de Roxana Istudor şi Silviu Ghering
Jocurile de noroc sunt o activitate foarte riscantă în prezent, dar nici în trecut nu au fost altfel. Practic, asemenea multor altor vicii, și acesta rămâne extraordinar de popular, atrage, dă dependență și poate ruina. Iar această „poftă” a oamenilor este străveche și are repere care pot părea uimitoare.
Asociate cu bunăvoința zeilor, în Egiptul antic
Jocurile primitive de noroc au fost descoperite cu dovezi directe încă din vechea Mesopotamie, în jurul anului 3000 î.Hr. Arheologii au identificat obiecte asemănătoare zarurilor cu șase fețe din acea epocă. Mesopotamienilor le plăcea să joace într-un mod adesea asociat cu căutarea îndrumării divine sau cu interpretarea prevestirilor greu de analizat. Multe jocuri de noroc de atunci aveau atribute religioase. La rândul lor, egiptenii aveau un faimos joc numit „senet”, care avea și greutate spirituală pentru adepții săi, întrucât era considerat o oportunitate de „verificare” a bunăvoinței zeilor.
Derivate dintr-o formă străveche de… șah!
Vechile dinastii chineze au vădit apetență pentru jocurile de noroc încă din anul 2300 î.Hr. Apoi, în timpul dinastiei Xia, acestea au câștigat o enormă popularitate pe tot teritoriul Chinei, unul dintre cele mai răspândite fiind cel cunoscut sub denumirea de „bó”. Era o configurație asemănătoare șahului, cu o tablă care conținea 12 piese. Deși regulile sale specifice s-au pierdut în istorie, înregistrările scrise chineze antice notează numele jocului. Unii istorici cred că acesta a fost un precursor al șahului modern, cu piesele specifice. Oricum, jocul a fost atât de popular și de lungă durată, încât caracterul chinez care l-a definit în scriere a evoluat în cel folosit ca termen general pentru toate tipurile de jocuri de noroc.
Cazinourile vin din Roma antică
Romanii erau jucători foarte prolifici, atât în ocazii private, cât și în public. Respectivele locuri publice unde se practicau jocurile de noroc erau denumite alternativ „tabernae ludi” și „tabernae aleatoriae”, case înființate în mod expres pentru ca oamenii să poată paria, să joace zaruri și să concureze în alte „bătălii” de îndemânare și șansă. Jocurile de noroc erau, de asemenea, practicate în aproape toate casele, de la patricieni până la plebei, de la tineri până la vârstnici. Chiar și copiii Romei antice aveau propriile forme de jocuri de noroc, cu zaruri și tot felul de concursuri. După cum era de așteptat, soldaților le plăcea să joace cât mai des posibil, și deși în principiu doar bărbații aveau voie să joace, asta nu le împiedica pe femei să facă același lucru. Aceste „tabernae” romane sunt considerate „strămoașele” cazinoului occidental așa cum este cunoscut astăzi.
Detaliate în epopeile emblematice ale Indiei
Două epopei indiene celebre, Ramayana și Mahabharata, descriu în detaliu jocurile de noroc - scrierile includ chiar și un faimos joc de zaruri, care a mers prost și a dus la consecințe semnificative. Istoricii consideră că acesta este de fapt unul dintre primele avertismente faimoase în legătură cu pericolele potențiale ale jocurilor de noroc și ale plasării de pariuri care au supraviețuit până în epoca modernă. Folosind parabola regelui Yudhishthira, care are un „viciu major”, jocurile de noroc, povestea arată cum un bărbat pe nume Shakuni, care știe acest lucru, îl duce pe monarh spre pierzanie, acesta fiind șters din toate documentele, deposedat de toate bunurile și acoperit de rușine eternă.
Cărțile de joc, inventate în imperiul hârtiei
Specialiștii consideră că primele cărți de joc au fost inventate în China antică, ceea ce este firesc din moment ce acest imperiu avea tehnologie avansată de fabricare a hârtiei și de imprimare în secolul al IX-lea d.Hr., în timpul dinastiei Tang. De altfel, chinezii aveau și un joc de noroc popular, cunoscut sub numele de „jocul frunzelor”, care se baza pe cărțile de hârtie. Ascensiunea acestora a fost fulgerătoare - în secolul al X-lea d.Hr., împăratul Mu-Tsung folosea personal cărți pentru jocuri de noroc. Cărțile de joc nu au ajuns în Europa decât în secolul al XIV-lea, într-o formă foarte apropiată de ceea ce se folosește astăzi, iar europenii nu au considerat necesar să modifice mare lucru.
Loteria a fost cândva inițiativă civică și de urbanism
În Europa medievală, guvernele din Belgia și Țările de Jos foloseau loteriile pentru a strânge fonduri pentru proiecte urbane. Acești bani au stat la baza edificării de poduri, canale și chiar de fortificații. Acestea funcționau aproape în același mod ca și loteriile de astăzi: ofereau bilete de vânzare cu șansa de a câștiga premii. Aceste oportunități erau foarte populare printre cetățenii acestor regiuni, care erau mulțumiți de faptul că banii pe care orașul îi câștiga din încasări mergeau spre proiecte de îmbunătățire urbană. De exemplu, o înregistrare scrisă din 1445 în orașul L’Ecluse indică faptul că guvernul local a strâns printr-o loterie fonduri pentru a construi fortificații ale orașului - peste 4.300 de bilete au fost vândute orășenilor. Și alte localități din regiune, inclusiv Gent, Utrecht și Bruges, au documente istorice care indică faptul că loteriile locale serveau comunitatea. În ceea ce privește loteriile naționale, în Țările de Jos era ceva obișnuit să se organizeze astfel de evenimente pentru a se strânge bani pentru săraci. Inclusiv cuvântul „loterie” este derivat din echivalentul olandez „lot”, care se traduce prin „soartă”.
Pokerul, marca Vestului sălbatic
Pokerul așa cum îl cunoaștem astăzi a fost inventat în SUA, la începutul secolului al XIX-lea, probabil în New Orleans. S-a răspândit și înapoi, pe bătrânul continent, în Franța, dar nicăieri nu a fost mai popular decât la vest de Mississippi - pionieri, cowboy, grăniceri, căutători de aur, toată lumea pestriță a Vestului sălbatic juca poker. Saloanele aveau organizate jocuri de poker și alte oportunități de pariuri pentru cei care oricum pierdeau bani din cauza unor runde copioase de alcool. Din 1967, jocul de noroc a intrat masiv în Las Vegas, iar după doar câțiva ani începea World Series of Poker.
„Păcănelele“ - între „clopotul libertăţii“ şi „bandit“
Prima mașină de slot mecanic, cunoscutele „păcănele”, a fost inventată de Charles Fey, în San Francisco, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Era o mașinărie simplă, care accepta monede și distribuia premii, avea trei role rotative, la fel ca majoritatea aparatelor din zilele noastre. Fiecare rolă a fost de la început pictată cu un simbol. În timp ce Fey și-a numit mașina „clopotul libertății”, cei care nu mai reușeau să iasă din dependență au numit-o „bandit”, ca o referință la banii care dispar. Multe sloturi produse la începutul secolului al XX-lea foloseau simboluri de fructe, precum cireșele, care sunt încă utilizate astăzi, întrucât au rămas blocate în conștiința publicului generație după generație de jucători împătimiți.