de Traian Mihai

Considerată de mulţi specialişti cea mai bună voce feminină rock din ţara noastră, Laura Stoica - de la a cărei naştere se împlinesc, la 10 octombrie, 56 de ani - avea o personalitate multivalentă, fiind cântăreaţă, actriţă, compozitoare, textieră. Frumoasă, înaltă, suplă, cu ochi de culoarea valurilor mării, Laura era o apariţie fermecătoare. Iar când cânta, vocea ei punea o amprentă unică asupra oricărei melodii. Prin firea veselă şi prietenoasă, a cucerit atât publicul, cât şi colegii de breaslă. Din nefericire, soarta a avut alte planuri cu ea, cu omul iubit şi cu copilul lor care urma să vină pe lume. I-a dus pe toţi trei pe o stea. Poate chiar pe steaua despre care Laura spunea, cântând, că vrea să o atingă...

Cânta la creşă ca „tanti de la televizor”

Laura Stoica (n.r. - nume complet Adriana Laurenţia Stoica) a venit pe lume la 10 octombrie 1967, la Alba Iulia, unde a trăit primii şase ani ai vieţii. Încă de la acea vreme a început să dea „spectacole” în faţa picilor cu care era colegă. „De când mergea la creşă, în Alba Iulia, le spunea copiilor că ea e tanti de la televizor. Lua o jucărie pe post de microfon şi cânta”, povestea Elena Stoica, mama Laurei. Când avea aproape 7 ani, Laura s-a mutat împreună cu mama şi cei doi fraţi mai mici - Alexandru şi Sebastian - la Târgovişte, unde a urmat clasele primare, pe cele gimnaziale, apoi liceul. Iar pasiunea pentru cântec a continuat - cânta la serbări, recita poezii. „La început era o joacă. Aşa simţeam nevoia să mă exprim. Apoi am hotărât că această joacă poate să devină un lucru foarte serios”, mărturisea Laura. Mama ei trăia uneori senzaţia că are... trei băieţi. „Laura era şefa. Ea dădea tonul şi la distracţie, şi la prostioare. Despărţirea noastră, a părinţilor, a afectat-o, simţea lipsa tatălui”, mărturisea Elena Stoica. Laura afirma, mai târziu: „Eu, fiind cea mai mare, am fost primul bărbat în familie”. În perioada liceului, tânăra Laura s-a înscris la Şcoala Populară de Artă din Târgovişte, unde a absolvit, la vârsta de 19 ani, cursurile de canto clasic, sub îndrumarea profesorului Emil Niculescu. Apoi a participat la concursuri muzicale organizate în ţară pentru tinerele talente. La 20 de ani, Laura a debutat ca solistă la Festivalul de Muzică Uşoară Amara. Doi ani mai târziu, a devenit solistă a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti. Dar a aflat că urma preselecţia pentru Festivalul de la Mamaia, în Bucureşti. Şi a plecat spre Capitală.

„Dă, Doamne, cântec” - succesul de la Mamaia

„Am fost cu Laura la preselecţiile de la Mamaia din 1986 până în 1989. Noi treceam de toate etapele, dar nu ajungeam în finală. În 1990, din peste 500 de concurenţi, am rămas 10. S-a legat o prietenie frumoasă între noi, ne spuneam unul altuia «sora mea» şi «fratele meu». Un moment amuzant a fost când ne-am dus la televiziune, unde ne pregătea Aurora Andronache. De dimineaţa până la ora 12:00 cântam fără oprire, iar la 12:00 aveam pauză de masă. Eu şi Laura eram în studio. Ne vede Aurora şi ne întreabă: «De ce nu mergeţi să mâncaţi?». «Păi... nu ne e foame», spune Laura. Aurora a zis: «Vino, Laura, să-ţi dau bani, că sigur n-ai». «Dar nici Ovidiu n-are bani», a spus Laura. Şi Aurora, care ne-a iubit foarte mult, ne-a dat bani să mâncăm. După ce am primit bani de acasă, ne-am dus să-i dăm Aurorei datoria. «Nu, n-am nevoie, o să daţi voi o masă când o să fiţi vedete!», a spus ea. «Şi dacă n-o să ajungem?», am zis eu. «Imposibil, eu ştiu ce am crescut aici», a spus Aurora”, îşi amintea Ovidiu Komornyik. Laura avea 23 de ani când a cucerit juriul şi publicul Festivalului de la Mamaia cu melodia „Dă, Doamne, cântec”, compusă de Viorel Gavrilă, pe textul lui Eugen Rotaru. A obţinut Marele premiu şi premiul I la secţiunea interpretare. „Consider că debutul meu a fost la Mamaia, în 1990, cu «Dă, Doamne, cântec», când am luat trofeul”, mărturisea Laura. Un an mai târziu a fost declarată cea mai bună solistă pop-rock, iar melodia „Un actor grăbit”, compusă de Bogdan Cristinoiu, a fost aleasă piesa anului. „Ştiu că multă lume mă identifica atunci cu idolii mei de la acea vreme - Tina Turner, Gianna Nanini, Joan Jett, Jennifer Rush, Dida Drăgan... Îmi plăceau Holograf, Iris, dar nu mi-am dorit niciodată să fiu ca ei, voiam să fiu eu!”, spunea Laura. Ea a reuşit să-şi creeze o imagine şi un stil original, fiind prima rockeriţă modernă a României.

„Un actor grăbit” - premiat abia la Cerbul de Aur

Laura a avut mai multe apariţii la Festivalul „Cerbul de Aur” de la Braşov - în 1992, 1997, 2003 şi 2005. La prima participare, în 1992, a fost în concurs şi a câştigat premiul I pentru debut discografic („Un actor grăbit”), premiul al III-lea pentru interpretare cu melodia „Focul” şi premiul al III-lea pentru creaţie cu melodia „Ai fost laş”. „La toate concursurile la care am participat cu «Un actor grăbit» n-am obţinut niciun premiu. Dar la «Cerb» a fost unul dintre cele mai frumoase momente trăite pe scenă”, îşi amintea Laura. La ediţia din 1997 a „Cerbului de Aur”, Laura a avut cea mai spectaculoasă intrare în scenă, venind pe o motocicletă roşie, apoi cântând piesa „Cartierul cântă rock”. Atunci a câştigat premiul al II-lea la secţiunea discografie cu albumul „Nici o stea”.

Nu s-a gândit niciodată să plece din ţara ei

Pe lângă numeroasele premii obţinute, Laura Stoica a avut o bogată activitate concertistică. În perioada 1990-2005 a cântat în peste 700 de concerte, pe scene româneşti şi în străinătate. A efectuat turnee în Bulgaria (1991), Israel (1997), Malta (2001), SUA (2001, 2002-2003). „Am călătorit mult în ultimii ani. După ce am locuit o lună în America, într-un singur loc, am început să văd şi detalii care nu-mi conveneau. Mă săturasem ca la magazin să spun «bread» în loc de «pâine». M-am întâlnit pe stradă cu Paul McCartney, îmi venea să mă duc să-l salut, dar mi-am dat seama că McCartney nu e Nicu Alifantis, că nu mi-e prieten. Şi mi-am mai dat seama că eu sunt o străină pentru ei, că sunt departe de prietenii mei. Aşa că m-am întors în ţara mea”, spunea Laura.

Laura Stoica Band

Laura era însoţită în concerte de trupa ei - Laura Stoica Band. Prima formulă a trupei era alcătuită din bateristul Florin Ionescu (Direcţia 5), chitaristul Eugen Mihăescu (Krypton), basistul Iulian Vrabete (Holograf) şi claviaturistul Vlady Cnejevici (Compact, Pasărea Colibri). „Mi-am dorit să cânt live, am avut nevoie de o trupă care să fie numai a mea, în care să fie compozitori, instrumentişti şi orchestratori foarte buni”, spunea Laura. Trupa ei a reunit, de-a lungul anilor, şi alţi muzicieni valoroşi - Răzvan „Lapi” Lupu, Relu Biţulescu, Mihai Coman, Remus Carteleanu, Matei Căpitanu, Răzvan Mirică. Ultima formulă a trupei îi avea în componenţă pe Adrian Vişteanu, Emanuel Gheorghe „Fisă”, Victor Miclăuş, Cristian Mărgescu, Laura Luchian. „Am fost, prin natura evenimentelor, «forţată» să mă împrietenesc mai mult cu bărbaţi. O femeie care intră în acest anturaj trebuie să dovedească mereu că e serioasă”, spunea Laura.

Teatrul, o altă pasiune

În momentul în care a considerat că a acumulat foarte mult din punct de vedere muzical, Laura s-a înscris la cursurile Universităţii Ecologice din Bucureşti, secţia Actorie, unde i-a avut profesori pe Adriana Popovici, Constantin Codrescu, Vlad Rădescu, Doru Ana. „Am simţit nevoia de completare şi am găsit-o prin teatru”, declara Laura. A absolvit actoria în 2000, iar spectacolul de licenţă a fost pe scena Teatrului Nottara. „Ţi-am spus, javră afurisită, să nu-ţi mai calce tălpăşiţa pe aici şi iar ai venit?!” - a fost prima replică pe care rostit-o în piesa „Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, în rolul Vasilisa, regia fiind semnată de Constantin Codrescu. „Am muncit mult pentru a termina facultatea, au fost zile în care lucram câte 12 ore. Cine îşi imaginează că un artist are o viaţă alcătuită doar din aplauze, lumini de reflectoare şi autografe date fanilor se înşală amarnic”, spunea Laura. Tot ca actriţă, a jucat rolul Ahmed, în „Hammam/Prizonier în cutia toracică”, după Tahar Ben Jeloun, în regia lui Mihai Mihalcea. Apoi a interpretat rolul Drucila în „Îndrăgostiţii din Ancona”, regia Andrei Mihalache, la Teatrul din Constanţa, iar ulterior a devenit angajata Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti, unde a avut mare succes în rolul Rocky din „Călători în voia sorţii”, regia Marcela Timiraş. „Laura a fost un om deosebit. Degaja cu intensitate o energie atât de convingătoare... Ar fi putut ajunge o mare tragediană. Din nefericire, însăşi viaţa ei a devenit o tragedie”, spunea actorul Vlad Rădescu, profesor de actorie al Laurei.

Implicată în campanii caritabile

Laura avea un suflet generos. Mereu şi-a pus „la bătaie” imaginea şi talentul pentru a-i ajuta pe aceia care aveau nevoie de susţinerea ei. A înfiinţat Fundaţia „Laura Stoica” pentru a susţine tinerele talente şi a face donaţii copiilor orfani ori celor afectaţi de HIV. În 2005, chiar de ziua ei, se afla într-un elicopter care ducea alimente sinistraţilor în urma inundaţiilor. „E cea mai interesantă şi emoţionantă aniversare a zilei mele de naştere. M-am întâlnit cu oameni pe care nu-i cunosc şi am fost mult mai fericită să pot dărui de ziua mea decât să primesc daruri”, mărturisea Laura. În acelaşi an, Laura a hotărât să revină în prim-plan muzical cu un album şi un stil nou, lansând discul „Laura Stoica - S-a schimbat”. „Am simţit că publicul aşteaptă ceva de la mine, o schimbare”, spunea artista.

Iubirile Laurei şi dorinţa de a avea un copil

După succesul ei pe plan profesional, Laura a încercat să-şi găsească împlinirea şi în plan personal. În 1992, s-a căsătorit cu Florin Ionescu, toboşarul formaţiei Direcţia 5, însă au divorţat după patru ani. „Poţi să faci compromisuri ca să salvezi o relaţie cu un om pe care îl iubeşti şi care te iubeşte la rândul lui. Eu am învăţat asta din experienţa mamei mele”, îşi amintea artista. Laura şi-a găsit liniştea şi bucuria de a trăi alături de Cristian Mărgescu, toboşar în trupa ei. Laura iubea foarte mult copiii. Ea spunea: „Îmi doresc foarte mult să am un copil. Mi-ar plăcea să măsor trecerea timpului prin anii copilului meu”. În iarna anului 2005, Laura şi Cristi au primit cel mai frumos dar de Crăciun - vestea că vor deveni părinţi. „Am fost la medic, am auzit bătăile inimii copilului şi am început să plâng, nu mă mai puteam opri”, spunea ea.

Ziua fatală când a „atins o stea”

În seara de 9 martie 2006, Laura şi Cristi şi-au pierdut viaţa într-un cumplit accident de circulaţie, în timp ce se întorceau de la Urziceni, unde Laura avusese un concert. Vestea morţii lor a şocat pe toată lumea. Colegii artişti au simţit că trebuie să facă, în acel moment, ceea ce ştiau ei mai bine - să cânte pentru Laura. În acea noapte, Ovidiu Komornyik a scris melodia „In Memoriam Laura Stoica”, i-a chemat în studioul său pe Angela Similea, Elena Cârstea, Cătălin Crişan, Silvia Dumitrescu, Oana Sârbu, Sanda Ladoşi, pentru a înregistra piesa. Au venit toţi şi, cu lacrimi în ochi, au cântat. „Atunci când a avut loc accidentul fatal s-a rupt ceva din noi. L-am sunat pe «Fisă» (n.r. - muzicianul Emanuel Gheorghe), ne-am întâlnit la studio. Ne-au curs şi textul, şi melodia. Parcă era acolo, cu noi, Laura”, spunea Ovidiu Komornyik.

„În noaptea aceea groaznică, ne-am adunat câţiva în studio şi am cântat pentru ea, deşi aveam lacrimile în ochi şi nodul în gât”, mărturisea Sanda Ladoşi.

„Laura trăieşte în continuare prin fiecare melodie. A deschis lumi ce vor rămâne în eternitate în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o, cât şi în ale acelora care o ascultă. Locul ei preferat era pe scenă. Când nu cânta era perioada ei cea mai grea - părea că are... bateriile golite. Dar când urca pe scenă, se încărca pentru tot ce fusese înainte descărcat. Dacă te întâlneai cu ea pe stradă, era o persoană normală, dar pe scenă putea să se manifeste aşa cum simţea în sufletul ei. Şi fără niciun fel de oprelişti! N-avea nevoie de nimic altceva, ştia că acolo e locul ei“ (Alexandru Stoica, fratele artistei)

Muzica Laurei rămâne a publicului ei Laura Soica a lansat zeci de melodii care au devenit hit-uri: „Dă, Doamne, cântec”, „Un actor grăbit”, „Focul”, „Nici o stea”, „Când eşti singur”, „Doar tu”, „În singurătate”, „Cui îi pasă”, „Cartierul cântă rock”, „Vino”, „Am nevoie de iubire”, „Ea nu ştie ce vrea”, „Mereu mă ridic”, „S-a schimbat”, „Numai pentru tine, viaţă” şi multe altele.

„Nu pot ieşi de pe scenă fără să ştiu că tot ce-am avut mai bun în mine i-a convins pe cei din faţa mea“

„În muzică mă regăsesc cu cea mai mare pasiune, pentru că mi-a adus cele mai mari satisfacţii şi niciodată nu m-a trădat!“

Avea o relaţie specială cu fanii

Firea prietenoasă a artistei a făcut ca ea să fie foarte apropiată de fanii care veneau la concerte, care îi scriau, cu care se întâlnea atunci când avea timp. Dar existau şi situaţii uneori amuzante, alteori ieşite din comun. „Mi s-a întâmplat ca la plecarea de la un concert, un fan să se agaţe de maşina în care eram şi să pupe caroseria. M-a amuzat şi m-am bucurat, în acelaşi timp. Îmi place să stau de vorbă cu fanii, să-i ascult, chiar dacă mă critică. Cel mai mult îmi place să simt publicul alături când sunt pe scenă, să dialogăm, să cântăm împreună”, spunea Laura. Ea adăuga că între fanii ei sunt mulţi tineri, care nu cunosc istoria muzicii din ţara noastră şi se entuziasmează atunci când aud că un artist cântă live. „Generaţia foarte tânără, în momentul în care aude că nu-ştiu-cine cântă live zice: «OK, e cool!». Ei habar n-au că live se cântă de peste 30 de ani încoace. Live au cântat, în concerte, şi Angela Similea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, dar şi trupele Phoenix, Semnal M, Compact, Iris, Holograf. Iar asta se întâmpla când puştimea de acum era în scutece”, spunea Laura.

„Dintre toţi colegii artişti, cu Laura am avut nişte afinităţi speciale, am fost prietene şi la bine şi la greu, am făcut multe turnee împreună, aveam aceleaşi gusturi, aveam principii de viaţă comune. Eram amândouă nebune, dar nişte nebune frumoase. Chiar dacă nu cântam acelaşi gen muzical, nu ne plăcea să facem compromisuri, eram ambiţioase amândouă, luptătoare, dezinvolte. Ne împăcam foarte bine pentru că fiind «Balanţe» amândouă, ne completam cumva. Ne plăcea să ne şi distrăm, aveam amândouă simţul umorului, mergeam împreună la film, la teatru... Ea a fost prezentă şi la căsătoria mea cu Florin (n.r. - Ochescu), dar şi la botezul lui Iulian, băiatul nostru, unde şi-a luat angajamentul să pună invitaţilor cruciuliţe în piept. Iulian o iubea foarte mult. Mi-aduc aminte că la lansarea albumului «Focul» al Laurei, la conferinţa de presă am venit şi eu cu Iulian. De cum am intrat în sală, l-a chemat pe Iulian la ea şi a stat pe tot parcursul lansării cu el în braţe. Mai târziu, când a mai crescut, Iulian îşi punea singur în casetofon câte o casetă cu Laura şi o asculta, chiar fredona refrenele. Iar Laura spunea: «Uite un fan adevărat! Iulian îmi ascultă cântecele şi a învăţat şi versurile!»” (Silvia Dumitrescu)

„Pe lângă faptul că am fost prieteni ne leagă şi un eveniment care nu poate fi uitat: în 1990, la Mamaia, ea câştiga trofeul la Interpretare, iar eu, cu Ave Maria, trofeul la Creaţie. Am fost atât de fericiţi amândoi!” (Gabriel Cotabiţă)

„Cea mai frumoasă amintire cu Laura e de la Mamaia 2000, când am avut un show excepţional, la ideea lui Titus Munteanu. Se împlineau 10 ani de când ne lansaserăm amândoi, în 1990. Ţin minte că am fost foarte emoţionat. Au fost 300 de candidaţi în finală. S-a cernut, s-a tot cernut, până am ajuns în finală vreo 10-15 şi noi am fost împreună în concurs… Acolo ne-am cunoscut, când se făceau preselecţiile. Venea fiecare din oraşul lui. Am remarcat vocea aceea guturală, de rock. Am apreciat-o din prima clipă şi i-am spus: «Tu o să ajungi mare».

După aceea, mi-a întors-o ea, când am ajuns în finală şi am câştigat, eu - Premiul II, iar ea - Premiul I. Când mi-a întins premiul, eu m-am împiedicat, am căzut pe scări din cauza emoţiei. Laura mi-a replicat: «Ştii că mi-ai spus că o să ajung mare. Vezi că această căzătură e ca un şut în fund, un pas înainte. Vei ajunge mare»” (Adrian Enache)

„Într-un fel, am semănat şi la chip, dar şi la voci, pentru că şi Laura a beneficiat de o voce generoasă, vocea ei a fost mai tare construită pe rock decât a mea. Vocea ei era extraordinar de bună pentru rock. Pot să spun că a fost cam singura voce feminină pe «strada» asta, cu rockul” (Zoia Alecu)