de Gheorghe Zmaranda
Deși iarna aceasta pare să fi încălcat orice tipare meteorologice, mai ales prin temperaturile ridicate, cei care vor să „trăiască” o iarnă adevărată pot călători spre munte, la altitudini mai mari, acolo unde vremea și-a urmat cursul firesc. Dacă în marile orașe ale țării zăpada nu a venit încă, pe pârtiile montane este din abundență, așa că dacă vreți să schiați aveți câteva opțiuni în acest sens.
Sinaia, Bușteni și Predeal, cele mai cunoscute destinații pentru schiori
La umbra Bucegilor se întinde o salbă superbă de stațiuni. Recunoscute pentru peisajele mirifice care le înconjoară și pentru obiectivele turistice pe care le au, stațiunile Sinaia, Bușteni și Predeal sunt și o destinație preferată pentru schiori. În Sinaia, spre exemplu, unde există 17 kilometri de domeniu schiabil, au fost realizate 16 pârtii și trei trasee de schi. În plus, datorită altitudinii mari, în stațiunea Sinaia sezonul de schi durează mai mult, pentru că la Cota 2000 zăpada se topește târziu din cauza temperaturilor scăzute. Astfel, împătimiții sporturilor de iarnă au posibilitatea de a-și testa limitele pe pârtii cu grade diferite de dificultate și anume opt cu dificultate medie și trei pârtii rezervate schiorilor experimentați din cauza nivelului dificil (Carp, cu o lungime de 1.382 de metri, Tarle, 950 de metri, sau Papagal, 900 metri). O altă destinație pentru schiori este stațiunea Bușteni. Aici există două pârtii, Kalinderu 1 și Kalinderu 2, la care se poate ajunge cu o bandă de transport, telescaun și baby ski. Prima, cu o lungime de 1.390 de metri, este considerată o pârtie cu dificultate medie și dispune de nocturnă, iar cea de-a doua pornește de la o altitudine de 1.300 de metri și este recomandată schiorilor experimentați, deoarece are o dificultate medie spre grea. Pentru cei care abia au început inițierea în sporturile de iarnă a fost concepută la baza pârtiei o zonă dedicată exclusiv începătorilor. O altă stațiune cu pârtie de schi din salba celor de pe Valea Prahovei este Predeal. Aceasta pune la dispoziția schiorilor șapte kilometri de pârtii cu grade diferite de dificultate. Deși nu este cea mai lungă (pârtia Cocoșul are o lungime de 2.250 de metri și este cea mai lungă, la cealaltă extremă fiind Clăbucet Variantă cu 790 de metri), dintre toate pârtiile din Predeal, Clăbucet (2.100 de metri) este probabil cea mai cunoscută. În afara ei, mai există o singură pârtie cu dificultate medie, trei pârtii cu dificultate ușoară și una rezervată schiorilor experimentați. Și aici, ca și în Bușteni, există o zonă rezervată adulților și copiilor care abia învață să schieze.
Drumul Roșu, cea mai lungă pârtie din țară
O altă destinație pentru schiori o reprezintă județul Brașov, mai exact Poiana Brașov. La o altitudine de 1.020 de metri, aici există aproximativ 22 de kilometri de pârtii de schi, cu diferite grade de dificultate, la care se poate ajunge fie cu telecabina (există două telecabine), cu teleschiul (au fost construite cinci astfel de instalații), cu telegondola sau cu cele două telescaune. Cea mai lungă pârtie din Poiana Brașov este pârtia Drumul Roșu, cu o lungime de 4.752 de metri. Deși aceasta este recunoscută drept cea mai lungă pârtie de schi din România, în mod paradoxal gradul de dificultate este unul ușor, ca atare poate fi folosită chiar și de schiorii începători. Pentru cei cu mai multă experiență și care vor să se încarce de adrenalină au fost concepute trei pârtii cu dificultate medie. Este vorba despre pârtiile Kanzel, cu o lungime de 297 de metri, Sub Teleferic, 2.200 de metri, și pârtia Lupului, cu o lungime de 2.605 metri. O altă locație unde se poate schia este Păltiniș, din judeţul Sibiu, stațiunea cea mai veche din România din punctul de vedere al atestării documentare. Aceasta se află la 30 de kilometri de Sibiu, iar istoria spune că a fost înfiinţată de Societatea Carpatină Transilvania la sfârşitul secolului al XIX-lea. Pârtia de schi Onești din Păltiniș a fost amenajată la o altitudine de 1.442 de metri, în cadrul feeric al Munților Cindrel. Această pârtie, la care se poate ajunge cu telescaunul, a fost încadrată la gradul mediu de dificultate pentru că pe traseul ei schiorii vor trebui să se adapteze atât unor porțiuni line, dar și unora mai abrupte. Un avantaj pe care îl are această pârtie este faptul că este iluminată pe timp de noapte.
Rânca, stațiunea unde sezonul de schi durează cel mai mult
În Munţii Harghitei, aproape de porțile cerului, la o altitudine de aproape 1.675 de metri, se află o altă destinație turistică pentru schiori. Este vorba despre stațiunea Harghita-Mădăraș, recunoscută drept una dintre cele mai spectaculoase staţiuni de schi din Transilvania. Aici au fost amenajate instalații de teleschi și șase pârtii cu diferite grade de dificultate. O altă stațiune turistică preferată de schiori este stațiunea Rânca, din satul Novaci, comuna Baia de Fier, județul Gorj. Aflată în plină dezvoltare economică și turistică, stațiunea Rânca are de partea ei nu doar apanajul peisajelor superbe ale Munților Parâng, ci și al pârtiilor de schi care au fost amenajate aici. Astfel, stațiunea dispune în prezent de șase pârtii cu dificultate ușoară, medie și avansată, iar cea mai lungă are 860 de metri. Pentru a facilita accesul pe pârtie, a fost construită și o instalație de teleschi.