Main menu

header

986 23 1 de Gheorghe Zmaranda

Cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest, cel mai mare festival al florilor din România, va avea loc în perioada 31 mai - 2 iunie și va fi organizată în Parcul Drumul Taberei, din Sectorul 6 al Capitalei, și pe bulevardul adiacent. Evenimentul este implementat de Primăria Sectorului 6 și va fi unul spectaculos, spun organizatorii lui. Vizitatorii, declară Raluca Damian (foto), consilier relaţii cu presa, vor putea admira grădini plutitoare pe lac, aranjamente florale gigant, dar vor avea la dispoziției și produsele a peste 100 de expozanți și comercianți. Pe parcursul celor trei zile vor fi organizate ateliere, spectacole, conferințe, dar și concursuri.

Vor fi şi momente artistice: flashmob, dansatori, muzicieni, artiști stradali

986 23 2Prima ediție a celui mai mare festival al florilor din România a fost organizată anul trecut tot în Parcul Drumul Taberei, din Sectorul 6, și a fost un succes nu doar prin prisma organizării foarte meticuloase, ci și prin interesul deosebit pe care l-au arătat vizitatorii. Anul trecut, în cele trei zile ale evenimentului, peste 100.000 de vizitatori s-au bucurat de rapsodia florilor. Atunci au fost amenajate 13 grădini tematice și au fost prezenți 50 de expozanți. Pentru că numărul vizitatorilor a fost atât de mare în 2023, la ediția de anul acesta organizatorii au extins proiectul, în sensul că vor fi amenajate 20 de grădini, iar expozanții vor fi de două ori mai mulți. „Și în acest an, la început de vară, Parcul Drumul Taberei se transformă într-o grădină de poveste. Timp de trei zile, ne vom bucura ochii și sufletul cu frumos. Vom putea admira flori de toate felurile și culorile, aranjamente impresionante, distracție și timp liber de calitate petrecut împreună, în comunitate. Evenimentul începe vineri, 31 mai și durează până duminică, 2 iunie. În prima zi programul este de la ora 16:00 până la 21:00, iar sâmbătă și duminică: 10:00-21:00. Evenimentul este organizat în Parcul Drumul Taberei și pe o parte din Bulevardul Drumul Taberei, între Strada Brașov și Aleea Poiana Muntelui. Pe modelul «străzi deschise», aici vor fi 80 de expozanți și 31 de comercianți pe zona de food & drinks, precum și momente artistice: flashmob, dansatori, muzicieni, artiști stradali”.

Tema ediției de anul acesta este apa

986 23 3Evenimentul organizat la începutul acestei veri are ca temă principală apa și astfel vor fi prezentate „inovații în peisagistică pentru utilizarea apei cu înțelepciune”. Practic toate grădinile tematice amenajate de peisagiști vor fi un exemplu practic despre cum poate fi apa folosită în mod sustenabil în spațiile publice urbane. Pe marginea acestui subiect va fi organizată și o conferință ce va fi susținută în amfiteatrul din parc și la care vor participa peisagiști, profesori universitari și arhitecți. „Ca și anul trecut, grădinile tematice se numără printre principalele atracții ale evenimentului. În ediția din acest an, vor fi 20 - diferite, unice, inedite, unele plutitoare, pe lac. Două vor fi amenajate de ADPDU Sector 6 și de Proiectare 6, iar 18 sunt concepute de echipe de studenți de la Peisagistică din cadrul a șase universități din toată țara: Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, București, Târgu Mureș. Acestea din urmă vor intra în competiție și două dintre cele mai frumoase, votate de public, vor fi premiate”.

Vor fi construcții florale de mari dimensiuni reprezentând personaje și buchete de flori

986 23 4Închipuit ca o grădină uriașă, spațiul expozițional din Parcul Drumul Taberei va fi îmbogățit cu construcții florale de mari dimensiuni. Acestea vor fi realizate sub forma unor personaje sau buchete de flori, spune Roxana Domnica. „Vor fi multe idei puse în aplicare la acest festival. Spre exemplu, șapte grădinițe și un liceu din sectorul 6 vor aduce câte o bicicletă decorată. În afara spectacolului floral, am avut în vedere ca festivalul să se bucure de prezența artiștilor stradali care vor susține spectacole pe scena amenajată la amfiteatrul din parc, dar nu numai, ci și printre oameni, pe bulevard. Printre artiștii care vor uca pe scenă se numără Alexandra Ușurelu, Marian Vasilescu, Rolly Polly, Blue Noise, Loris, dansatori, Corul Seniorilor, Corul Nostalgia. Ca și anul trecut, vom organiza un flashmob cu 150 de seniori și circa 30 de copii de la grădinițele, centrele de zi și cluburile DGASPC Sector 6. Pentru că evenimentul coincide anul acesta și cu Ziua Internațională a Copilului, se vor desfășura ateliere gratuite pentru copii și adulți. În cadrul acestora, participanții vor învăța să facă terarii, tablouri cu licheni, să îngrijească plantele la ghiveci sau să facă decorațiuni din flori. Pe 1 iunie, de ziua lor, copiii vor avea parte de picturi pe față, modelat baloane, dansuri, pantomimă, jocuri susținute de animatori și concursuri cu premii”.

Accesul la eveniment va fi gratuit

Delicii de la expozanţi

Cei care vor avea curiozitatea de a încerca produsele expozanților de la festival vor găsi o varietate de mâncăruri, deserturi și băuturi. Bubblewafle, spre exemplu, este un produs de tip goffre, din aluat făcut cu făină de tapioca și lapte condensat, ingrediente specifice bucătăriei asiatice. Aluatul este copt în plite speciale în formă de flori cu bule la care se adaugă înghețată, rulou de ciocolată, fulgi de ciocolată și flori comestibile. Spumă sărată, lapte, tapioca, pudră din ceai albastru sunt ingredientele Butterfly Flower Milk Tea, o băutură special pregătită pentru acest festival și este dedicată florilor. Tot din categoria băuturilor puteți încerca limonada din trandafiri, dar și ceaiuri ce pot fi infuzate la rece.