de Traian Mihai
A fost numit „Amiralul sportului românesc” şi a intrat în istoria Jocurilor Olimpice drept „campionul cu pagaia ruptă”. Acum, la doi ani şi jumătate de la plecarea sa în Cer, Ivan Patzaichin are un muzeu memorial în satul natal - Mila 23, din judeţul Tulcea -, inaugurat recent. I-a lăsat „moştenire” fiicei sale, Ivona, dragostea pentru Delta Dunării. Prin ea, visurile lui Ivan merg mai departe.
Un adolescent plecat din Deltă a cucerit aurul olimpic
Avea 18 ani când, în Mexic (1968), Ivan Patzaichin începea „călătoria” olimpică. Pe parcursul carierei sale a cucerit pentru România 7 medalii olimpice, dintre care 4 de aur și 3 de argint. La München, în 1972, Ivan a câștigat titlul olimpic la canoe simplu 1.000 de metri după ce… s-a rupt pagaia. „Am început cursa, iar după primele două lovituri în apă, pagaia s-a rupt. Am semnalat acest lucru, dar nu a observat nimeni. După contestaţie, am fost primit în recalificări. Finala am câştigat-o într-o manieră incredibilă, am plecat foarte hotărât. Atunci am salutat publicul, ridicând vâsla deasupra capului”, povestea Ivan. Succesul său ca sportiv a continuat cu alte titluri olimpice, la Moscova (1980) și Los Angeles (1984). Apoi a devenit antrenor. În 2009, a reinventat ecoturismul în Delta Dunării, locul care a însemnat „acasă” pentru Ivan. A înființat Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23 și a dezvoltat proiectul Rowmania - o campanie națională de promovare a patrimoniului local.
Este construit pe locul fostei case a părinţilor săi
Recent, la Mila 23 a fost inaugurat Muzeul dedicat lui Ivan, construit pe locul fostei case a părinţilor săi, fiind preluate elemente constructive ale acesteia - lemn, cânepă, stuf. „Suntem aici atât de mulţi şi cu o energie atât de bună, pentru că tata a fost iubit. Sunt convinsă că dacă el ar fi fost aici, i-ar fi plăcut la nebunie locul acesta”, spunea la inaugurare Ivona, fiica marelui campion. La intrarea în Turnul-observator - înalt de 18 metri -, unde se află muzeul, pe uşă se remarcă inscripţia „Tezaur”. Inspirată inscripţie! Pentru că tot ceea ce există în muzeu face parte din tezaurul naţional al sportului românesc. În Turn sunt expuse cele mai valoroase medalii şi distincţii ale lui Ivan, inclusiv colanul primit din partea Comitetului Olimpic Internaţional şi cel primit din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român. La fiecare nivel sunt ilustrate momente-cheie din viaţa şi cariera lui Ivan. Iar terasa de la ultimul nivel oferă o panoramă unică a naturii din împrejurimile Milei 23. Tot aici sunt prezentate preocupările lui Ivan pentru zona în care s-a născut, pentru încurajarea şi exprimarea culturii şi tradiţiilor lipovenilor din Mila 23 şi pentru punerea în valoare a biodiversităţii Deltei Dunării. Ideea de centru de inovare comunitară a fost gândită iniţial cu Ivan, pentru că el îşi dorea să „întoarcă” satului natal cât mai mult din ceea ce el spunea că a primit, în copilărie, de la comunitatea în care a crescut. „Fiind născut în Deltă, întotdeauna am considerat că tot ceea ce am realizat în viaţă le datorez lor, oamenilor din Deltă, pentru că acolo am învăţat respectul faţă de muncă, pentru cei din jurul tău. Localnicii Deltei aveau nişte reguli clare de convieţuire între om şi natură, exista un respect sau bun simţ de a trăi între natură şi localnici”, spunea Ivan.
Activităţi cultural-artistice şi educative şi o zonă destinată gastronomiei din Deltă
Pe lângă muzeu, ansamblul are şi un pavilion pentru activităţi cultural-artistice şi educative, dar şi o zonă destinată gastronomiei din Deltă, pentru că Ivan iubea mâncărurile din Deltă. Deşi, în copilărie, nu-i plăcea să mănânce peşte, mai târziu, el era cel care gătea peşte pentru familie. „Am urât peştele când eram mic, pentru că dimineaţa, la prânz şi seara, toată săptămâna mâncam peşte. Dar acum, dacă aş avea de ales, cu siguranţă aş alege peştele. Şi mă ocup de pregătirea lui. Pot să fac şi ciorbă, şi saramură. Ori de câte ori pregătesc o mâncare, îmi place să inventez, aşa că la mine reţetele sunt după gust şi după stare”, povestea Ivan. După inaugurarea muzeului, muzica şi mâncarea lipovenească au făcut să pară că spiritul lui Ivan e încă acolo. În faţa bunătăţilor nu a rezistat nimeni.
A fost deschis un nou traseu prin Deltă, primul dedicat bărcilor nemotorizate, numit „Delta lui Ivan”
La evenimentul unde gazde au fost Ivona Patzaichin Rusu şi Teodor Frolu (preşedintele şi, respectiv, vicepreşedintele Asociaţiei Ivan Patzaichin - Mila 23, iniţiatorii proiectului acestui muzeu) au participat numeroşi oameni care l-au iubit pe Ivan. Nu doar localnici, ci şi reprezentanţi ai autorităţior locale şi naţionale, prieteni ai marelui campion - sportivi, artişti, jurnalişti. Între campionii prezenţi la eveniment s-au aflat Mihai Covaliu, Elisabeta Lipă, Toma Simionov. La inaugurare, Ivona a primit, din partea Ministerului Culturii, o plachetă, fiind desemnată „Ambasador Local Noul Bauhaus European”. La eveniment a participat şi soţia lui Ivan, Georgiana. Romfilatelia a introdus în circulaţie, cu acest prilej, emisiunea filatelică „Muzeul Ivan Patzaichin Mila 23”. Totodată, un grup de 25 de caiacişti a deschis un nou traseu prin Deltă - primul dedicat bărcilor nemotorizate, numit „Delta lui Ivan”. Ivan Patzaichin rămâne un brand naţional. Vizitând acest muzeu, oricine poate „vâsli” printre amintirile cu şi despre Ivan, simţind Delta aşa cum o simţea el.
Ansamblul memorial de pe faleza din Tulcea
În septembrie 2023, în cadrul Festivalului „Ivan Patzaichin”, pe faleza din Tulcea a fost inaugurat un ansamblu memorial dedicat marelui campion, care cuprinde monumentul „Columna” (elementele sale simbolizând pagaia), lucrările „Metopa”, „Val oprit”, „Inima aşezată”, „Culegătorul de apă” şi „Grădina”. „Abia acum pot spune că faleza numită Ivan Patzaichin este faleza lui. Memorialul cred că va deveni un reper arhitectural şi artistic, nu doar un omagiu adus tatălui meu. Toată lumea a încercat să separe cele două părţi din tata - campionul şi omul. Eu cred că succesul lui a venit de aici, pentru că a fost un om şi un campion, dar a fost şi un campion în a fi om”, spunea Ivona la acel moment.