de Roxana-Ioana Ancuța

Arina Manolache (medalion) a ieșit la pensie la 52 de ani, din Ministerul de Justiție, și s-a apucat de munca artizanală, pasiunea ei din copilărie. Acum face decorațiuni unice și jucării din lemn reciclat și vopsit în cele mai vibrante culori, provenit din case demolate, rămurele uscate pe care le găsește prin păduri, resturi luate de la tâmplari profesioniști și chiar bucăți de lemn aduse în bagajele ei din Africa sau America de Sud.

„Fac orice poate fi expus într-o casă, librărie sau curte”

- Care este povestea Arinei, cum ai început să te ocupi de handmade?

- Am o poveste puțin mai lungă... Când eram și eu adolescentă, cochetam cu grafica și, în general, cu activitățile artistice. Tatăl meu, care era învățător, un tip foarte serios, mi-a zis: „Tu vrei să mergi pe drumul ăsta al artiștilor?”. Și îmi dădea niște exemple. „Vrei să ajungi ca ei? Muritoare de foame?”. Îmi iubeam mult tatăl și țineam cont de orice părere a lui, astfel că m-am orientat într-o direcție total opusă. Și anume, Ministerul Justiției, Direcția Generală a Penitenciarelor. Am lucrat cu deținuții, în Constanța, la Poarta Albă, și apoi la Codlea, timp de cinci ani, după ce m-am mutat în Brașov, în 2013. Deci, până am ieșit la pensie, 30 de ani am lucrat la Penitenciar. Bineînțeles că în tot timpul acesta am cochetat cu pasiunea mea pentru creație și frumos. Făceam aranjamente în grădini, la mine acasă ori în casele prietenilor, am început să creez mici decorațiuni de interior și exterior pe care le dăruiam cunoscuților. După ce am avut dreptul să mă pensionez, mă îngrozea gândul de a sta acasă. Însă, impulsionată de sora mea, care mi-a recunoscut talentele artistice, am început să fac din ce în ce mai multe obiecte handmade. La început, am construit căsuțe din lemn pictate manual pentru păsărele. Foarte vesele, colorate, pe care le instalam în curte la mine. După ce au fost remarcate, inclusiv de oameni care treceau pe lângă casa mea, am primit comenzi. Din ce în ce mai multe. Și astfel am gândit că pasiunea mea poate fi transformată într-o afacere care să-mi aducă și un venit. Mi-am deschis o firmă, am făcut o pagină de Facebook, și mi-am lărgit orizontul. După căsuțele pentru păsări, am început să fac cuiere lucrate din lemn recuperate. Mergeam prin pădure, adunam tot felul de crengi, ramuri și rădăcini pe care le integram în lucrările mele. Băiatul meu avea un prieten tâmplar, așa că-mi dădea resturile de lemn și am continuat astfel până când Gabi Bularca, un meșter artizan și prietenă bună din Brașov, m-a impulsionat să particip la târgurile de artizani. Și participând la primul târg am început să interacționez cu lumea, să văd că-mi place, și că mai sunt încă oameni care apreciează lucrul de mână, unicat, nu acela de serie. Așa am reușit să mă extind. Acum fac orice poate fi expus într-o casă, librărie sau curte. Lămpi, cutii poștale personalizate, cuiere, tot felul de jucării, ceasuri, suporturi pentru şervețele, pentru cărți, brelocuri, calendare…

- Totul e realizat din lemn recuperat?

- Da. Lemn recuperat din păduri, din case demolate și chiar lemn adus în bagaje, din străinătate. Recent am fost în Africa de Sud și am avut jumătate de troller plin cu bucăți de lemne, tocmai de la Capul Bunei Speranțe, de pe malul oceanului. Am mai adus lemn din Sri Lanka, de prin Kenya, Mexic și Cambogia. Nu există să plec într-o țară străină și să nu aduc de acolo chiar și o bucată mică de lemn sau, de unde s-a putut, nuci de cocos uscate și stafidite care s-au transformat în lemn. Sunt obiecte de mobilier pe care unii le aruncă, sunt pline de var, de noroi, de carii, de cuie, dar pentru mine sunt speciale pentru că le folosesc în munca mea și le găsesc un loc fără doar și poate într-un viitor obiect decorativ.

„Realizez numai obiecte unicat”

- Cine cumpără de la tine?

- Am clienți în țară și în străinătate, în țări ca Spania, Danemarca, Statele Unite ale Americii. Datorită târgurilor la care am participat, oamenii au început să mă cunoască. Unii m-au vizitat chiar în atelierul de lucru și se miră că o femeie lucrează în lemn. Colaborez cu niște grădinițe, librării și chiar cu cei de la Biserica Neagră, cu unele magazine din Sighișoara, Viscri și Sinaia.

- Nu e potrivit pentru o femeie să lucreze cu lemnul?

- Ba da, însă nu e chiar ușor. Se face mult rumeguș, se folosește aparatură ce nu e deloc facilă pentru o femeie - circulare, polizoare, fierăstraie. Ca un tâmplar adevărat.

- Obiectele realizate sunt unicat?

- Da, fac numai obiecte unicat. Pot realiza ceva care să semene cu ce am mai făcut, dar niciodată nu va ieși la fel. Niciodată. Și fiecare produs are o poveste, de asemenea unică, prin prisma materialului brut folosit pe care, așa cum am spus, îl aduc din locuri în care probabil nu am să mai ajung vreodată, dar și datorită poveștilor pe care doresc clienții să le transpună, prin pictură, pe ceea ce comandă. Fac obiecte, pe care mie îmi place să le numesc de fapt copiii mei, de toate mărimile. De la foarte mici, la foarte mari, cum ar fi cuierele care pot ajunge și la 2 metri înălțime.

„De regulă, folosesc lemn care nu se utilizează în sculptură“

- Cum te regăsești în postura de artizan?

- Acum, la 52 de ani, aș putea spune că trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieții mele datorită a ceea ce fac. Creez orice îmi trece prin minte, nu mi se impune nimic, mă relaxez, mă deconectez. Prefer să petrec mai mult timp în atelier decât în casă.

- De unde te inspiri pentru creațiile tale?

- Din natură, de peste tot din jurul meu, din propria imaginație sau ideile pe care mi le mai dau clienții. Îmi zic „am un râu în curte, o casă, o cabană, o livadă etc.” și, având aceste detalii, creez o poveste din lemn, pictată.

- Ai un motto al tău?

- Da. „Nu creez pălării și nici cosmetice, deși mi-ar plăcea, în schimb creez  povești din lemn”. Și fiecare copil (obiect creat) al meu are, cum ziceam, o poveste unică. Le spun oamenilor, „vedeți acea găurică din lemn? Este de la carii. Dar vedeți acest cuier? E făcut din lemn pe care l-am cărat în spate singură. Iar acesta a călătorit cu mine în avion. Celălalt a fost desprins dintr-o uşă veche de sute de ani, abandonată la gunoi”.

- Care este lemnul tău preferat?

- Cele mai faine esențe sunt cele care provin din lemnul de la pomii fructiferi și cel mai spectaculos, pentru mine, este lemnul de corcoduș. Mai folosesc lemn de iasomie, de liliac, de vișin, de cireș, de viță-de-vie, de stejar, de tei, de salcâm, de prun, de gutui. Folosesc, de regulă, lemn care nu se prea utilizează în sculptură, deoarece este lemn de esență tare și se prelucreză foarte greu, nu se poate lucra în el cu dalta. Eu folosesc niște scule specifice meseriei mele. Și nu toate bucățile de lemn sunt vopsite de mine, unele rămân așa cum sunt. Pentru că natura, la rândul ei, este maestră la desen. Se întâmplă ca unele dintre decorațiunile mele să încorporeze în ele chiar și cinci bucăți provenite de la specii diferite de lemn.