de Traian Mihai
Cu un talent de excepţie şi o carieră admirabilă, Ileana Stana Ionescu - de la a cărei naştere se împlinesc, la 14 septembrie, 88 de ani şi care a plecat la Cer anul acesta, la 30 iunie - rămâne o mare doamnă a scenei şi o artistă foarte iubită, meritând pe deplin respectul publicului. Şi-a dăruit existenţa artistică atât teatrului, cât şi filmului, la fiecare apariţie emanând dragoste pentru meserie, dar şi poftă de viaţă, bucurie de a trăi.
Copilăria, umbrită de pierderea tatălui
Cea care avea să devină una dintre cele mai talentate actriţe ale generaţiei sale a fost născută într-o zi de toamnă a anului 1936, la Brad, în judeţul Hunedoara. Ileana, fetiţa blondă cu ochi verzi, a copilărit, însă, la Turnu Severin, pentru că meseria tatălui făcea ca familia acestuia să se mute unde era nevoie de el. „Am fost născută la Brad întâmplător, pentru că tatăl meu a fost ofiţer de carieră şi în momentul venirii mele pe lume, el era acolo. Familia noastră a stat doar trei ani la Brad, apoi ne-am mutat la Turnu Severin şi am rămas acolo. După ce a început războiul, tata a plecat pe front, de unde nu s-a mai întors... Bunicul meu pe linie maternă era de origine italiană, din Mantova, şi s-a stabilit aici. Deci mama mea era italiancă, iar tatăl meu era oltean sută la sută. Am copilărit şi am făcut şcoala la Turnu Severin”, povestea actriţa. Între amintirile sale frumoase din perioada adolescenţei erau anii de liceu, când a fost colegă cu regizorul Geo Saizescu şi cu actorul Virgil Ogăşanu, despre care spunea „sunt severineni de-ai mei”.
Şi-a dorit să devină ziarist
După terminarea liceului, a plecat la Reşiţa, unde locuia unchiul său (fratele tatălui), pentru a-şi căuta de lucru. „Voiam să-mi câştig existenţa, eu şi mama am avut o situaţie materială modestă, iar vremurile erau grele”, mărturisea Ileana Stana Ionescu. Fascinată de vocile crainicelor pe care le auzea la difuzor, dar şi pentru că îi plăcea să scrie, şi-a dorit să devină ziarist. „Îmi plăcea să scriu şi eram convinsă că pot face această meserie. Am talent epistolar, iar în tinereţe scriam multe scrisori fără adresă. I le adresam unui personaj imaginar căruia credeam că pot să-i împărtăşesc visuri, gânduri, dorinţe. Mai târziu, soarta a făcut să joc împreună cu Mircea Albulescu în piesa «Scrisori de dragoste», care a avut mare succes”, spunea ea. Aşa că s-a pregătit şi s-a înscris pentru examen la facultatea de acest profil, dar din cauză că avea rude în străinătate, nu i-a fost admis dosarul. „Am vrut să fiu ziarist şi am încercat lucrul ăsta, însă era o etapă ciudată, trebuia să ai un dosar foarte curat, ori la mine erau lucrurile cam încâlcite. Eu sunt pe jumătate italiancă, familia mamei era plecată în Italia, tatăl meu a fost ofiţer de stat major în armata lui Antonescu, lucruri care nu se potriveau cu pretenţiile ziaristicii de atunci. Şi n-am fost admisă”, povestea actriţa.
Intrarea în teatru, un joc al întâmplării
Când avea doar 19 ani, a debutat ca actriţă, la Teatrul de Stat din Reşiţa. Cum a fost posibil acest lucru? Prin intermediul unchiului său, mare iubitor de teatru, tânăra Ileana a ajuns să cunoască actori de la teatrul din acest oraş, asista la repetiţii, uneori rostea replicile odată cu ei. Iar şansa a fost de partea sa: când se juca „Şcoala femeilor”, de Moliere, actriţa care interpreta rolul Agnes s-a mutat la alt teatru. Regizorul a remarcat-o pe Ileana, a pus-o să dea probă şi astfel ea a fost cooptată în echipă. În spectacolul „Şcoala femeilor”, actorul Andrei Ionescu juca rolul amorezului. Aşa s-au cunoscut cei doi şi la scurt timp s-au căsătorit. „Eram tinerică, frumuşică, iar colectivitatea din teatru era destul de restrânsă, nu aveau o tânără care s-o înlocuiască pe actriţa din rolul Agnes. Înfăţişarea mea se potrivea cu rolul, dar trebuia să vadă şi dacă sunt capabilă. Iar eu, în inconştienţa absolută a vârstei şi în necunoştinţa totală a profesiei, am început să mă pregătesc şi am intrat în rolul Agnes. Dar cred că mi-am făcut datoria în mod convenabil de vreme ce am reuşit să rămân în teatru mai departe. Tot atunci l-am cunoscut pe soţul meu şi am rămas împreună pe viaţă. A fost o etapă foarte bogată, atunci am jucat şi primul meu rol în travesti, în «Înşir-te mărgărite», unde eram… Făt Frumos”, îşi amintea artista.
„Balega de pe scenă mi-a adus noroc!”
Rolul din „Înşir-te mărgărite”, piesă după textul lui Victor Eftimiu, îi amintea actriţei o întâmplare amuzantă. „Fiind Făt Frumos, m-am antrenat pe un cal adus de la regimentul oraşului Reşiţa. Bietul căluţ era destul de în vârstă şi cuminţel. Ne-am antrenat - cu lumini, cu aplauze, cum se face -, dar la premieră, nu ştiu ce s-a întâmplat, poate calul a simţit fluxul de emoţie din public. Şi a făcut o balegă cât toate zilele în mijlocul scenei, exact când urma dansul florilor, cu zâne... Eu cred că a fost de bun augur, pentru că toate lucrurile au mers bine. Acea balegă mi-a adus noroc!”, povestea Ileana Stana Ionescu.
„Oamenii au adus o lampă care mergea cu benzină, au făcut lumină în sală şi am jucat”
Avea 23 de ani când s-a mutat, împreună cu soţul ei, Andrei Ionescu, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, după aproape patru ani petrecuţi pe scena din Reşiţa. „Declar cu mâna pe inimă că anii cei mai frumoşi ai tinereţii noastre, vorbesc şi în numele soţului meu, i-am petrecut la Piatra Neamţ. A fost o etapă extraordinară, când am făcut multe turnee, am cunoscut această frumoasă ţară de care m-am îndrăgostit şi pe care n-aş părăsi-o niciodată. Îmi amintesc momentul când am ajuns într-un sat unde nu aveau lumină, ci doar o sală de spectacole a şcolii. La început am spus că nu putem juca acolo. Dar oamenii au adus o lampă care mergea cu benzină, au făcut lumină în sală şi am jucat. Altă dată eram prin Banat, mergeam cu căruţele în diferite sate. Jucam spectacolul «Soacra cu trei nurori». Veneau şi copii, care nu aveau bani de bilet. Dar ne aduceau două-trei ouă. Seara, după spectacol, am mers la un localnic acasă, am făcut o mămăligă cât masa şi am mâncat ouă cu mămăligă şi slănină. Sunt amintiri care rămân, pentru că oamenii ne iubeau, ne primeau cu drag!”, îşi amintea actriţa. Dincolo de turneele prin ţară, cei doi soţi actori au fost în multe turnee în afara graniţelor. „Am călătorit mult amândoi, am cunoscut toată Europa înainte de decembrie 1989. Dar nu ne-am gândit niciodată să plecăm definitiv din ţară. Pentru că teatrul autentic, deplin, se poate face doar în limba maternă. Chiar am o amintire foarte dragă, dintr-un turneu în Brazilia, la Bienala de la Sao Paulo, în 1991, când am jucat «Trilogia antică», în regia lui Andrei Şerban. Piesa era, evident, în limba română şi spectacolul avea loc într-un spaţiu neconvenţional, iar la final publicul a venit peste noi, pe scenă, ne-a luat în braţe... Ce a fost acolo e greu de imaginat”, mărturisea Ileana Stana Ionescu.
Radu Beligan a chemat-o la Naţionalul bucureştean
Când juca la Piatra Neamţ, soarta i-a surâs din nou. La un spectacol, în sală era şi Radu Beligan. I-a plăcut tânăra de 29 de ani şi i-a propus să dea concurs la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB). „Am avut emoţii foarte puternice, mă gândeam: «Ce să caut eu la Teatrul Naţional între toate personalităţile acelea?». Dar uite că am câştigat concursul cu rolul din «Orfeu în infern». La acea vreme, director al Teatrului Naţional era Zaharia Stancu. N-am să uit niciodată că atunci când ne-am cunoscut, i-am spus: «Maestre, când m-am gândit câte personalităţi au călcat pe aici, m-a cuprins nebunia!». El venea mereu la repetiţii, se interesa de tot ce avem noi în perspectivă. Iar eu, când îi întâlneam la cabine pe Geo Barton, pe Silvia Dumitrescu Timică, îi salutam şi îi priveam ca pe nişte zeităţi. A fost extraordinar să am astfel de modele în jur”, povestea artista.
Cu Florin Piersic, în debutul la TNB
Prima piesă în care actriţa a jucat la TNB a fost „Idiotul”, după Dostoievski, avându-l partener pe Florin Piersic, de care a legat-o apoi o frumoasă şi trainică prietenie. „Dincolo de surpriza pe care mi-a oferit-o rolul, a fost şi surpriza cunoaşterii unui bărbat minunat, Florin Piersic. El înseamnă foarte mult pentru mine, fiindcă maestrul Finţi (n.r. - Alexandru), ca regizor era foarte riguros, foarte dur, iar eu eram uşor speriată. Dar Florin a injectat în mine atâta energie, atâta credinţă şi atâta forţă, încât m-a ajutat să zbor deasupra tuturor acestor inconveniente, să mă scape de inhibiţii”, mărturisea actriţa. A jucat la TNB din 1965 până când a ieşit la pensie, realizând roluri memorabile în piese precum „Maşinăria Cehov”, „Scrisori de dragoste”, „Casa Bernardei Alba”, „Livada de vişini”, „Bădăranii”, „Coana Chiriţa” şi a continuat să colaboreze cu TNB. „Rolurile parc-au venit la mine, am avut o ofertă continuă şi foarte generoasă, dar şi parteneri minunaţi. Am lucrat cu mari regizori, am fost permanent într-o viaţă activă”, mărturisea Ileana Stana Ionescu. Ea spunea că a avut „şansa fabuloasă” de a juca în capodopere ale dramaturgiei româneşti, amintind „Gaiţele”, „Titanic vals”, „Micul infern”. „Acestei liste se adaugă «Idolul şi Ion Anapoda», care este spectacolul-record ca număr în care am jucat acelaşi personaj aproape 40 de ani”, se destăinuia artista. Din 2002, a devenit Societar de onoare al TNB.
E mai greu să joci comedie decât dramă
Ileana Stana Ionescu a cucerit publicul şi prin versatilitatea rolurilor. Poate prin prisma numeroaselor scenete în care a apărut la televiziune, unii au perceput-o drept actriţă de comedie, deşi ea a jucat cu acelaşi talent şi roluri în dramă. A fost întrebată, la un moment dat, dacă e mai uşor să joace comedie decât dramă. „Teatrul are foarte multe pretenţii, este la fel de obositor şi de acaparant indiferent că joci dramă sau că joci comedie. Trebuie să ai toată sinceritatea la îndemână ca să poţi cuceri şi convinge publicul. În cazul comediei, degeaba faci ghiduşii dacă nu ţâşnesc din tine. Uneori, poate e mai greu la comedie, pentru că trebuie să ai o măsură. Comedia şi drama sunt la fel de pretenţioase şi dacă vrei să faci profesia la ştacheta pe care ţi-ai propus-o, trebuie să cercetezi tot ce te înconjoară, să fii cu ochii mari la toate personajele care seamănă cu cel pe care îl interpretezi: de la care poţi să împrumuţi ceva, de la care poţi să te inspiri. Sigur că regizorul îţi dă direcţia rolului, dar unele lucruri le descoperi singur. Am avut surpriza ca, după câţiva ani de interpretare a unui rol, să găsesc lucruri pe care nu m-am aşteptat să le găsesc. În cazul replicilor dintr-un rol comic trebuie să fii foarte atent şi la tonul cu care le spui. Dacă e mai sus sau mai jos decât trebuie, s-a dus... Totul este aproape milimetric”, explica Ileana Stana Ionescu.
„Eu mă simt cel mai bine pe scenă, prefer teatrul”
Cariera actriţei cuprinde, pe lângă roluri în teatru ori în scenete de televiziune, numeroase roluri în film. Din filmografia sa amintim peliculele „Păcală”, „Tufă de Veneţia”, „Serenadă la etajul XII”, „Secretul lui Bachus”, „Secretul lui Nemesis”, „Dumbrava minunată”, „Şantaj”, „Cuibul de viespi”. Şi totuşi, ea spunea că se simte mai bine pe scenă decât pe platoul de filmare. „Le sunt recunoscătoare regizorilor care m-au ales să joc în filmele lor. Am făcut multe filme şi m-a bucurat fiecare colaborare cinematografică, dar eu mă simt cel mai bine pe scenă, prefer teatrul. Emoţia pe care o stârneşte contactul direct cu publicul, reacţiile oamenilor, sunt cu totul diferite de ceea ce se întâmplă pe platoul de filmare. Mai ales că filmul, odată făcut, aşa rămâne. Pe când la teatru poţi să mai corectezi, să mai inventezi, să mai îmbogăţeşti rolul”, explica actriţa. Şi adăuga că „aplauzele publicului reprezintă o recompensă teribilă, un flux de energie care se percepe din sală şi care este foarte important”.
Retragere discretă de pe scena teatrului şi a vieţii
După ce în stagiunea 2017-2018 a jucat în trei piese la teatre bucureştene, a decis să se retragă, cu discreţie, din activitate. „Vine o vreme când trebuie să știi să te retragi, să faci definitiv un pas în spate pentru ca publicul să-și amintească de tine în zilele cele bune, nu îmbătrânită și chinuită de gânduri”, spunea ea. La finalul lunii iunie a acestui an, Ileana Stana Ionescu s-a retras şi din viaţă, la fel de discret. Cortina a căzut şi pe scena destinului său. Deşi spunea că toată viaţa ei a fost un joc al întâmplării, această mare actriţă a lăsat „moştenire” românilor sute de roluri în teatru, în film, în radio, în televiziune. Talentul ei nu a fost întâmplător!
O poveste de iubire ca... la teatru, dar şi dincolo de scenă Andrei Ionescu: „Întotdeauna am admirat calităţile ei de actriţă: frumuseţe, talent, seriozitate, voce aparte şi râs inconfundabil“
La începutul anilor 2000, i-am întâlnit pentru prima dată pe ambii actori, la ei acasă. Locuiau într-un apartament situat în zona Grădina Icoanei. „Când ajungi la Spitalul Cantacuzino, te uiţi cu atenţie în stânga şi o să vezi blocul, are o curte la intrare!”, îmi explicase Ileana Stana Ionescu la telefon. Am urmat indicaţiile şi am intrat în casa actorilor, care emana un „aer” de poveste, la fel de frumos ca şi povestea lor de iubire. Am stat de vorbă vreo două ore. Am aflat atunci că soţii Ionescu sărbătoreau Ziua îndrăgostiţilor cu tort şi şampanie şi că actriţei îi plăceau foarte mult dulciurile, dar încerca să tempereze această tentaţie, pentru că, mărturisea ea, „Dacă aş mânca dulciuri după pofta inimii, m-aş face cât o catedrală!”.
„Am fost armonizaţi şi toleranţi de când ne-am căsătorit”
Ileana Stana Ionescu spunea că îi este recunoscătoare stelei sale protectoare care a „încununat-o cu un astfel de partener de viaţă”. „Soțul meu este cea mai importantă creatură din viața mea, e sprijinul și dragostea mea”, spunea actriţa. „Şi fiul dumneavoastră?”, am întrebat-o, puţin mirat. „Andrei Manuel este cea mai importantă creatură din viaţa noastră, a amândurora. Ne-a adus bucuria de a deveni părinţi şi îl iubim enorm!”, a răspuns doamna teatrului. L-am întrebat pe Andrei Ionescu dacă a fost vreodată deranjat de faptul că soţia sa este mai cunoscută de public decât dumnealui: „Nu, niciodată! Mereu am susţinut-o pe Ileana în tot ceea ce a făcut, întotdeauna am admirat calităţile ei de actriţă: frumuseţe, talent, seriozitate, o voce aparte şi un râs inconfundabil”. El adăuga că, uneori, soţia sa era recunoscută pe stradă numai după voce ori hohotele de râs. „Se întâmpla să mergem pe stradă şi să discutăm. Şi imediat se întorceau nişte capete. Lumea îi recunoaşte vocea. Cred că succesul ei la public se datora nu doar talentului, ci şi şarmului şi sincerităţii sale. Ileana juca rolurile cu plăcere, din acest motiv toate îi ies firesc”, explica el. Ileana Stana Ionescu sublinia că succesul ei profesional i se datorează, în mare măsură, soţului. „Cred că este vorba despre structura noastră, am fost armonizaţi şi toleranţi de când ne-am căsătorit, ceea ce înseamnă foarte mult pentru mine. Soţul meu a fost un ajutor permanent, mai ales că şi el este actor. E greu să vii acasă, să ai mulţumiri sau nemulţumiri şi să nu te înţeleagă cel căruia i le împărtăşeşti. Actoria este o profesie foarte grea”, explica Ileana Stana Ionescu. Ea sublinia că Andrei Ionescu i-a pus „frână” când a fost cazul. „Marele meu câştig este că avem temperamente foarte diferite. Eu sunt explozivă, incandescentă, irascibilă, am multe cusururi. El este calm, lucid şi întotdeauna mi-a pus frână, m-a îndrumat pe cărarea cea mai bună - şi profesional, şi în viaţa privată”, spunea artista.
Unii s-ar putea întreba, aflând această frumoasă poveste de dragoste, cum a început. „O vreme am fost doar colegi, am devenit prieteni, apoi ne-am îndrăgostit şi ne-am căsătorit. Iar această dragoste e pe viaţă, am devenit inseparabili, suntem o echipă şi pe scenă, şi acasă”, spunea Andrei Ionescu. Şi cererea în căsătorie are o poveste, pentru că tânăra Ileana l-a „cerut” pe tânărul Andrei! „A fost un moment în spectacolul «Şcoala femeilor» (n.r. - la Teatrul din Reşiţa), unde jucam amândoi, când eu - adică Agnes - trebuia să mă mărit. Şi… l-am cerut de bărbat! Important e că l-am cerut şi l-am luat!”, povestea actriţa. Iar Andrei Ionescu şi-a amintit o secvenţă amuzantă, când veniseră în ţară câteva rude ale soţiei sale, din Italia, pe care ea le-a luat la teatru, să-l vadă în spectacol pe cel care îi devenise soţ. Machiajul nu-l avantaja - nu avea păr, nici măcar sprâncene. „Când am intrat în scenă, ea le-a spus: «Ăsta e bărbatul meu!». Rudele s-au cam speriat. La finalul piesei, Ileana le-a dus unde locuiam. Apoi, după ce m-am demachiat, am plecat şi eu spre casă. Am ajuns la uşă, am bătut şi mi-a deschis una dintre rudele ei, întrebându-mă pe cine caut. «Pe Ileana», am zis. «Ileana, te caută un domn!», a anunţat-o. Ileana a venit la uşă şi a zis: «Păi domnul ăsta e bărbatul meu!». Toţi au rămas uimiţi. «Aaa, da? Noi ne speriasem la spectacol, văzând că e bătrân şi urât!», povestea Andrei Ionescu. Vorbind despre viaţa lor de actori - a ei şi a soţului -, Ileana Stana Ionescu spunea: „Nimic nu e ușor în viață. Dar ceea ce am făcut, am reușit să facem cu pasiune. Acum, când ne revedem la televizor, nici nu ne mai uităm la piesa de teatru sau la filmul propus, pentru că știm replicile. Dar, în același timp, există bucuria lucrului bine făcut. Am avut o viață frumoasă, generoasă și o meserie cuceritoare și copleșitoare. Dar am avut și șansa de a avea alături un soţ care m-a ajutat şi m-a înțeles. Nu aş fi reuşit să am o carieră atât de frumoasă fără susţinerea lui”, spunea Ileana Stana Ionescu.
Bucuria de a sta de vorbă cu oamenii
Fiind o actriţă iubită, i se întâmpla adesea să fie oprită pe stradă sau în piaţă, când mergea la cumpărături. Oameni pe care nu-i cunoştea o salutau, îi adresau o vorbă bună, unii chiar o îmbrăţişau. Iar în piaţă a primit cadou multe buchete de la florărese. „Cea mai mare bucurie a mea este să ies din casă, să mă plimb pe stradă şi să aud oameni spunându-mi: «Bună dimineaţa, doamnă Ileana! Ce faceţi?» sau «Aţi venit la piaţă, doamnă? Ce gătiţi astăzi?». Este o senzaţie colosală să te simţi la tine acasă pe orice stradă, în orice moment. Pentru un artist, ăsta este cel mai mare premiu! Plăcerea pe care mi-o face întâlnirea cu un om, care se uită la mine cu ochi strălucitori şi care îmi adresează două vorbe din suflet, mă face să cred că bucuria cu care eu îmi fac meseria a ajuns la public, iar publicul mă răsplăteşte cu dragostea lui şi cu bucuria de a mă întâlni. Iar acest premiu estraordinar - dragostea oamenilor - mi-a fost acordat de meseria pe care o fac cu drag şi cu credinţă”, mărturisea Ileana Stana Ionescu.
Dorul mamei şi bunicii Ileana
Andrei Manuel a venit în viaţa cuplului Ileana Stana Ionescu şi Andrei Ionescu la destul de mult timp după ce ei s-au căsătorit - „pe ultima sută de metri”, cum spunea artista. „Tot ce mi s-a întâmplat a fost o surpriză, inclusiv apariţia copilului care a adus fericirea vieţii mele şi a soţului meu”, mărturisea ea. Fiul lor, de profesie medic, s-a stabilit în străinătate de mulţi ani. „După ce a dat un concurs la Budapesta, organizat de Facultatea de Medicină din Philadelphia, fiul nostru a plecat la New York, la cel mai mare spital, să facă rezidenţiatul. Apoi a câştigat un post lângă Seattle şi s-a stabilit acolo. Iar de când am devenit bunicii lui Alexandru Luca, suntem foarte fericiţi. E adevărat, ne desparte distanţa cam mare şi ne întâlnim doar o dată pe an, dar putem vorbi mai des şi chiar ne putem vedea pe ecranul calculatorului, datorită tehnologiei care a avansat foarte mult”, spunea actriţa.