de Georgiana Mihalcea
Mulți oameni cred că Raiul și Iadul sunt locuri fizice în care Dumnezeu ne trimite să ne răsplătească sau să ne pedepsească după ce murim. Ei cred că mântuirea înseamnă pur și simplu a intra în Rai și a evita Iadul. Dar Biserica Ortodoxă nu crede în acest model de mântuire. În schimb, credem că Dumnezeu este prezent pretutindeni. Mai mult, credem că Raiul și Iadul nu sunt locuri fizice, ci sunt, de fapt, răspunsuri diferite și experiențe ale iubirii necondiționate a lui Dumnezeu.
Această concepție greșită își are originea, de fapt, în tradiția romano-catolică și în cea protestantă
În Matei 25, citim despre Judecata finală. După ce Hristos schimbă cuvinte cu drepții și păcătoșii, cei drepți merg „în viața veșnică”, iar păcătoșii „în pedeapsa veșnică” (Matei 25:46). Majoritatea oamenilor presupun că aceasta înseamnă că Hristos îi conduce pe cei drepți în Rai și îi alungă pe păcătoși în Iad. Și apoi îmbină această presupunere falsă cu viziunea lor despre mântuire: a fi mântuit trebuie să însemne evitarea alungării în Iad. Această concepție greșită își are originea, de fapt, în tradiția romano-catolică și în cea protestantă. Învățăturile lui Augustin din Hippo despre predestinarea absolută către Iad și Paradis, opiniile sale despre Căderea omului și a păcatului și percepția sa neoplatonică despre Paradis au influențat foarte mult creștinismul occidental după Marea Schismă. În scrierile sale, el a introdus ideea că Iadul este sub pământ, unde oamenii merg pentru a fi pedepsiți în focul iadului literal. Paradisul, însă, se află dincolo de limitele spațiului și a devenit locul unde oamenii merg pentru a se bucura de viața veșnică. Asemenea învățături nu existau în Orient înainte de Schismă, iar învățăturile sale nu au fost acceptate de Părinții Bisericii.
Unii vor percepe energia unică a lui Dumnezeu ca iubire, alții ca milă, pedeapsă, dreptate sau ură
Biserica Ortodoxă ne învață că Raiul și Iadul sunt stări și forme de relație cu Dumnezeul nostru dătător de viață. Cu alte cuvinte, ele sunt experiențe diferite ale energiei și prezenței Sale. Energia creatoare a lui Dumnezeu se înmulțește prin diversitatea lucrurilor și experiențelor create. Astfel, din cauza diferențelor de receptivitate și credință, precum și a variațiilor în puterile conceptuale ale oamenilor, unii vor percepe energia unică a lui Dumnezeu ca iubire, alții ca milă, pedeapsă, dreptate sau ură. Mai simplu spus: există o singură energie creatoare a lui Dumnezeu, pe care cei nevrednici o percep ca ură sau pedeapsă, din cauza sufletului lor împietrit. Cei drepți, pe de altă parte, o văd ca iubire, fericire, îndrăzneală și mângâiere. Astfel, cei neprihăniți se uită la El și sunt copleșiți de iubirea divină, în timp ce cei blestemaţi nu Îl văd și trăiesc într-o durere inexprimată.
Ce ne învață icoanele?
Icoana celei de-a Doua Veniri a lui Hristos ne arată că Raiul și Iadul sunt experiențe diferite ale eternității, nu neapărat locuri fizice. Puteți să observați că o lumină albă îi înconjoară pe oamenii din dreapta lui Hristos, în timp ce lumina roșie îi înconjoară pe cei din stânga Lui - cei blestemați. Calea luminii roșii este mai îngustă, ceea ce indică faptul că este mai departe de Hristos decât lumina albă. Îl vedem pe Hristos prezent în mod clar înaintea tuturor, ceea ce subliniază că El este pretutindeni prezent și umple toate lucrurile. Cei drepți Îl văd pe Hristos în această lumină albă, pe când cei păcătoși văd Lumina lui Hristos ca fiind roșie. De ce? Pentru că pentru cei dintâi este slava lui Dumnezeu, iar pentru cei din urmă este focul veșnic și întunericul exterior. Condamnații nu au plecat într-un loc subteran de foc și pucioasă, despărțit de Domnul și Dumnezeul lor pentru veșnicie. În schimb, așa cum vedem în icoană, ei rămân în prezența Lui. Experiența lor cu prezența Lui este cea care face eternitatea iad pentru ei.
Dumnezeu ne iubește pe toți în mod egal
Sfinții Părinți ai Bisericii mai subliniază faptul că Dumnezeu îi iubește pe toți în mod egal. Pe cei condamnați și pe cei mântuiți, cei slăviți și sfinți, cei buni și cei răi. Paradisul și Iadul, așa cum sunt înțelese de majoritatea oamenilor, nu există din punctul de vedere al lui Dumnezeu, ci din punctul nostru de vedere. Dumnezeu îi iubește pe toți, chiar și pe cei care Îl urăsc. Și El va trimite harul Său tuturor, în același fel, El „face soarele să răsară peste cei răi și peste cei buni și plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 5:45). Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, El ne mântuiește pe toți. El vrea mântuirea tuturor ființelor umane. Dar nu toți vor accepta harul lui Dumnezeu în același mod. Unii îl vor vedea pe Dumnezeu ca Lumină, iar alții ca foc. Este modul în care experimentăm acel har (prin care obținem mântuirea) care diferențiază Paradisul de Iad. Ambele există pentru eternitate. Ambele locuiesc în vederea și prezența lui Dumnezeu. Singura diferență este starea sufletului nostru. Dacă suntem duri cu inima, egoiști, păcătoși și nepocăiți, prezența lui Dumnezeu va fi ca un foc mistuitor. Pe de altă parte, dacă căutăm leacul pentru păcătoșenia noastră - pocăința - și ne străduim să atingem teoza (cunoașterea superioară a existenței lui Dumnezeu), prezența lui Dumnezeu va fi Paradisul.
Sarcina Bisericii este să ne pregătească pentru vederea lui Dumnezeu
Aceasta ne conduce la adevărul final despre Rai și Iad din perspectiva Bisericii: treaba Bisericii nu este să ne ajute să ne dăm seama dacă Îl vom vedea pe Dumnezeu. Ea este un „spital” conceput pentru a diagnostica cum Îl vom vedea. Lumina Eternă Divină și Viața Eternă sunt necreate. Ele sunt energia lui Dumnezeu care este experimentată de ființele umane ca energie iluminatoare sau arzătoare, în funcție de starea lor spirituală. Astfel, văzând slava lui Dumnezeu și Lumina Lui, se va întâmpla indiferent dacă vrem sau nu. Diferența este pur și simplu în felul în care Îl vom experimenta. Cu alte cuvinte, sarcina Bisericii este să ne pregătească să-L vedem pe Dumnezeu mai degrabă lumină decât foc. Biserica prezintă vindecarea Domnului nostru pentru starea noastră căzută: pocăința și purificarea inimii. Depinde de fiecare dintre noi dacă acceptăm acel leac sau îl respingem.
Inima curată şi sufletul smerit va experimenta Paradisul
„Potrivit Părinților Bisericii din Răsărit și Vest, Iadul și Paradisul nu sunt locuri fizice. Ele sunt în schimb experiențe diferite ale luminii necreate a lui Dumnezeu, pe care toți le vor vedea la a doua venire a Domnului nostru. Când vom vedea slava lui Dumnezeu cu dragoste altruistă, cu o inimă curată și cu suflet smerit, vom experimenta Paradisul. Totuși, la aceeași intensitate va fi focul etern și Iadul pentru cei care au ales să rămână în egoismul lor”, ne-a explicat preot Claudius-Costin Stănescu, de la parohia Blejești, Teleoman