urmează cursuri de artă, nu va ezita să fie prezentă la mitingurile aviatice de la Băneasa (fie și ca simplu, dar pasionat, spectator!). Acolo îl cunoaște, în 1927, pe unul dintre cei mai apreciați parașutiști și inventatori în domeniul aviației ai momentului: Otto Heineke. Acesta o îndeamnă să-și urmeze visul și să se înscrie la cursurile de parașutism din Berlin (Germania), unde obține brevetul, pe 5 iunie 1928, sărind de la 600 m altitudine. Devine, astfel, prima femeie-parașutist din România și cea de a treia din Europa. Publicul berlinez a salutat succesul ei, strigându-i: „Bravo, românca!”.

Record mondial feminin

După numai trei ani, Smaranda Brăescu avea să mărească de 10 (zece) ori distanța dintre punctul de lansare și pământ. Astfel, la 2 octombrie 1931, în câmpia Bărăganului, se aruncă de la 6.000 m altitudine și stabilește primul său record mondial. L-a avut alături pe unul dintre cei mai titrați sportivi români ai momentului, Alexandru Papană, campion la bob, automobilism și acrobație aeriană. Presa și publicul o adoră pe această femeie puternică și frumoasă, care declara, la puțină vreme, pentru „Ilustrațiunea Română”: „Unii m-au considerat o excentrică, alții poate chiar nebună. Dar eu mi-am văzut de drumul pe care aveam să-mi găsesc idealul și mulțumirea mea sufletească. N-am bătut recordul nici pentru glorie, nici pentru premii. Puteam să realizez acest record și în apus, sau în America, unde o asemenea realizare constituie evenimentul zilei. Dar am preferat să-l realizez aici, în țară, pe pământul țării mele și pentru nația românească. Nu știu dacă un record mondial feminin este o ispravă tocmai atât de mare, cum spuneti. Totuși ne conferă un drept, în concertul mondial al parașutiștilor și al sportivilor, care trebuie să ne dea și nouă românilor considerația meritată”. „Amețitoarea înălțime de 6.000 m”, scria „Neamul românesc” al lui Nicolae Iorga, în vreme ce publicația „Aripa” clama: „Avem și noi parașutista noastră!”. „Pentru recordul ei, prin Decret Regal i se acordă medalia Virtutea Aeronautică, cu Cruce”, ne spune cdr. rtr. Laurențiu Buzenchi.

„Emoția plonjonului din avion”

În preajma zilei de naștere - împlinea 35 de ani - Smaranda Brăescu marchează un moment istoric pentru parașutismul mondial. De data aceasta, trece Atlanticul și traversează SUA până în California, la Sacramento. Aici, pe 19 mai 1932, urcă în avion, alături de pilotul Harry Bosshardt, și se lansează, cu parașuta, de la 7.233 m (24.000 de picioare). Și din nou presa internațională scrie despre „Regina Aerului” venită din România: „O curajoasă româncă a aerului povestește emoția plonjonului din avion înainte de deschiderea parașutei” (Associated Press), numind-o „cea mai îndrăzneață sfidătoare din lume a morții”. Ziarul „Universul”, care avea corespondenți speciali în multe părți ale lumii, menționează, prompt (la 21 mai): „Victoria smulsă de Smaranda Brăescu văzduhului american este victoria energiei și curajului românesc care s-au încumetat să se ia la întrecere cu tehnica, curajul și energia americană”. Același ziar atrage atenția că reușita Smarandei nu a venit din neant și că a întâmpinat „piedici grozave, înaintea cărora și un titan s-ar fi dezarmat”. În Statele Unite, românca noastră avea să obțină brevetul internațional de pilot pentru avioane de turism - primul brevet al unui pilot străin în America. De asemenea, este invitată la un miting aerian în Canada, la Montreal. În 1932, ea a fost nominalizată pentru titlul „Sportiva nr. 1 a lumii”, spune cdr. rtr. Laurențiu Buzenchi.

„Ecadrila Albă” și „Escadrila din Ceruri”

În anii următori, o vom întâlni pe Smaranda Brăescu în multe acțiuni aviatice, în țară și în străinătate. Pe 19 mai 1936, de exemplu, traversează Marea Mediterană, de la Roma (Italia) la Tripoli (Libia), cu un avion monomotor numit „Aurel Vlaicu” - a parcurs atunci 1.100 km în 6 ore și 10 minute. Șase ani mai târziu, se implică în eforturile românești de război. Mai întâi ca instructor de desant al batalionului de paraşutişti militari înfiinţat la Băneasa (Batalionul 1 paraşutişti), apoi ca pilot militar în Escadrila Sanitară (Escadrila Albă) pe frontul de Est. În anii 1944-1945, este comandant al plutonului de voluntare încadrat în Detaşamentul „Corneşti” şi în Escadrila Sanitară, pe frontul de Vest. Ai zice că, după asemenea fapte, și în vreme de pace, și în vreme de război, țara îi era datoare și viața ei nu ar fi trebuit să cunoască umbre… Totuși, Smaranda Brăescu s-a numărat printre victimele primilor ani ai regimului prosovietic. În toamna anului 1946, ea semnează, alături de alte personalități, un memoriu, trimis Comisiei Aliate de Control, prin care se condamna falsificarea alegerilor de către comuniști. La scurt timp, e nevoită să se ascundă, în județele Bacău și Iași, iar în 1947 se călugărește, sub numele Maria Popescu, la „Congregația Surorilor Maicii Domnului”, în Cluj. În tot acest timp, este căutată de Siguranța Statului și condamnată în contumacie. „La 2 februarie 1948, la nici 51 de ani, Smaranda Brăescu pleacă la Escadrila din Ceruri”, ne spune cdr. rtr. Laurențiu Buzenchi. Era încheierea tragică a unei vieți tumultuoase.

In memoriam

„A fost înmormântată în Cimitirul Central din Cluj-Napoca, acolo unde Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA) Smaranda Brăescu Cluj i-a construit un monument”, mai spune Laurențiu Buzenchi. Anul 2022 a fost declarat „Anul Smaranda Brăescu” și, „de atunci o serie de evenimente a avut loc, în organizarea ARPIA, alături de Academia Româno-Americană de Arte și Științe (prin implicarea prof. Ileana Costea - L.A.) și Historical Events Sacramento, în Statele Unite și România”. O întâlnire specială, dedicată personalității acestei românce de seamă va avea loc miercuri, 13 septembrie, la Cafeneaua Prăjitoria cu Povești din Câmpina, prilej cu care se va prezenta și difuza (în rezumat) filmul documentar realizat de Sudioul cinematografic al Armatei (realizator col. Cornel Mituț) și se va lansa volumul „Smaranda Brăescu: Lăsați-mă să zbor!” (autor cdr rtr. Laurențiu Buzenchi).