Main menu

header

960 27 1de Gheorghe Zmaranda

În perioada 17-19 noiembrie, la Ghica House, din Centrul Vechi al Bucureştiului, va avea loc a doua ediție a Festivalului Ciocolatei - Chocolate Saga. Andreea Ilina, organizatoarea acestui eveniment, ne-a spus în interviul acordat că rezultatele primei ediții au fost peste așteptări și asta a fost o motivație pentru a continua. În luna mai a acestui an, la prima ediție, peste 25.000 de persoane au vizitat festivalul de-a lungul celor trei zile de eveniment și aproximativ 50 de expozanți au fost prezenți. Andreea spune că la început a fost ideea, dar ca să ajungă la organizarea unui festival de ciocolată au fost puse mai multe minți la treabă. Adina Istrate s-a ocupat de partea de creație, iar Andreea a fost omul de acțiune.

„Avem câţiva producători străini, restul sunt români”

- Care a fost rațiunea organizării unui astfel de festival?

- Eu sunt o iubitoare de ciocolată de când mă ştiu şi dintotdeauna mi-am dorit să construiesc un loc în care să fie ciocolată cât vezi cu ochii şi iată că, după 15 ani, am şi reuşit. Nu am făcut multe studii de piaţă înainte şi n-am calculat decizia la milimetru, dar odată ce l-am organizat şi am intrat în această piaţă am descoperit că există o nevoie reală pe acest segment. Ciocolata artizanală românească este un segment în plină dezvoltare, un segment încă neexploatat şi există nevoi pentru toate părţile implicate. Consumatorul, deşi mănâncă de o viaţă ciocolată, nu are prea multe informaţii despre ea. Când e pus în postura de a alege între o ciocolată desăvârşită şi una de duzină, ce va prefera? Ca să aleagă un produs de o calitate superioară, el trebuie să aibă contact, să o guste, să o vadă, să o înţeleagă, să o simtă. Producătorul are nevoie de expunere, pentru că în România rafturile sunt pline (peste 90%) cu ciocolată importată, în timp ce maeştrii noştri români au câte o cofetărie sau un laborator micuţ de unde livrează cantităţi foarte mici. Piaţa de ciocolată are nevoie de produse autohtone în cantităţi tot mai mari, iar cu cât susţinem mai mult producătorii români, cu atât se dezvoltă acest segment. Mai mult decât atât, ei încep să colaboreze între ei, să crească împreună, să producă mai mult şi mai bine.

- Câți expozanți vor fi anul acesta și din ce țări?

- La această ediţie, deşi am avut foarte multe cereri, nu dispunem de spaţiul necesar pentru a creşte numărul expozanţilor cu mai mult de 20%-30%. Nu ne aşteptam ca prima ediţie să fie un succes atât de mare, nici expozanţii nu se aşteptau, iar acum vor tot mai mulţi să fie parteneri, să îşi mărească standurile, să facă ateliere mai complicate etc. Pentru ediţia din primăvară/vară vom avea o locaţie mult mai mare şi acolo putem să vorbim despre alte cifre la nivel de expozanţi. Avem câţiva producători străini (belgieni, moldoveni), iar unul dintre ei este şi partenerul oficial al evenimentului încă de la prima ediţie - Puratos România, prin brandul Belcolade. Restul sunt români.

„Mulţi expozanţi vor lansa colecţiile de Sărbători”

960 27 2- Vă rog să faceţi o scurtă descriere a sortimentelor de ciocolată care vor fi găsite la acest festival.

- La această ediţie, mulţi expozanţi vor lansa colecţiile de Sărbători. Deci ne putem aştepta la gusturi inedite de scorţişoară, portocală, cuişoare etc. Nu vor lipsi, însă, pralinele cu arome autohtone (cătină, mentă, afine, pătrunjel, anason, piper roşu etc.), pralinele vegane, statuile din ciocolată, ciocolatele iuţi sau ciocolatele fără zahăr.

- Cum ați defini ciocolata produsă în țara noastră?

- Artă pură. Avem nişte ciocolatieri în România atât de talentaţi şi atât de pasionaţi de ciocolată, încât reuşesc să creeze o experienţă senzorială completă într-o pralină de ciocolată. Am fost extrem de surprinse şi încântate să aflăm că „Cea mai bună pralină din lume”, premiată în 2022 la Milano, la Trofeul Mondial de Ciocolaterie, Gelaterie și Patiserie, în competiţie cu Franța, Italia și Belgia, este o pralină românească: Pralina cu cătină by Carmela Dragomir. În timpul festivalului nostru din luna mai, unul dintre expozanţi, Liviu Enache, de la LivStory Braşov, a luat două medalii la International Chocolate Awards pentru o tabletă de ciocolată neagră origine unică Uganda 70% bean-to-bar şi pentru ciocolată neagră cu lapte şi cafea. Vlad Niculescu, de la Boem Atelier, a primit un premiu recent pentru pralina-perlă. 

Ştiaţi că...

... cea mai bună pralină din lume este 100% românească și a fost creată de Carmela Dragomir? Acest produs conține cătină din România și a câștigat premiul de cea mai bună pralină la Milano în 2022, acolo unde au concurat celebre ţări din lume specializate în producerea ciocolatei

... chef Ștefan Niţă, autorul conceptului RA.I, va demonstra şi va explica procedeul prin care ciocolata caldă, preparată corect, dă mai multă energie şi pe o perioadă mai lungă decât cafeaua?

... din ciocolată se pot face atât cele mai delicioase gustări, cât și cele mai sănătoase… produse cosmetice? De la săpun la creme de faţă şi corp, Theobroma Secret Cacao a făcut o artă din cunoașterea proprietăților secrete ale boabelor de cacao pentru corp

... un studiu din 2004 realizat la Londra a constatat că 70% dintre oameni și-ar dezvălui parolele în schimbul unei tablete de ciocolată?

... deși ciocolata nu este un afrodiziac, așa cum credeau aztecii, conține fenil etilamină (PEA), o substanță naturală care stimulează aceeași reacție în organism ca și îndrăgostirea?

„Vom avea o cameră de demonstraţii şi una pentru ateliere dedicate copiilor“

960 27 3- În cadrul evenimentului vor fi organizate și ateliere practice?

- În fiecare zi vom avea o cameră de demonstraţii şi un atelier pentru copii, unde artiştii noştri vor interacţiona cu publicul - demonstraţii de statui din ciocolată, demonstraţii de praline, ateliere de pictură în ciocolată pentru copii, ateliere de decoraţiuni dulci.

- De ce ar trebui să participăm la acest eveniment? Ce ne va surprinde?

- În primul rând, energia pe care o veţi simţi după ce ne călcaţi pragul va fi una cu care nu cred că v-aţi mai întâlnit până acum. Practic, este singurul festival de ciocolată din România şi se întâmplă chiar în mijlocul oraşului. Orice consumator de ciocolată ar trebui să încerce, măcar o dată în viaţă, ciocolata adevărată, făcută cu pasiune, dragoste şi ingrediente naturale. Mai mult decât atât, vom avea expozanţi care să completeze această experienţă prin cafea, cosmetice din unt de cacao, băuturi, ceaiuri, bijuterii create special pentru festival şi cadouri de Sărbători.