de Georgiana Mihalcea
Se spune adesea că, dacă în viață faci ceea ce îți place cu adevărat, nici nu simți că muncești. Nu mulți oameni sunt binecuvântați cu un astfel de destin, dar noi am întâlnit unul dintre ei, pe domnul Marian Micu (foto), șef partidă la Orchestra Reprezentativă a Armatei. Încă din fragedă pruncie a simțit că acesta va fi drumul său și fiecare zi a reprezentat încă un pas înainte pentru atingerea acestui vis. Pe lângă coordonarea instrumentiștilor din prestigioasa grupare muzicală, este profesor de percuție la un club de copii, predă toaca la Seminarul Teologic din București și se lasă alintat de nepoțica sa de numai 3 anișori.
„Cariera militară am început-o la vârsta de 15 ani când am fost admis la Școala Militară de Muzică”
- Pentru cei care nu sunt familiarizați cu terminologia, ce înseamnă „șef partidă”?
- Șeful de partidă este un bun organizator și conducător al unui ansamblu de instrumente din cadrul unei orchestre simfonice. De asemenea, trebuie să fie un bun comunicator, pedagog și un bun profesionist, exemplu de urmat pentru artiștii instrumentiști pe care îi are în subordine. Partida poate fi formată din 3 până la 8 instrumentiști din cadrul segmentului respectiv de instrumente. Mi-au plăcut provocările și am excelat cu brio în toate activitățile artistice la care am participat de la concursuri și festivaluri naționale și internaționale, concerte în țară, cât și peste hotare.
- Când ați început cariera în muzica militară?
- Cariera militară am început-o la vârsta de 15 ani când am fost admis la Școala Militară de Muzică (fostul Liceu militar de muzică „Iacob Mureşanu”) sau „Școala de Regi”, cu nota 10 la examenul de Aptitudini muzicale, instrument și teoria muzicii. Am studiat instrumentele de percuție și pianul. Studiile universitare le-am terminat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, pe specializarea instrumente de percuție.
„Îi învăț pe copii arta interpretativă și tehnica instrumentului prin cursurile de toacă”
- La ce instrumente cântați în prezent și cum le-ați ales?
- În prezent, cânt la tot ce reprezintă instrumentul muzical de percuție, exemple: fiind setul de tobe, toaca, timpanul, marimba, xilofonul, vibrafonul, glockenspiel, congasuri, tubular bells, dar și la alte accesorii ce intră în această frumoasă categorie (castagniete, tamburina, cabasa, guiro, shaker etc.). Pe lângă această varietate instrumentală, cânt cu plăcere la pian, având și câteva compoziții muzicale pentru acesta. Pasiunea pentru pian o am încă din copilărie, iar mai târziu am studiat saxofonul și chitara.
- Toaca este o alegere inedită, ne puteți spune mai multe detalii despre cum ați ajuns să cântați la ea?
- Toaca reprezintă pentru mine un instrument muzical aparte. Eram copil când ascultam sunetul toacei la Slujba de Duminică și eram fascinat de cum un instrument atât de simplu și primitiv poate fi atât de complex. Pentru mine, toaca rămâne un instrument divin, deoarece mereu când am auzit-o sau am interpretat la ea, s-a format o legătură spirituală între mine și Dumnezeu! Am învățat ușor să cânt, fiind un instrument de percuție, iar măiestria mi-a fost dăruită de Dumnezeu. La rândul meu, dau mai departe copiilor tot ce am învățat și am asimilat de-a lungul anilor, învățându-i arta interpretativă și tehnica instrumentului prin cursurile de toacă pe care le susțin atât la Seminarul Teologic Ortodox Bucureşti, unde am o clasă de 26 de elevi seminariști, viitori preoți, cât și la Centru Educaţional Adorno din cadru Parohiei Olari. Sunt invitat să susțin aceste cursuri anul acesta, în septembrie în Polonia, în cadrul unor activități culturale pentru copii organizate de Teatrul de dans din Poznan. În fiecare an pregătesc copii la concursurile naționale de toacă din România. Unul dintre ele este Concursul național „Răsună toaca pe pământ și-n cer”, organizat de parohia Olari, ajuns la ediţia a V-a.
- Acest instrument cheamă oamenii la rugăciune. Care este relația dumneavoastră cu Divinitatea?
- Este adevărat, toaca are întrebuințarea de a cheama oamenii la slujbă. Sunt un om credincios, merg frecvent la biserică, postesc, particip la toate slujbele sărbătorilor mari, mă rog și sunt vegheat și sprijinit de Dumnezeu atât în viața de zi cu zi, cât și în carieră. Cu toții știm că fără credință nu poți avea sorți de izbândă.
„În copilărie, tata mi-a dăruit un acordeon, care a trezit în mine iubirea de muzică”
- În copilărie care vă erau visurile legate de profesie?
- De mic copil mi-a plăcut atât cariera muzicală, cât și haina militară, deoarece un frate de-al tatălui meu era percuționist în cadrul Orchestrei simfonice a Ansamblului „Doina” al Armatei. O influență pozitivă a avut și mătușa mea, fostă profesoară de muzică. Atât ei, cât și părinții mei mi-au fost alături încă din copilărie pentru această frumoasă carieră profesională. Tatăl meu mi-a dăruit de ziua mea, un acordeon și îmi amintesc că așteptam cu nerăbdare venirea Sărbătorilor de iarnă să pot merge la bunici, unde eram vedeta satului cu instrumentul meu. Am avut o copilărie foarte frumoasă!
- Dincolo de toate aceste lucruri minunate în plan profesional, cum este în viața civilă omul Marian Micu?
- Omul civil Marian Micu este un familist convins. Îmi iubesc soția, Cecilia, care întotdeauna a fost lângă mine și m-a pregătit pentru concertele și turneele pe care le-am avut. Îmi iubesc fata și mă bucur că a urmat aceeași carieră profesională, fiind licențiată a Universității Naționale de Muzică din București și masterul în Dirijat coral. Dar și pe băiatul meu, Marius Bogdan, care s-a stabilit în Franța. Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit un ginere bun și iubitor de familie, și este el licențiat și cu master în vioară la aceeași universitate ca și fiica mea. Și, vreau să v-o prezint și pe bijuteria familiei noastre, nepoţica mea, Eva (Bubu), prințesa lui bunicu’ („Dada” cum îmi spune ea), care pe data de 1 martie a împlinit 3 ani și deja cântă ca o adevărată artistă.
„Mă mândresc cu un fost elev, caz social, care a câştigat Marele Premiu la numeroase concursuri“
- Nu sunt mulți oameni ca dumneavoastră la noi în țară. Cum vă împlinește sufletește drumul ales?
- În primul rând, trebuie să-I mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru harul pe care mi l-a dăruit de a fi artist, dar și pentru talentul didactic de a lucra și a dărui copiilor tot ceea ce am învățat pe parcursul vieții. Mă mândresc, de exemplu, cu unul dintre elevii mei, pe nume Robert Dumitrescu, care este un caz social. Am început să lucrez cu el de când era în clasa a III-a, neavând nicio cunoştință muzicală, l-am sprijinit și l-am pregătit neîncetat, ajungând la performanța de a câștiga Marele Premiu la diverse concursuri naționale. Actualmente este elev în clasa a X-a la Colegiu Național de Muzică „George Enescu” din București. Este un tânăr cu multe realizări și calități artistice, fiind un exemplu pentru ceilalți copii. Iar dorința lui este de a îmbrăca haina militară într-o orchestră și de a-și continua studiile la Universitatea Națională de Muzică. Acest copil este una dintre cele mai frumoase împliniri sufletești pentru mine.