de Georgiana Mihalcea

Zilnic ne trec prin minte o mulțime de idei, gânduri, critici, laude. Unele dintre acestea ne fac să ne simțim bine, ne ajută să continuăm în demersurile noastre, altele ne taie din „elan”, ne fac să avem îndoieli față de noi și de cei din jurul nostru. Psihologul Diana Boitaș (foto; dezvoltarearmonioasa.ro) susține că realitatea este că noi suntem educați să gândim într-un fel sau altul - fie laudativ și încurajator, fie critic și denigrator. Vocea critică din mintea noastră acţionează asemenea unui program pe care cei care ne-au îngrijit când eram mici l-au scris pentru noi. Acele mesaje sunt interiorizate și transformate într-un model de gânduri punitive, jignitoare, distructive, atât față de noi, cât și față de ceilalți.

„Are un rol asupritor și poate bloca evoluția personală”

- Cum se formează vocea critică interioară?

- Vocea critică interioară se află la baza unei stime de sine scăzute și ia naștere ca urmare a dinamicii relaționale cu oamenii semnificativi din copilărie. Un părinte critic ori un profesor sever - de cele mai multe ori o figură de autoritate - ce este focusat mereu pe ce nu face bine copilul, pe o lipsă, pe ce este insuficient sau greșit îi va influența acestuia modul în care se va percepe și atitudinea față de sine. Adultul care a trăit într-un mediu în care eforturile nu erau încurajate, ci mai degrabă criticate, iar greșelile mereu taxate, va învăța că valoarea lui personală va depinde doar de ce va face bine și va resimți un sentiment de inadecvare și o rușine chinuitoare atunci când lucrurile nu se vor întâmpla conform așteptărilor. Vocea lui interioară va fi, de fapt, vocea acelei figuri de autoritate pe care a auzit-o atât de des încât a ajuns să facă parte din structura lui psihică internă și să îl chinuie la fel de tare.

- Ce lucruri se pot spune uneori?

- Fix acele lucruri grele pe care poate le auzeați în copilărie și, venind de la persoane semnificative, erau dureroare: „Nu ești în stare de nimic”, „N-o să reusești în viață”, „Ești prost”, „N-o să te suporte nimeni niciodată”, „De ce ai luat doar 8? Ceilalți de ce au putut să ia 10?”. Toate acestea ajung să facă parte din interiorul persoanei sub forma unei voci critice care va avea un rol asupritor și care va bloca evoluția personală. Problema este că de cele mai multe ori această voce critică nu este conștientizată și ea își produce efectele din subteran. Iată cum cel mai mare dușman al evoluției personale este relația defectuoasă cu sine, lipsa de toleranță și de compasiune față de propria persoană și, implicit, față de umanitate.

„Vă poate face să interpretați situațiile într-un mod negativ și fără legătură cu realitatea”

- Cum ne afectează asta viața de zi cu zi?

- O voce critică interioară afectează atât relația cu propria persoană, cât și cu cei din jur. Ea vă pune sub o lupă care nu doar mărește, dar și distorsionează. Ea vă poate face să interpretați situațiile într-un mod negativ și fără legătură cu realitatea, având la bază teama că ați putea fi luat prin surprindere și nu veți face față situației. De exemplu, o persoană cu un critic interior puternic va evita să pună limite sănătoase pe plan profesional și să refuze proiecte care o fac să lucreze mult peste program, având la bază convingerea că nu este suficient de bună și că ceilalți ar putea descoperi acest lucru. Consecințele pot fi multiple: lipsa de echilibru în viață care se manifestă prin burnout (epuizare extremă), afectarea relațiilor cu ceilalți, lipsa de satisfacție și sens, izolare socială, oboseală cronică, somatizări, boli etc.

- Care sunt nevoile de bază de care fiecare om are nevoie?

- Vocea critică se formează, așa cum am menționat deja, în timp, în copilărie, atunci când nevoile de bază nu sunt îndeplinite sau respectate de către persoanele de atașament (părinți, bunici, mătuși etc.). Neîndeplinirea acestor nevoi de bază duce la frustrare, care este principalul factor în explicarea apariției problemelor de natură psihologică. Orice om are nevoie de următoarele lucruri pentru a se dezvolta armonios: siguranța de bază, legătura cu ceilalți, autonomie, stima de sine, exprimarea de sine și limitele realiste.

- Există om fără o voce critică?

- Nu. Vocea critică există în fiecare dintre noi, însă diferența este mereu de grad. Într-o doză rezonabilă, vocea critică poate fi sursă de motivație și de energie creativă, însă, atunci când ea este malignă are rol distructiv.

- Care îi sunt principalele beneficii?

- Aşa cum menționam și mai devreme, o voce critică există în fiecare dintre noi și, dacă ea este benignă, adică există într-o doză rezonabilă, are efecte de creștere. Ea poate oferi oportunitatea de a recunoaște și de a corecta comportamente sau decizii neadecvate, poate servi ca sursă de motivație, stimulându-vă să depuneți eforturi mai mari pentru a vă atinge obiectivele, poate facilita procesul de învățare și de îmbunătățire personală și vă conservă standardele personale.

Afectează fiecare aspect al vieții noastre: stima de sine și încrederea noastră, relațiile personale și intime, performanța și realizările noastre la școală și la muncă

„O voce critică interioară vă poate împiedica să luați decizii, să vă stabiliți obiective semnificative și realiste, să perseverați, să învățați din greșeli și să aveți o atitudine constructivă față de sine și față de viață, în general. Ea menține un nivel crescut de anxietate și poate genera sau adânci depresii“

„Concentraţi-vă asupra realizărilor şi calităţilor personale într-un mod echilibrat“

- Există căi de „îmblânzire” a criticului nostru interior?

- Există instrumente eficiente de a îmblânzi un critic interior și le voi enumera pe toate, însă cel mai bine se exersează prin intermediul unei relații bune, precum cea terapeutică. Începeți cu practicarea autocompasiunii, adică tratarea de sine cu blândețe și înțelegere în fața greșelilor sau dificultăților. Utile sunt și tehnicile de mindfulness - meditația și conștientizarea momentului prezent. Să nu uităm nici de terapia cognitiv-comportamentală pentru schimbarea gândirii, identificarea convingerilor nerealiste, a erorilor de gândire și înlocuirea acestora cu gânduri mai constructive și mai apropiate de realitate. Concentrați-vă asupra realizărilor și calităților personale într-un mod echilibrat. Clarificați-vă gândurile și reduceți tensiunea interioară prin scrierea despre experiențe și emoții. Încercați să schimbați modul de a privi un eșec, nu ca pe un indicator al lipsei de valoare, ci ca pe o oportunitate de învățare și evoluție. Trasați limite sănătoase și acordați timp pentru îngrijirea nevoilor fizice și emoționale. Și, nu în ultimul rând, este esențială setarea unor obiective realiste și celebrarea fiecărui mic pas către atingerea lor.