de Irina Ţolea şi Claudia Mîţoi
Povești fabuloase, eroi legendari, pagini de istorie reconstituite inedit și întâlniri muzicale în locații impresionante, sunt câteva dintre surprizele pregătite publicului în această săptămână. În continuare, vă recomandăm o serie de evenimente care îmbogățesc atmosfera efervescentă a vacanței.
Spectacole estivale pentru toate vârstele, la Constanța
Programul Stagiunii Estivale de la Constanța lansează în această săptămână oferte atractive pentru toate categoriile de public. Micii spectatori pot descoperi, pe 22 august, incredibilele aventuri ale lui „Don Quihote” în pași de dans, iar pe 23 august pot pătrunde în lumea din spatele cortinei vizionând spectacolul liric „Directorul de Teatru”, ambele producții fiind prezentate de Opera Comică pentru Copii din București, de la ora 21:00, la Teatrul de Vară Soveja. Producții dedicate adolescenților, care vorbesc despre viața de liceu, bullying și primele iubiri, sunt prezentate de Teatrul Excelsior din Capitală pe 24 august - „Punck rock” și 25 august - „Două ore cu pauză”, la Casa de Cultură din Constanța, începând cu ora 21:00. Pline de umor, satiră socială și emoție sunt și spectacolele destinate adulților, respectiv comedia „Alegerea domnului Macabeț”, o producție a Teatrului din Chișinău, programată pe 22 august, la Grădina Tomis (ora 21:00), dar și spectacolul „Inimă și alte preparate din carne”, prezentat de Naționalul craiovean, pe 28 august, la Casa de Cultură (ora 20:00).
Jazz în spații neconvenționale, la Ploiești și Castelul Bran
Fanii jazz-ului vor fi răsfățați în acest weekend cu o serie de concerte de excepție susținute în locații extravagante. Între 23 și 25 august, Castelul Bran găzduiește o nouă ediție a Festivalului „Jazz at Bran Castle”. Evenimentul va fi deschis pe 23 august (ora 19:00) la scena din curtea Castelului, cu recitalurile trupelor Stefan Aeby Trio și Frode Haltli’s Avant Folk. Pe 24 august (ora 12:00), la Biserica Evanghelică din Râșnov, pianistul american Chris Jarrett va susține un concert inedit de orgă, iar de la ora 19:00, la Castelul Bran, îi puteți asculta pe Yoann Loustalot Trio și The Side Effects. Pe 25 august (ora 16:00), în Parcul Regal, vor concerta Răzvan Florescu Quartet, Romain Collin și Gregoire Maret. Tot între 23 și 25 august, la Ploiești are loc cea de VII-a ediție „Jazz on the Rooftop”. Pe acoperișul Primăriei orașului, în fiecare seară de la ora 18:00, sunt programate recitaluri antrenante de jazz și improvizație, între protagoniști numărându-se: Amphitrio, Jazz Quarters Trio, Krisper, Ploiești Jazz Trio & Costel Nițescu și Electric Band. După fiecare concert, publicul este invitat la un After party, cu DJ Benny.
Festivalul „Romula Fest - Istorie & Folk”, cu Adrian Naidin, Vasile Șeicaru și trupa Phoenix, între invitați
Iubitorii de istorie și experiențe inedite au ocazia în această vacanță să descopere civilizația antică în cadrul Festivalului „Romula Fest - Istorie & Folk”, desfășurat între 23 și 25 august, în satul Reșca (Comuna Dobrosloveni), dar și în Slatina. Evenimentul invită publicul la o călătorie peste timp, către perioada daco-romană, chiar în vecinătatea sitului arheologic Romula, aflat în Patrimoniul Mondial UNESCO. Festivalul va debuta în seara zilei de 23 august, în Parcul Tineretului din Slatina, cu demonstrații de lupte și jocuri la lumina torțelor. Programul festivalului mai cuprinde demonstrații militare daco-romane și lupte cu gladiatori, reconstituiri ale ritualurilor vremii (inclusiv ritualul focului), dar și o paradă a costumelor antice. De asemenea, pe 24 august, la Reșca, va avea loc un concert în aer liber, între protagoniști numărându-se trupa Phoenix, Vasile Șeicaru, Adrian Naidin și South Music Factory.
„Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic”, la Casa Eliad
Ce rochii, bijuterii sau poșete purtau doamnele acum mai bine de un secol și care erau ritualurile de fumusețe ale momentului, puteți afla vizitând expoziția „Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic”, deschisă la Casa Eliad din Capitală. De la accesoriile care trădează obiceiurile din înalta societate (carnețelul de bal, sticlute de parfum, mănușile ori evantaiul), până la ținutele de epocă, inspirate de vestimentația reginelor României, exponatele autentice, provenite din colecții private, reconstituie imaginea societății interbelice, marcată de industrializare, evoluția politică și emanciparea culturală. Pentru a dezvolta tematica inedită, Casa Eliad găzduiește conferințele „Pălăria, regina Modei”, pe 22 august și „Moda în interbelic”, pe 5 septembrie, iar pe 19 septembrie Maria Răducanu și pianistul Albert Tajti susțin concertul „Când se lasă seara peste București”. Toate evenimentele încep la ora 18:30. Expoziția poate fi vizitată până pe 20 septembrie, iar accesul este gratuit.