de Sorin Dumitrescu şi Silviu Ghering
Accidentul de metrou de la Moorgate a avut loc la 28 februarie 1975, la ora 8:46, pe linia Northern City din Londra, când 43 de oameni și-au pierdut viața, iar 74 au fost răniți grav. Autoritățile britanice au efectuat o investigație și au stabilit că trenul nu avea nicio defecțiune tehnică. Tragedia a fost cauzată de o inexplicabilă lipsă de reacție a conductorului, Leslie Newson. Analiza postmortem a trupului său nu a evidențiat nicio afecțiune medicală, iar Newson nu dăduse semne că ar avea porniri sinucigașe înainte de accident.
Primul sistem de transport suburban cu trenul din lume
Potrivit Rail Magazine, metroul din Londra a fost primul sistem de transport subteran cu trenul din lume, fiind inaugurat în 1863. Conceptul unui astfel de sistem a fost propus pentru prima oară în anii ’30 ai secolului al XIX-lea, însă permisiunea de construire a fost acordată numai în 1854. Primele trenuri de metrou erau acționate de aburi. Abia în anii ’90 ai secolului al XIX-lea întregul sistem a trecut pe electricitate și a devenit un mijloc de transport curat și prietenos cu mediul, cu care navetiștii din multe orașe mari din jurul lumii s-au obișnuit. În prima zi când linia Metropolitană a fost deschisă traficului de călători, 30.000 de persoane s-au înghesuit să folosească serviciile pe ruta dintre Paddington și Farringdon, două stații situate la capetele de vest și, respectiv, de est ale centrului Londrei. Inițial, trenurile erau trase de locomotive cu abur, ceea ce transforma călătoriile în adevărate încercări pentru pasageri în tuneluri. De abia în 1890 s-a introdus prima locomotivă electrică și ultimele locomotive cu abur au dispărut abia în 1961.
400 de kilometri și 270 de stații
De la prima linie, dată în funcțiune acum 161 de ani, care măsura mai puțin de 6 kilometri, rețeaua de metrou a Londrei s-a dezvoltat încontinuu, ajungând azi la peste 400 de kilometri și 270 de stații, a treia ca lungime din lume după Beijing și Shanghai. În primele decenii de dezvoltare, construirea de noi linii a generat haos în oraș, deoarece, în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, metoda de construire presupunea decopertarea și săparea de șanțuri. Mii de imobile au fost expropriate pentru cauză de utilitate publică și demolate, iar traficul a fost perturbat pe străzi întregi, uneori timp de mai mulți ani. Construcția a fost îngreunată și de nenumăratele rețele subterane de gaze și canalizare care au trebuit să fie evitate. Dezvoltarea rețelei de metrou a contribuit la creșterea explozivă a populației, de la circa 3 milioane în 1865 la aproape 10 milioane astăzi.
Avea 300 de oameni la bord
De-a lungul anilor, rețeaua de metrou a crescut, deservind întreaga Londră. De la o singură linie, care mergea de la est la vest, sistemul s-a dezvoltat până azi pe 11 linii diferite. Una dintre zonele-cheie ale rețelei este Kings Cross, unde a avut loc un incendiu devastator la sfârșitul anului 1987. Incidentul a scos în evidență măsurile de siguranță depășite de la acea vreme. Însă aceasta nu a fost cea mai mare tragedie din metroul londonez. La 28 februarie 1975, accidentul de la Moorgate a avut loc într-un tunel aflat în apropierea stației, în timpul orei de vârf a dimineții. Acesta a fost cel mai mare dezastru din metroul londonez petrecut pe timp de pace. La ora 8:38 în acea dimineață, metroul 272 al Northern Line a plecat din Drayton Park cu o întârziere de un minut. Când s-a apropiat de stația Moorgate, avea 300 de oameni la bord. Recomandările pentru apropierea de o stație din rețea includ redu- cerea vitezei la 24 de kilometri pe oră. Pasagerii de pe peronul din Moorgate care așteptau metroul au relatat că acesta a continuat să ruleze cu viteza de 50-65 de kilometri pe oră. Unii martori au spus că trenul accelera. Existau anumite măsuri în cazul unui astfel de incident. Vagoanele scăpate de sub control puteau fi deviate automat pe o linie secundară, mai puțin periculoasă. Sistemul este eficient în cazul vehiculelor neautorizate care ar putea constitui o amenințare. Metroul 272 a ocolit această măsură de siguranță și s-a ciocnit de amortizoare, după care a lovit zidul de ciment masiv din spatele acestora. Primii angajați care au ajuns la locul accidentului au crezut că o garnitură cu patru vagoane sărise de pe linie și s-au gândit că trebuia doar să fie repusă în poziție. Abia când au avansat în tunel situația a fost declarată ca fiind o urgență. Forța impactului strivise pur și simplu primele două vagoane și jumătate din al treilea, comprimându-le la jumătate din mărimea lor.
Conductorul trenului a fost scos ultimul dintre morţi
Primul vagon se înfipsese în tavanul tunelului. Al doilea intrase sub primul, în timp ce al treilea trecuse de al doilea și se ciocnise cu primul, formând un morman de fiare contorsionate. Operațiunea de salvare a durat aproape o săptămână și a implicat peste 1.600 de oameni. Echipajelor de pompieri, de poliție și de ambulanță li s-au alăturat 16 doctori și mulți voluntari. Abia după 13 ore de la accident a fost scos din metrou și ultimul dintre cei 74 de răniți. Ultimul dintre cei 43 de morți care a fost scos din metrou a fost conductorul Leslie Newson. Acesta avea 56 de ani și era tatăl a doi copii. Inginerii și investigatorii au analizat metroul și au eliminat posibilele cauze una câte una. Componentele vitale și sistemele metroului funcționau corespunzător. Componentele defecte erau rezultatul accidentului, nu cauza sa. Cel mai misterios aspect a fost relatat de doi angajați ai metroului care se aflau pe peron când sosise metroul 272. L-au văzut pe Newson așezat pe scaunul conductorului. Părea calm și privea direct înainte - ca și cum nu și-ar fi dat seama că trecuse de niște bariere - atunci când metroul a intrat în coliziune cu zidul.
Părea că se afla în transă
Investigatorii spun că Newson și-a menținut tonusul muscular și echilibrul. Examinările postmortem au arătat că nu suferea de probleme cardiace și nici de afecțiuni precum epilepsia. Cei care îl cunoșteau au spus că era grijuliu la muncă și că urma regulile. De obicei, reducea viteza în tunel și oprea în stație. Newson nu consuma alcool des și pe 27 februarie încercase să găsească o mașină pe care să i-o cumpere fiicei sale. Totuși, când salvatorii au reușit să-l scoată din metrou, nu s-a constat că întreprinsese ceva pentru a evita să fie rănit. De fapt, încă se afla cu mâna pe frână. Părea că nu avusese nicio reacție. După accident, câteva lucruri ciudate au ieșit la iveală despre Newson. În săptămâna dinainte de accident, un angajat al metroului relatase că metroul lui Newson trecuse de stop într-o altă stație. În 1978, inginerii au instalat un nou sistem de protecție, care aplica automat frânele dacă conductorul nu făcea acest lucru. Iar viteza pentru metrourile care se apropiau de peroane a fost redusă de la 24 de kilometri pe oră la 16 kilometri pe oră. Investigatorii au înțeles mecanismul din cauza căruia a avut loc accidentul. Metroul nu se oprise la Moorgate și rula prea repede pentru procedurile de siguranță de la acea vreme. Însă nu se cunoaște cauza accidentului. Oare Newson devenise incapabil să reacționeze din cauza unei afecțiuni medicale misterioase sau avea porniri sinucigașe? Chiar și în ziua de azi, familiile și prietenii victimelor încă suferă din cauza acestei tragedii și a circumstanțelor sale misterioase. Singurul lucru care nu poate avea nicio explicaţie este comportamentul conductorului, care pur şi simplu părea că se afla în transă în momentul accidentului.