de Anca Lăpușneanu

Cunoscută de secole și descrisă inclusiv de către cronicarul medieval Paul de Alep, marama de Muscel va fi salvată de la dispariție grație unor specialiști entuziaști. Micşunica Mihăilă (medalion) iubeşte România şi portul naţional. Este cea care ține în viață o societate cu un profil de artă populară şi artizanat care a continuat până astăzi tradiţia meştesugurilor populare din zona Muscel. Aici se produc obiecte de artizanat din lemn, covoare înnodate manual, broderii şi artizanat textil. Sunt unici producători de acest gen. În interviul acordat publicației noastre doamna Mihăilă a făcut o radiografie a unei tradiţii ce a trecut cu greu vitregiile vremurilor.

„Odată cu trecerea timpului, oamenii nu și-au mai dorit să poarte produse tradiționale”

- Ce factori au contribuit la scăderea producției de obiecte tradiționale românești?

- Odată cu trecerea timpului, oamenii nu și-au mai dorit să poarte produse tradiționale, exporturile de covoare au scăzut destul de mult pentru că această producție nu mai era subvenționată, tinerele și-au căutat alte locuri de muncă și nu au mai dorit să învețe aceste meșteșuguri. Mamele lor au îmbătrânit și au plecat la cele veșnice cu secretul meseriei de care foarte puțini mai au cunoștință astăzi. Industria românească de profil (țesătoriile, filaturile) a dispărut treptat, astfel că borangicul nu a mai fost de găsit, catifeaua de bumbac nu a mai existat, firele de bumbac nu mai au calitatea și coloritul pe care îl aveau odată.

- Ce reprezintă Marama musceleană pentru dumneavoastră acum?

- Marama musceleană reprezintă un nume, un simbol, o tradiție, o poveste. Să vă explic de ce am ales fiecare cuvânt descriptiv în parte. Am spus că este un simbol pentru că atunci când spui „maramă” gândul te poartă la costumul popular muscelean. Este o tradiție, deoarece este cel mai important element vestimentar din ținutul Muscel, un acoperământ fin al capului pe care însăși mireasa îl primea în dar de la nașă în seara nunții. Se vorbește despre ea în scrieri foarte vechi și este imortalizată și în lucrările unor renumiți pictori. Și, în final, am definit-o ca pe o poveste pentru că marama poartă în țesăturile-i fine istorisirea celei care a lucrat-o, dar și a celei care o păstrează.

„Se fac demersuri pentru a fi introdusă în patrimoniul UNESCO”

- Care sunt elementele ce îi conferă unicitate în lume acestei piese vestimentare?

- Marama este țesută în război manual, din fir subțire și delicat de borangic produs de la viermii de mătase, cu alesatură (procedeu de ornamentare a ţesăturilor populare româneşti). Are o cromatică asortată cu costumul, decorată cu motive precum rombul și floarea de crin. A fost și este un element popular de sărbătoare. Femeile nu o purtau zilnic, ci numai la evenimentele importante din viață. Se așeza pe cap peste o basma, ca să nu se deterioreze la purtare și se fixa cu o legătoare din catifea asortată cu costumul și împodobită cu mărgele din sticlă colorată. Marama poate fi considerată o marcă a României pentru că ea are cele mai mari calități artistice. Se fac demersuri de către o echipă de etnografi pentru a fi introdusă în patrimoniul UNESCO. Există și alte feluri de marame ce se țes în zona Olteniei sau a Moldovei, dar niciuna dintre acestea nu au finețea, complexitatea țesăturii și prețiozitatea celei din Muscel. Poate tocmai de aceea Regina Maria a iubit așa mult costumul popular din această zonă, căci el este un costum regal.

- Ce ați putea să ne spuneți despre portul popular muscelean și simbolistica modelelor de cusături folosite în trecut?

- Costumul popular din Muscel se purta în funcție de vârstă și de statutul social. Fetele necăsătorite purtau culori vii în ton cu starea de puritate: roșu, verde, turcoaz. După căsătorie, femeile alegeau și costume vișinii, albastre sau chiar negru. Preoteasa sau doamnele satului se îmbrăcau cu cele mai reprezentative costume, cusute cu fir de aur și argint - așa-numitele „modele nobile”. La Paște și la Crăciun se alegea un costum nou cusut în iarna respectivă. Modelul era de multe ori ascuns sub o broboadă să nu îl fure vecina, căci era mare concurență între femei.

„Timp de patru decenii, am reușit să menținem costumul muscelean pe piață”

- Se mai confecționează acum astfel de costume?

- Astăzi nu mai pot fi lucrate costume de o asemenea valoare. Nu mai sunt materiale de foarte bună calitate și această muncă enormă nu mai poate fi făcută decât de câteva grupuri de femei, de sărbători sau de meșteri individuali, dar nu la același nivel de încărcătură a trecutului. Nu mai sunt lucrătoare care să-și asigure un venit permanent din această muncă și cu greu găsim oameni care își doresc să învețe acest meșteșug. Sunt fericită că, timp de patru decenii, am reușit, alături de colectivul din care fac parte, să dăm viață și să menținem costumul muscelean pe piață, să bucurăm sufletele clienților noștri din toată lumea care l-au purtat cu mândrie. Trăiesc cu speranța că micile colective ale școlilor populare de artă și inițiativa unor doamne care au înființat șezători să ducă mai departe acest meștesug.

- Ce piese vestimentare tradiționale produse de asociația dumneavoastră credeți că vor fi apreciate și în viitor?

- Tot iile sunt elementele de bază, din vechile modele, și cred că vor fi în continuare apreciate pentru alegerea culorilor și originalitatea modelului. Compoziția ornamentală a iilor noastre este dispusă în special pe mâneci și pe piept, având o mare valoare decorativă. Broderiile sunt realizare cu fir de bumbac, mătase, cu accente aurii și argintii pentru cele mai elegante. Avem desfacere pentru întreaga producție pentru că suntem unici producători pentru asemenea produse, de multe ori nu putem face față.

Regina Maria a purtat un astfel de element vestimentar

- De la Regina Maria ne-a rămas o fotografie din 1922. Avea pe cap o maramă musceleană?

- Da, așa este! Dar modul în care era prinsă de păr era oarecum diferit. În acea fotografie, pare că poartă altceva pe frunte, un simbol al regalității. Firul de borangic, la vremea respectivă, nu avea aceeași finețe căci era efectiv tras, cum s-ar spune, manual. Mai târziu, pe măsură ce a apărut industrializarea, acesta a putut fi perfecționat, iar toarcerea acestuia mult mai fină. De aceea pare că marama pe care o poartă Regina Maria este mai groasă.