de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu
Cercetătorii descoperă permanent soluții ingenioase care să ducă la transformarea modei, unul dintre principalii furnizori de poluare la nivel mondial. Cele mai inovatoare și ecologice materiale care își propun să facă diferența în domeniu sunt deja prezente în colecțiile unor branduri și designeri de top.
Durabile și cu un impact mult mai mic asupra mediului
Cea mai mare parte a impactului modei asupra poluării planetei are loc în timpul producției, în faza în care țesăturile și materialele sunt cultivate sau realizate, apoi vopsite și finisate în ceea ce reprezintă îmbrăcămintea, încălțămintea și accesoriile. Producția de piele este o mare parte din aceste statistici. După cum arată Forumul Economic Mondial, „producția tradițională de piele este un proces intensiv de teren, care produce cantități mari de gaze cu efect de seră. De asemenea, sunt necesare substanțe chimice periculoase pentru a închide la culoare pielea animalelor”. Alternativele din deșeuri vegetale sau ciuperci sunt considerate durabile și cu un impact mult mai mic asupra mediului. „Materialele durabile pot avea un impact incredibil, reducând drastic utilizarea energiei, apei, pământului sau a substanțelor chimice și a poluării”, afirmă Monica Buchan-Ng, de la London College of Fashion, care a înființat Centrul UAL pentru Moda Durabilă.
Alternative de piele animală
Există mai multe companii care produc alternative de piele. Mirum a fost creată de brandul NFW (Natural Fiber Welding). Materialul poate fi reciclat la nesfârșit, a fost folosit de brandurile Allbirds și Pangaia și a beneficiat de investiții de la Stella McCartney și Ralph Lauren. „Planeta are în prezent o problemă cu vacile, care sunt cea mai mare sursă de poluare a climei și de distrugere a habitatelor în agricultură. Oriunde se poate înlocui această sursă cu plante sau ciuperci în textile este un mare câștig pentru climă și biodiversitate. Este benefic pentru industria modei să treacă la materiale mai eficiente, dar este, de asemenea, important pentru consumatori să știe că cea mai eficientă acțiune este să consume mai puține piese de îmbrăcăminte”, detaliază Kimberly Nicholas, om de știință în domeniul durabilității de la Universitatea Lund, din Suedia.
Fibre de ananas pentru modele de tricouri Polo
Pinatex este un material revoluționar, realizat din fibre din deșeuri de ananas, care a fost deja adoptat și popularizat de mărci de renume, de la H&M până la Hugo Boss. Și deșeurile care rezultă din viticultură au stat la baza unor materiale care nu implică substanțe chimice toxice, metale grele sau alți solvenți periculoși, fiind în proporție de 45% pe bază de apă și care au fost testate, apoi utilizate în produse marca Ganni, Calvin Klein sau Pangaia. Alte variante de același tip și care sunt considerate o adevărată revoluție în industria modei sunt Clarus, realizat de Natural Fiber Welding și folosit de Ralph Lauren pentru faimosul său tricou Polo, Infinna, fibră de celuloză premium realizată din deșeuri și folosită de mărci precum Patagonia și Inditex (care deține Zara) și FLWRDWN, un înlocuitor patentat, alternativă la puful animal, la care a apelat pentru piesele sale brandul Pangaia.
Miceliu de ciuperci pentru pantofi de sport și saltele de yoga
Mylo este un material obținut din ciuperci, care poate pretinde în mod justificat un loc de frunte printre variantele durabile destinate modei, susțin creatorii săi, oameni de știință de la Bolt Threads, o companie cu sediul în California. Această piele durabilă este fabricată din miceliu, un sistem asemănător rădăcinii unei ciuperci, care crește sub pământ sub formă de filamente. Foile mari de spumă pufoasă sunt crescute din celule fungice care sunt hrănite cu deșeuri de rumeguș, într-o instalație de agricultură verticală de ultimă generație, alimentată cu energie electrică 100% regenerabilă. Miceliul este apoi tăbăcit în același proces cu cel aplicat pieilor de animale. Mylo este aproape imposibil de diferențiat ca aspect și senzație de pielea tradițională. Printre partenerii de marcă ai companiei se numără Stella McCartney - a cărei poșetă FraymeMylo a fost „prima geantă de mână de lux din lume realizată din miceliu”, Adidas, care a creat pantofii de sport Stan Smith Mylo, Lululemon, care a folosit materialul în salteaua de yoga Concept, Kering (proprietar Gucci, YSL, Balenciaga) și Ganni, brandul danez care s-a angajat să „elimine complet pielea de animale virgină”.
Pălării de lux din biomaterial
Reishi este un biomaterial premium, realizat prin utilizarea Fine Mycelium, tehnologie patentată dezvoltată de MycoWorks în California. Fondată de artiști - sculptorul Phil Ross și poeta Sophia Wang - compania „se află în fruntea unei industrii cu potențial de miliarde de dolari”, arată Forbes. Primul produs Reishi din lume a fost o colecție de pălării de lux a designerului franco-american Nick Fouquet. Mai târziu, MycoWorks a lansat o nouă piele de miceliu - Sylvania - care a intrat în producerea gamei de genți de voiaj Victoria Voyage, marca Hermes. Reishi are rezistența, durabilitatea și senzația pieilor de animale de înaltă calitate, dar cu un impact mult mai mic asupra mediului. Materialul este tăbăcit și finisat de tăbăcării de patrimoniu din Europa, fiind folosite tehnologii de vopsire fără crom.
Poșete din celule care se regenerează la infinit
Potrivit companiei Vitrolabs, din San Francisco, „o singură biopsie de la o vită poate face milioane de genți”. Mai precis, este vorba despre crearea „primului prototip de piele cultivată din lume” - specialiștii companiei preiau celule de la un animal sănătos, crescut în condiții ecologice, apoi „reproduc condițiile naturale care permit acestor celule de piele să se regenereze la infinit”. Celulele sunt crescute într-un mediu bogat în nutrienți până când formează un țesut cu aceleași proprietăți ca ale pieilor de animale. Brandul a atras atenția unor celebrități, printre care Leonardo DiCaprio, care au investit în această tehnologie pe care Vogue o consideră „o schimbare de joc în industria modei”.
Rochii, cravate şi eşarfe din coji de citrice
Marca Orange Fiber a creat o țesătură mătăsoasă, din celuloză extrasă din coaja de citrice - practic, din deșeuri. Compania a colaborat cu Universitatea Politehnică din Milano pentru brevetarea acestui material și astfel a apărut prima colecție realizată exclusiv din Orange Fiber, lansată de brandul italian de modă de lux Salvatore Ferragamo - ținute de acest fel au fost prezentate și la evenimente internaționale ulterioare. Succesul materialului a fost certificat de prezența acestuia în piese H&M, precum și în cele ale brandului E. Marinella, faimos pentru cravate și eșarfe.