de Roxana Istudor şi Silviu Ghering
Spre deosebire de clădirile ultramoderne din beton și sticlă, care au nevoie de îngrijire constantă, lumea antică a edificat structuri care nu doar că au rezistat de multe ori uitate sau abandonate și au supraviețuit unor cataclisme naturale sau umane, dar încă sunt funcționale, susținând parcă ideea des întâlnită că „nu se mai fac lucruri ca înainte”…
Barajul Proserpina furnizează apă de 2.000 de ani
Un baraj este o construcție expusă tuturor vitregiilor naturii și unei presiuni uriașe. Nu este de mirare că multe astfel de edificii, chiar noi de câteva decenii, arată semne evidente de degradare, riscându-se viața a milioane de oameni. Cu atât mai greu de explicat pare felul în care rezistă barajul Proserpina, funcțional după… 2.000 de ani. Construit de romani în Spania pentru a alimenta orașul cunoscut astăzi sub numele de Merida, edificiul furnizează apă pentru fermele din regiune prin exact aceleași mecanisme pe care le-au imaginat constructorii antici.
Amfiteatrul din Arles - arenă, fortăreață, spațiu de spectacole
Edificat de romani în anul 90 d.Hr., amfiteatrul din Arles (Provence, Franţa) putea reuni circa 20.000 de oameni care să asiste la lupte cu animale sau gladiatori, spectacole de teatrul, târguri etc. Susținut de 120 de arcade, acest edificiu permite o excelentă panoramă din toate unghiurile în care s-ar putea afla privitorul. După ce a funcționat peste 400 de ani ca spațiu de jocuri publice, amfiteatrul a putut fi convertit în fortăreață, grație calităților și ingeniozității construcției, în interiorul „fortului” fiind adăpostite 200 de case, biserici și o piață. Perfect funcțional, edificiul și-a recăpătat destinația inițială începând cu anul 1826, iar astăzi aici sunt organizate concerte și chiar lupte cu tauri.
Teatrul lui Marcellus, o reședință somptuoasă
Înainte de apariția Colosseumului, în „Cetatea eternă” vechii romani au văzut ridicându-se un teatru numit după nepotul împăratului Augustus - Marcellus. Clădirea, construită în Roma în anul 13 î.Hr., un adevărat monument, putea adăposti 20.000 de spectatori, iar provocările la care a fost supusă nu i-au știrbit cu nimic măreția. Teatrul Marcellus a fost folosit ca sursă de materiale de construcții pentru alte edificii, pierzându-și unele părți importante; a devenit o fortăreață care a îndeplinit cu cinste acest rol, apoi structura sa elegantă și arcadele impresionante au fost utilizate în scop rezidențial de celebra familie Orsini. Așa s-a transformat Teatrul Marcellus într-un palat cu apartamente care pot fi văzute și astăzi și care se bazează pe aceleași elemente pe care împăratul Augustus le arăta cu mândrie în ziua inaugurării teatrului.
„Sala” lui Epidaurus și acustica perfectă
Teatrul lui Epidaurus a fost edificat în secolul al IV-lea î.Hr. după proiectul arhitectului grec Polykleitos cel Tânăr. Clădirea se înălța pe locul unui fost sanctuar dedicat celebrului medic al Antichității Asclepios și a funcționat timp de sute de ani ca un teatru și „sală” de spectacole. A fost uitat și acoperit de pământ, dar era readus la suprafață în anul 1881 și redat, perfect funcțional, destinației sale inițiale. „Sala” lui Epidaurus are și astăzi o acustică percepută ca perfectă: chiar și de pe ultimul rând se poate auzi foarte bine, fără microfoane, tot ce se întâmplă pe scenă.
Palatul lui Dioclețian, un oraș în toată regula
Singurul împărat roman care s-a retras la timp pentru a se bucura în tihnă de ultimii ani de viață, Dioclețian, a trăit liniștit într-un palat din locul cunoscut azi ca Split, în Croația. Edificiul din anul 305 î.Hr. a fost nu doar ultimul cămin al împăratului, ci și o adevărată fortăreață, care, pe lângă apartamentele imperiale, adăpostea clădiri, fortificații și barăci pentru forțele care îl apărau. Aceste structuri au fost ulterior nu doar cheia supraviețuirii palatului, ci și nucleul unui adevărat oraș. Zidurile clădirii i-au apărat pe localnici de invazia slavilor, iar în timp, actualul oraș pe care îl cunoaște o lume întreagă a fost ridicat în jurul vestitului loc de retragere al împăratului roman ce și-a petrecut aici ultimii ani din viață cultivând varză…
Pagoda de la Horyu-ji, un miracol al supraviețuirii
În anul 594 î.Hr. undeva în Japonia era tăiat un arbore care urma să facă parte din ceea ce astăzi este cunoscut drept cea mai veche construcție din lemn a lumii: pagoda de la Horyu-ji. Edificiul nu s-a lăsat doborât nici de intemperii, nici de cutremurele violente care zguduie frecvent această țară, nici de un incendiu masiv care a cuprins spațiul în anul 670 d.Hr., nici de contorsiunile valurilor istoriei. De o delicatețe și o atenție la detaliu care fac cu atât mai miraculoasă supraviețuirea unei clădiri - cu atât mai mult cu cât este din lemn - bijuteria arhitectonică este și astăzi loc de rugăciune, oferind celor ce pătrund în interior frumusețe și tradiție spațiate în jurul unei axe cu înălțimea de 35 de metri.
Templul Mundeshwari, neatins prin secole de fumul torțelor
Cel mai vechi templu hindus din India, Mundeshwari, a rămas suficient de important pentru comunitate încât să dureze. Dar asta nu înseamnă că a fost protejat sau nu a avut de înfruntat provocările timpului. Micul spațiu octogonal din piatră datează din jurul anului 600 d.Hr. și este acoperit cu gravuri și picturi. Cercetările arheologilor sugerează că în timpuri străvechi acest edificiu era mult mai mare, iar urmele construcției lărgite sunt în continuare date la iveală. Dar în „inima” templului, credincioșii se roagă și azi. Secol după secol, fumul torțelor și al lumânărilor, precum și arderea de tămâie au lăsat urme pe decorațiunile interioare, dar, spre surprinderea oamenilor de știință care restaurează acest interior sacru, nu au avut niciun efect distrugător asupra clădirii în sine.
Turnul lui Hercule salvează nave dinainte de Hristos
Pe o stâncă aspră de pe coasta de nord a Spaniei pulsează lumina unui far care oferă siguranță navelor ce trec prin zonă. Același semnal încurajator se putea vedea și în secolul al II-lea î.Hr., din aceeași clădire! Cel mai vechi far funcțional din lume, Turnul lui Hercule, cum este cunoscut, a fost proiectat de arhitectul Gaius Sevius Lupus, care a dedicat edificiul Zeului Marte. Legenda spune că acesta este locul exact în care Hercule l-a răpus pe gigantul Geryon. Spiritul și faima acestui far au rămas intacte în bătaia vânturilor și valurilor, iar astăzi locul este deopotrivă funcțional în viața reală și a împrumutat simbolistica emblemei orașului Corunna, heraldic în care este înfățișat un far peste o grămadă de oase de… gigant!