Main menu

header

963 10 1de Roxana Istudor şi Adrian Pătrăuceanu

La capitolul creștere a încrederii în propria persoană, modalitățile de a o obține sunt la fel de diverse ca oamenii. Unii au nevoie de motivație, care vine din interior, alții de un compliment primit de la altcineva, alții de o combinație din ambele. Specialiștii au alcătuit un clasament al celor mai eficiente astfel de stimulente pentru ca o persoană să se simtă cât mai bine în legătură cu ea însăși.

Micile repere care „luminează” starea de spirit

Un sondaj derulat în Marea Britanie, de OnePoll, a evidențiat faptul că unele dintre cele mai importante stimulente pentru stima de sine a unei persoane vin deopotrivă din interior și din exterior. Mai precis, din cercetarea de piață a reieșit faptul că este nevoie de 16 astfel de mijloace zilnic pentru ca această stare ameliorată de încredere în propria persoană să aibă „combustibilul” necesar. „Este fascinant să vedem gama de experiențe cotidiene aparent simple care pot spori semnificativ încrederea în sine a cuiva. Fie că este vorba despre un zâmbet prietenesc sau despre siguranța unei respirații proaspete, mici repere care adesea sunt trecute cu vederea pot face ziua unei persoane de 20 de ori mai bună”, spune Rosemarie Maka, de la Philips Sonicare, compania care a comandat sondajul.

De la primirea unui compliment până la un tratament de înfrumusețare

Rezultatele sondajului britanic au pus în evidență că pe primele locuri la capitolul creștere a stimei de sine sunt lucruri care se întâmplă des în viața de fiecare zi: primirea unui compliment, atingerea unui obiectiv neașteptat sau a stârni hohote de râs la o întâlnire cu prietenii. De asemenea, purtarea ținutei preferate, a da răspunsuri corecte la întrebările unor emisiuni tv sau chiar un surâs prietenos primit de la un străin sunt considerate stimulente foarte eficiente. În același clasament figurează la loc de cinste pentru imaginea bună despre propria persoană - și implicit pentru un spor de stimă de sine - exercițiile fizice, un tratament de înfrumusețare sau a oferi un sfat cuiva care îl cere. Concret, 83% dintre cei chestionați în cadrul cercetării de piață susțin că astfel de stimulente „fac diferența între o zi bună și una proastă”.

Tehnica vizualizării, sistemul afirmațiilor pozitive

Nimeni nu se naște cu o încredere de sine nelimitată, aceasta este ceva ce se construiește în timp și are nevoie inclusiv de „hrană” interioară, întrucât sunt foarte multe aspecte ale vieții care o pot destrăma, de la o recenzie negativă online până la faptul că părul nu este perfect aranjat. În plus, în fiecare om există un critic interior care poate fi necruțător. Potrivit specialiștilor, cele mai eficiente metode de a crește stima de sine personală dinspre interior nu sunt multe, nici complicate, dar cer focus constant și aplicare pe termen lung. Vizualizarea, de exemplu, este tehnica de a vedea o imagine de care o persoană se mândrește, în propria sa minte. Exersarea vizualizării în versiunea în care vă atingeți obiectivele poate face creierul să urmeze linia. Trucul pentru a face schimbări durabile este modificarea modului în care vă percepeți ca persoană. Mai departe, folosiți sistemul afirmațiilor. Mai exact, spuneți-vă fraze pozitive și înălțătoare în propria minte, iar dacă pot fi rostite cu voce tare, cu atât mai bine. Experții afirmă că oamenii au tendința de a crede tot ceea ce își spun în mod constant.

Gestionarea excesului de zel autocritic

Unul dintre marii inamici ai stimei de sine a fiecăruia este frica. Cel mai bun mod de a o depăși este să o înfruntați frontal. Făcând ceva care vă sperie în fiecare zi și obținând încredere odată cu fiecare experiență, stima de sine va crește rapid și vizibil. Iar în ceea ce privește amintitul critic interior, dacă acesta este hiperactiv și devine inexact, una dintre strategiile eficiente de a-l combate este terapia cognitivă comportamentală, care ajută la gestionarea excesului de zel autocritic prin identificarea de dovezi care să-i combată „comentariile”. De asemenea, specialiștii recomandă, pentru creșterea stimei de sine, identificarea de oportunități de a vă felicita, complimenta și răsplăti de fiecare dată când înregistrați succese, chiar dacă nu sunt neapărat foarte spectaculoase.

Mentalitatea de egalitate

Oamenii cu o încredere de sine scăzută îi văd pe ceilalți ca fiind mai buni decât ei. Unul dintre cele mai eficiente mijloace de recăpătare a încrederii în propria persoană este mentalitatea de egalitate cu ceilalți, care în scurt timp schimbă percepția negativă. Odată construită această fundație, se poate trece, tot cu insistență zilnică și efort constant, la adoptarea gândirii fără limite. Celebra expresie „I can and i will!” („Pot face asta și voi face asta!”) poate fi surprinzător de puternică pe drumul atingerii unor obiective foarte ambițioase, pe care poate nu le-ați fi crezut posibile anterior. Potrivit specialiștilor, o metodă bună de a înlătura barierele din fața creșterii stimei de sine este aceea de a șterge cât mai multe dintre limitările mentale care împiedică evoluția. De altfel, de aici derivă un alt mijloc de a atinge creșterea încrederii fiecăruia în propria persoană: stabilirea și atingerea unor obiective mici, care, odată devenite flux pozitiv, pot face pe oricine să se simtă cu totul altfel vizavi de sine și apoi să treacă la obiective mai mari cu un alt tip de perspectivă interioară.

Sănătate fizică, emoțională și socială

A ajuta pe altcineva este considerată o metodă de creștere a stimei de sine situată foarte sus în clasament. Empatia, felul în care cineva poate uita de el însuși sprijinindu-i pe alții, voluntariatul pentru cauze bune, toate acestea cresc încrederea în propria persoană a oricui. În loc să vă concentrați pe propriile slăbiciuni, faceți voluntariat pentru a-i îndruma, ajuta sau învăța pe alții, iar stima de sine crește automat, afirmă specialiștii. De altfel, acest mijloc face parte dintr-un tablou distinct, care cuprinde sănătate fizică, emoțională și socială. De asemenea, creșterea stimei de sine se poate obține inclusiv prin efortul constant de a avea grijă de propriile nevoi.

Unul dintre cele mai eficiente stimulente pentru creşterea stimei de sine este autoritatea la locul de muncă

Proiecţia pozitivă asupra propriei persoane este baza încrederii şi a stimei de sime

Întoarcerea gesturilor către alte persoane

Una dintre cele mai interesante și relevante concluzii ale studiului din Marea Britanie a fost aceea că foarte multe persoane sunt conștiente de forța pe care o au aceste gesturi direcționate spre creșterea încrederii în sine și îi aplică regulile: 41% dintre respondenți afirmă că întorc în mod regulat un zâmbet pe care îl primesc de la alții, pentru a le stimula starea de spirit, iar 44% susțin că fac complimente adesea, pentru a spori stima de sine a altor persoane. Pe de altă parte, peste jumătate dintre britanicii intervievați consideră că zâmbetul este cea mai proeminentă caracteristică a unei persoane încrezătoare.