Main menu

header

997 28 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Un vechi proverb spune că „un om puternic și o cascadă își croiesc drum cu forțele proprii”. Pe cât este de valabil pentru oameni, pe atât de spectaculos este în cazul căderilor uimitoare de apă, înconjurate de legende și povești.

Plitvice

În Patrimoniul Mondial UNESCO

997 28 2În Croația, în Parcul Național Plitvice, spațiu inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, există un lanț de 16 lacuri aranjate într-o cascadă de o spectaculozitate de excepție. Toate aceste ape cad de la înălțime în unde de o claritate uluitoare, în nuanțe de smarald și turcoaz care au dus vestea acestei cascade. Dat fiind faptul că rocile peste care se prăvălesc apele de mii de ani sunt calcaroase, barajele naturale formate în acest ansamblu atrag în fiecare an peste 1,2 milioane de vizitatori. Legenda spune că o zeitate s-a îndurat de oamenii afectați de secetă și a „eliberat” apa lacurilor.

Havasu

Se aude de la un kilometru

997 28 3Una dintre cele mai fotografiate cascade din America, Havasu, din Marele Canion, cade de la o înălțime de 30 de metri peste stâncile calcaroase ale acestei minuni a lumii naturale și îmbogățește cu infinite nuanțe de turcoaz tot peisajul roșiatic. Sălbatică, bine protejată în cadrul unei rezervații a indienilor Havasu, căderea de apă se aude de la un kilometru și cere de la cei care vor s-o admire un efort fizic semnificativ, întrucât aici nu se poate ajunge decât la pas, după o drumeție epuizantă. Sau cu elicopterul! Băștinașii cred că dacă ar dispărea cascada, s-ar închide zidurile canionului.

Kaieteur

Varsă 663 de metri cubi pe secundă

997 28 4Ascunsă în mijlocul celor câteva păduri tropicale rămase neatinse de mâna omului pe Terra, cascada Kaieteur, de pe râul Potaro, din Guyana, este un spectacol care taie răsuflarea privitorului. Cade de la o înălțime de 226 de metri și varsă peste peisajul spectaculos 663 de metri cubi de apă în fiecare secundă. Combinația între înălțime și volum face din această cascadă una dintre cele mai puternice din lume. Potrivit unei legende locale, căderea de apă poartă numele unui șef de trib care s-a sacrificat cândva ca ofrandă pentru Marele Spirit, Makonaima.

Gulfoss

„Aur” în unghiuri drepte

997 28 5Cea mai faimoasă atracție turistică a Islandei, cascada Gulfoss, pare un văl de aur datorită sedimentelor din ghețarul care o alimentează. Acestea capătă în lumina Soarelui o fermecătoare nuanță galbenă și se prăvălesc în două segmente care se află în unghi aproape drept. Uimitor la această cădere de apă este faptul că, la un moment dat, Hvita, râul majestuos care o generează, pare să dispară fără urmă în miezul Pământului, imagine pe care niciun vizitator nu vrea s-o piardă. Poveștile vechi vorbesc despre un viking care și-a ascuns tezaurul în acest loc, ca să nu-i poată moșteni nimeni bogățiile.

Yosemite

Minunea „sezonieră”

997 28 6Una dintre cele mai faimoase cascade de pe Glob, cea mai înaltă din America de Nord și cea de-a cincea din lume, Yosemite, este o cădere de apă… sezonieră! Alcătuită din trei cascade diferite, care își unesc forțele pentru a se vărsa de la 739 de metri, căderea de apă afișează iarna un spectaculos con de zăpadă, iar primăvara un halou de excepție. În momentul în care alimentarea cu zăpadă se întrerupe, de regulă vara, cascada Yosemite ajunge un firicel de apă, iar uneori dispare cu totul. Atunci se tem cel mai mult localnicii, care mai cred și astăzi că la baza cascadei este adăpostul vrăjitoarelor Poloti.

Iguazu

270 de variațiuni pe aceeași temă

Celebră în toată lumea, cascada Iguazu este o experiență unică. Puterea și zgomotul care însoțesc spectacolul vizual al celor 270 de căderi de apă, „variațiuni” pe tema cascadelor, sunt memorabile, cu atât mai mult cu cât stâncile înconjurătoare sunt dispuse în formă de semilună, iar cascada se află chiar la granița Braziliei cu Argentina, într-un enorm parc natural care potențează cu floră și faună luxuriante tot acest spectacol uimitor al lumii naturale. Cândva, un zeu a dorit să se însoare cu o pământeană pe nume Naipi, dar aceasta a fugit cu un tânăr, într-o canoe. Zeul a „tăiat” râul și a creat cascada, pentru a-i condamna la o cădere veșnică pe cei doi îndrăgostiți.

Angel

Se prăvălește neîntrerupt 979 de metri

997 28 7Cascada Angel, care se prăvălește neîntrerupt de la cea mai mare înălțime din lume - 979 de metri - este demnă de recordul mondial pe care îl deține. Înălțimea de la care se prăvălește este suficient de mare încât picăturile de apă să se „spargă” până la bază, dând senzația că apa fierbe. Aflată în Parcul Național Canaima, din Venezuela, sit UNESCO, cascada este un obiectiv turistic major, chiar dacă admiratorii au de străbătut un drum foarte complicat, prin junglă ferită de acțiunea umană, la care se ajunge după zbor, călătorie pe apă și care necesită ghizi profesioniști. Legenda spune că un băiat care putea vorbi cu păsările a salvat un vultur. Purtat pe aripi pentru a găsi apă pentru poporul său, micul Takupi a căzut țipând din înalt exact pe locul unde astăzi răsună cascada.

Victoria

Coloane de tunet

997 28 8Cea mai largă perdea de apă care cade de la înălțime se aude ca un tunet de la mare distanță, iar cine ajunge să contemple spectacolul plasat la granița dintre Zambia și Zimbabwe stă în fața unui record absolut: cascada Vctoria este un tablou de coloane de apă care scot un sunet formidabil, un tunet continuu generat de cele 500 de milioane de tone de metri cubi de apă care se prăbușesc la bază în fiecare minut. Cu o lărgime de aproape doi kilometri, cascada Victoria este cu atât mai spectaculoasă cu cât râul Zambezi, care o alimentează, este foarte liniștit înainte de teribila cădere de apă, iar contrastul taie respirația oricărui temerar care se încumetă să privească fascinantul show al naturii și mai ales să fie udat până la piele de omniprezentele minifragmente de picături care învelesc cascada ca o mantie de ceață. Legendele locale spun că impresionanta cădere de apă a fost creată la mânie de o creatură cu trup de șarpe.

Legenda Niagara

Niagara este, poate, singura cădere de apă din lume care este concomitent și cascadă, și legendă. Poveștile în jurul acestui monument al na- turii care răsună ca mânia divină se țes și se perpetuează permanent. La început a fost legenda unei fete care era cât pe ce să cadă în hău, dar a fost salvată de zeul tunetului, Hinum, care i-a arătat cum putea să-l distrugă pe monstrul din râu. Bătălia celor doi se dovedește eternă în fierberea celei mai cunoscute cascade din lume, în jurul căreia poveștile excepționale continuă să se adune.