Main menu

header

956 18 1de Roxana Istudor şi Adrian Pătrăuceanu

Aproape nu există persoană care să nu fi întâlnit un manipulator - acel om care răstălmăcește cuvintele, exploatează emoțiile și poate face pe cineva să se îndoiască de propria valoare. Pe de altă parte, potrivit specialiștilor, acest tip de personalitate are repere previzibile și este relativ ușor de anihilat.

Întrebările de sondare îi distrug poveștile inventate

Manipulatorii au acel talent de a-i face pe alții să se simtă mici, neputincioși sau blocați într-o capcană. Celor care vor să se elibereze de astfel de persoane și să recâștige controlul specialiștii le recomandă câteva exerciții mentale și de voință care sunt la îndemâna oricui. Imaginați-vă că vă aflați într-o situație în care cineva încearcă să vă facă să vă îndoiți de propriile amintiri și judecăți. O contratactică eficientă este de a pune întrebări de sondare, care îi obligă pe manipulatori să-și clarifice propriile afirmații. De exemplu, dacă susțin că ați spus ceva ce nu ați spus, ați putea răspunde „Când am spus exact asta? Îmi poți aminti contextul?”. Cu cât întrebările sunt mai specifice și mai detaliate, cu atât manipulatorului îi va fi mai greu să-și mențină po- vestea inventată.

Accentuarea propriilor sale deficiențe etice

Manipulatorii au și obiceiul de a declanșa - și de a întreține - sentimentul de vinovăție al celuilalt, acesta fiind un areal de emoții de care acest tip de personalitate se folosește din plin. O modalitate excelentă de a contracara o astfel de încercare este atragerea atenției asupra unui temei moral mai înalt sau a unei responsabilități pe care manipulatorul o ignoră. I-ați putea spune, de pildă, să fie mai preocupat de modul în care ce vă „reproșează” îi afectează pe toți cei implicați, nu doar pe el. Această tactică va pune în lumină imediat propriile deficiențe etice ale celor care manipulează.

„Tratamentul tăcerii”, contracarat cu bucuria… liniștii!

Atunci când un manipulator dorește să creeze nesiguranță, oferă așa-numitul „tratament al tăcerii”, menit să genereze anxietate în persoana vizată. Această tactică este veche, menită să facă „ținta” să devină disperată de a rupe acel zid doar pentru a recăpăta un sentiment de normalitate. Potrivit experților, cea mai bună tactică de a anihila acest tip de comportament este de a… vă bucura de liniște și să vă spuneți că este atât de plăcut, încât v-ați putea obișnui. Prin această reacție îi luați puterea manipulatorului - brusc, lucrurile se întorc și el este cel care poate începe să fie neliniștit, întrebându-se de ce tactica nu funcționează.

„Victimele cronice”, sfătuite să-și rezolve singure problemele

Unii oameni sunt întotdeauna „victime”, afișându-se ca neputincioși sau neînțeleși. Această tactică tipică manipulatorilor urmărește să-i facă pe ceilalți să simtă simpatie și, înainte ca oamenii să-și dea seama, sar în ajutorul celui care folosește această metodă. Pentru a ține la distanță un astfel de personaj, exprimați-vă entuziasmul de a-l ajuta să-și rezolve… singur problema. Cu o astfel de atitudine, împingeți responsabilitatea înapoi asupra manipulatorului, care a dorit să paseze ce este greu, dar se confruntă cu sarcina descurajantă de a-și rezolva propriile probleme. Potrivit experților, în foarte multe cazuri, solicitarea de ajutor din partea acestor „victime cronice” nu se mai repetă odată ce s-au izbit de contraatacul celui vizat de manipulare.

Șantajul emoțional are replică „în oglindă”

Foarte multe persoane au auzit celebra expresie „Dacă m-ai iubi, ai face...”. Aceste cuvinte sunt concepute pentru a vă manipula în direcția unei acțiuni, făcându-vă să încercați să vă dovediți sentimentele sau angajamentul. De altfel, experții punctează și semnalele de alarmă care pot arăta oricui că este manipulat în relația de cuplu: partenerul amenință că va pune punct relaţiei dacă nu i se îndeplinește dorința, întotdeauna pretinde mai mult, indiferent cât i se oferă, rămâne neinteresat de sentimentele sau dorințele celuilalt, face mereu promisiuni, dar le îndeplinește foarte rar sau deloc, amintește constant de ceea ce a făcut pentru celălalt, reproșează de fiecare dată când nu-și atinge scopul. La început poate părea că greutatea acestei solicitări de tip șantaj este o capcană din care nu puteți ieși, dar există o cale: data viitoare când auziți o declarație manipulatoare emoțional aruncați-o înapoi simplu, cu o replică „în oglindă”, de tipul: „Dacă m-ai iubi, nu m-ai pune în această situație”. Această contratactică întoarce cartea emoțională pe care o joacă manipulatorii împotriva lor. Dintr-o dată, aceștia sunt nevoiți să se confrunte cu ideea că poate cererea lor nu are sens...

Pasarea vinei și efectul de bumerang

O altă tactică specifică manipulatorilor este pasarea vinei pentru ceva de care se fac vinovați chiar ei. Persoanele care cad în această capcană ajung să se simtă ca și cum ar fi într-o sală cu oglinzi și nu-și mai dau seama de imaginea reală. Această tactică este de obicei confuză, făcându-l pe cel vizat să ajungă, tot mai anxios, să se apere de ceva ce n-a făcut. Experții recomandă ca reacție ilustrarea cu exemple din propriul comportament al manipulatorului, ca într-un efect de bumerang. Contestând direct gesturi pe care vi le reproșează, dar pe care sigur le-a făcut, tactica se întoarce asupra celor care manipulează. Acest lucru îi obligă fie să-și apere propriile acțiuni, fie să-și abandoneze manipularea.

Intimidarea, în reflexia propriei incapacități

Din păcate, manipulatorii pot recurge și la intimidare, folosindu-se de înălțimea impunătoare, de tonul cuvintelor sau de orice alte „arme” din arsenalul propriu pentru a vă determina să le faceți pe plac. Dar și această tactică are „leac”. Mai precis, de exemplu, dacă o persoană vă presează să vă ocupați de muncă suplimentară cu un ton agresiv, puteți răspunde cu „Ar fi păcat dacă echipa ar afla că ești incapabil să-ți faci singur treaba”. În clipa respectivă, tactica de manipulare se întoarce și îl lovește în plin pe manipulator, neutralizându-i agresivitatea și, în același timp, făcându-l ca data viitoare să se gândească de două ori înainte de a folosi intimidarea.

În cazul în care un manipulator se face că nu înțelege ce i se cere sau ce spune, expuneți-vă argumentele sau faptele atât de clar, încât să fie imposibil să rămână de neînțeles, apoi cereți-i să-și explice perspectiva cu același nivel de detaliu

Tonul cuvintelor, înălţimea fizică sau... ierarhică, presiunea permanentă sunt „armele” manipulatorului-intimidator

Declanşarea şi întreţinerea sentimentului de vinovăţie constituie un areal de emoţii de care manipulatorii se folosesc din plin

„Păienjenişul“ verbal, demolat prin reducerea la esenţă

Una dintre cele mai frecvente tactici ale manipulatorilor este „înfășurarea” dorinței pe care o au de a li se face pe plac în cuvinte mari, propoziții complicate și un mare număr de detalii - toate acestea sunt menite să deruteze persoana manipulată, s-o facă să se îndoiască de ea însăși și să execute ce dorește manipulatorul. Dar există o modalitate sigură de a anihila și acest „păienjeniș”: simplitatea. După un astfel de expozeu alambicat, puteți răspunde cu „Deci ceea ce spui este că vrei să fac asta pentru tine, nu?”. Ca prin farmec, eșafodajul complicat devine doar o butaforie și chiar manipulatorul însuși își va da seama că puteți vedea esența în orice complexitate.