de Gheorghe Zmaranda
24 iunie a fost decretată Ziua Universală a Iei. Această zi, prin purtarea cămășilor tradiționale, a devenit un fel de moment de rememorare a obiceiurilor străbune, a vieții simple pe care înaintașii noștri o trăiau. În iile realizate de femeile de la sate sunt cusute adevărate povești despre identitatea noastră națională. Am descoperit de curând cu surprindere, chiar în București, în sectorul 6, un loc unde se țese manual pânza și se cos ii. Mariana Neacșu este doamna care însuflețește atelierul „Drag de cusut” și care a adus la oraș șezătorile de altădată de la sate.
„Până să cos și să țes nu m-am gândit niciodată la străbunii mei”
- Cum ați descoperit aceste meșteșuguri?
- Am descoperit cusutul și țesutul jucându-ne. Am adus războiul de țesut al mamei mele de la țară, l-am ansamblat aici într-un depozit cu ideea de a-l arăta tinerilor care ne vizitau. Apoi ne-am gândit să completăm acest război cu toate ustensilele lui, am găsit și un sul cu urzeală, ne-am confecționat ițe. Am învățat totul de pe YouTube. Ne-am confecționat singuri un urzitor, dar am încercat de mai multe ori pentru că nu știam sigur cum trebuie să arate. Am stricat multe urzeli la început, dar încet-încet am descoperit acest meșteșug al țesutului și acum şi eu și soțul meu ne bucurăm că îl cunoaștem atât de bine.
- Ce înseamnă pentru dumneavoastră acum, după un deceniu de activitate, aceste meșteșuguri?
- Este viața noastră. Înseamnă foarte mult pentru că asta facem de dimineața până seara. Este și plăcere și bucurie. Suntem bucuroși de fiecare dată că am mai descoperit ceva din ce făceau străbunii. Odată cu țesutul i-am simțit mai aproape pe cei plecați de lângă noi pentru că făcând aceste două lucruri ni i-am apropiat foarte mult. Cred că până să fac asta, să cos și să țes, nu m-am gândit niciodată la străbunicii mei, spre exemplu. În perioada asta m-am gândit la toți și i-am avut aproape cu gândul. A fost și este o perioadă bună pe partea asta spirituală.
„Ne întâlnim în fiecare vineri de la ora 16:30”
- Atelierul „Drag de cusut” când a fost înființat?
- Am început să țesem pânza de casă pentru că nu se găsea pe nicăieri pânză nouă, ci doar veche, uneori pătată. Pentru că, așa cum spuneam, era cerere de pânză de casă am început să țesem. În război odată cu pânza am început să creăm și modele de ii. Am descoperit mai multe tehnici de țesut. Pe fiecare zonă în parte există altă tehnică.
- Pe lângă această activitate practică, proiectul dumneavoastră a căpătat și o dimensiune culturală foarte importantă. Ați realizat acest lucru prin organizarea unor șezători.
- Se întâmpla de multe ori după ce trimiteam pânza doamnelor ca acestea să se încurce la croit, ori la încheiatul cămășii și așa am organizat această șezătoare de vineri după-amiază care se numește „Vatra satului”. În fiecare vineri, de la ora 16:30, ne întâlnim la șezătoare, coasem împreună cămăși și ne sfătuim. Acum grupul nostru s-a mărit și s-au creat prietenii. La șezătoare discutăm și diverse probleme pe care le întâmpinăm, nu doar coasem. Ne ajutăm una pe cealaltă. „Vatra satului” este o comunitate frumoasă, plăcută în care ne ajutăm reciproc. Și avem și băieți la șezătoare care cos ii și tes.
„Fiecare își lasă amprenta personală, stilul, pe acea cămașă”
- Prin experiența pe care o aveți acum în lucrul cu oamenii ați remarcat că doamnele moderne de acum au o aplecare spre a descoperi aceste îndeletniciri străvechi?
- Această artă străveche a noastră o purtăm în suflet și trebuie doar să o descoperim. Mai mult de atât, trebuie să ne schimbăm prioritățile și să punem înaintea altor lucruri cusutul şi sigur reușim. Nu am întâlnit o persoană care să vrea să coasă și să nu se priceapă. Nu există așa ceva, doar să vrei să îți schimbi programul. O cămașă este simplu de făcut, dar presupune mult timp.
- E cusutul iilor un fel de terapie?
- Da, pentru că făcând asta îți vin în minte numai lucrurile frumoase, mai ales atunci când îți creezi tu propriile modele. În general, fetele de la noi de la șezătoare își creează modelele. Pornesc de la un album sau de la modelul unei cămăși vechi, dar fiecare își lasă amprenta personală, stilul, pe acea cămașă. Fiecare își pune gândurile acolo și cămășile ies puțin diferite de modelul inițial. Da, este o terapie și îți dă o liniște sufletească și este imposibil să nu te gândești la cei de dinaintea ta.
„Să ne coasem noi propriile cămăşi şi să le purtăm, doar aşa putem lupta cu marile case de modă care ne reproduc modelele“
- Cât de important este ca în aceste vremuri, dominate de produse de serie, să avem și lucruri făcute de noi?
- Este important ca noi să ne coasem și să purtăm aceste cămăși făcute de noi. Pentru că există acest trend al produselor de serie care, în cazul iilor, spre exemplu, nu respectă canoanele. Şi mai sunt și marii creatori de modă care au început să reproducă modelele noastre și să le vândă. Noi nu putem lupta nici cu cei care vând foarte ieftin și nici cu marile case de modă pentru că nu cred că legislația ne ajută în direcția asta. Cel mai bun mod de a lupta cu ei este să ne coasem noi propriile cămăși și să le purtăm. Dacă măcar la ocaziile importante din viața noastră toți am purta cămăși tradiționale, cei din jurul nostru, dar și de la mare depărtare, ar recunoaște că modelele ne aparțin.
- Cum ar trebui să sprijine statul meșteșugarii români?
- Și țesutul și cusutul sunt două meșteșuguri care necesită foarte mult timp. Dacă vrei să creezi, să faci o cămașă nu mai ai timp și de proiecte. Statul ar trebui să vină el spre noi, nu să ne pună să facem proiecte și apoi să ne spună că nu este bine. Ca să pot face corect un proiect trebuie să studiez și asta înseamnă timp în detrimentul timpului de țesut sau de cusut. Cum să renunți la meșteșugurile tale ca să faci un proiect cu care vei câștiga sau nu? Este greu pentru meșterii populari să facă asta.