de Sorin Dumitrescu și Silviu Ghering
Americanii au fost la un pas să aibă pe conștiință, de această dată involuntar, alte noi episoade de tipul Hiroshima sau Nagasaki, la mijloc fiind vorba despre alte bombe nucleare. Istoria lumii va păstra pentru totdeauna un episod cutremurător. Dacă nu cumva am putea deveni chiar noi nefericiții martori ai altor grozăvii de acest gen, cu cele mai groaznice consecințe cu putință, în urma înăspririi conflictului dintre Rusia și Ucraina, de fapt dintre maleficul Vladimir Putin și obsesia sa, NATO. Episodul amintit s-a petrecut în 1945. Încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial a fost grăbită mult de decizia americanilor de a arunca două bombe nucleare asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki. Celebra operațiune militară a forțelor armate ale SUA, în care bombardierul Enola Gay a produs cea mai mare catastrofă de tip militar din istoria omenirii, are consecințe, în mod incredibil, și astăzi, urmele radiaților produse în 6 septembrie 1945 resimțindu-se și acum la Hiroshima și Nagasaki prin existența anumitor zone unde natura nu și-a putut relua firul normal al vieții iar blestemul generațiilor afectate de boli incurabile, boli autoimune sau alte maladii nu s-a încheiat.
5 februarie 1958, prima bombă nucleară scăpată de sub control
Puțină lume știe, însă, că aceeași americani s-au aflat în mai multe alte rânduri în situația de a pierde pur și simplu alte bombe nucleare. Dintre aceste cazuri două au fost dezvăluite mai târziu. Prima dată, în 1958, de această dată fără a mai fi vorba despre o operațiune militară, au fost la un pas să reediteze chiar pe teritoriul propriei țări măcar o parte din firul acelor evenimente absolut traumatizante. A fost vorba despre o întâmplare nefericită, un accident, până la urmă nesoldat cu urmări de genul celor petrecute în Japonia. Pe 5 februarie 1958, două avioane Air Force, unul de vânătoare F-83 Sabre și un bombardier B-47 Stratojet, s-au ciocnit în aer în timpul antrenamentelor. Al doilea avea la bord o bombă termonucleară Mark 15, de 3.400 de kilograme. Timp de două luni, autoritățile au căutat bomba pe o suprafață de 40 de kilometri pătrați, într-un golf din apropiere de Savannah, Georgia, la vărsarea în Oceanul Atlantic a râului cu același nume, dar n-au mai găsit-o niciodată! 40 de ani după acest eveniment, un ofițer pensionat al forțelor armate americane și-a amintit de știrile legate de o bombă nucleară pierdută, din copilăria sa. Așa că a decis să o caute. „E o moștenire din Războiul Rece”, a declarat Stephen Schwartz, autorul „Atomic Audit: The Costs and Consequences of US Nuclear Weapons Since 1940”. „Stă acolo și amintește despre cât de dezordonate și de periculoase erau acele vremuri”. Unii experți cred că bomba nu ar trebui „deranjată”, chiar dacă va fi descoperită vreodată, deși este greu de crezut așa ceva...
Antrenamentul din 1958 simula un atac nuclear asupra Uniunii Sovietice
Potrivit experților, iarna nucleară provocată de un conflict SUA-URSS ar fi fost devastatoare pentru planetă. Din păcate, pericolul s-a păstrat, ba chiar a devenit uriaș în zilele noastre. Bombardierul, pilotat de colonelul Howard Richardson, s-a izbit cu cel de vânătoare condus de locotenentul Clarence Stewart, care, bulversat, nici nu și-a dat seama că are de-a face cu un ditamai B-47. Toți cei implicați în accident au supraviețuit. Richardson și-a dat seama că nu poate ateriza în siguranță cu bomba, așa că a... lansat-o deasupra oceanului! Potrivit unui raport din 2001, echipajul nu a văzut nicio explozie după lansare. În 2008, Richardson a declarat că e posibil ca el și pasagerii să nu fi văzut explozia pentru că a întors avionul. În 2004, spunea că regretă acea decizie, pentru că SUA a ajuns să se confruntă cu o bombă nucleară pierdută: „Oamenii ar trebui să își amintească de mine pentru că am aterizat în siguranță. Din păcate, își vor aminti de mine din cauza bombei”.
Recuperarea bombei ar fi costat 5 milioane de dolari, plus riscul să explodeze!
În anul 2000, Derek Duke, un ofițer pensionat, l-a contactat pe un membru al Congresului SUA din Georgia, pentru a găsi bomba. Potrivit estimărilor armatei, în 2001, recuperarea bombei ar fi costat 5 milioane de dolari. În plus, experții au concluzionat că „există o probabilitate foarte mică de localizare cu succes a bombei”. Exista și riscul ca bomba să explodeze atunci când era recuperată. Ca urmare, autoritățile au decis că recuperarea ei era mai periculoasă decât dacă aceasta era lăsată pe fundul oceanului. Ca urmare, guvernul SUA a decis s-o treacă la „pierderi” și să nu fie scoasă la suprafață. Experții cred că locația exactă a bombei ar putea fi descoperită accidental. Sau aceasta ar putea fi scoasă la suprafață de o furtună puternică. „Nu spun că e pierdută pentru totdeauna, pentru că nu cred asta”, a declarat Schwarz. „Dar atât de mulți oameni au căutat-o de-a lungul anilor, cu echipament sofisticat, și nu au găsit-o”.
În 1965 pilotul a murit, iar bomba s-a scufundat în Oceanul Pacific
Al doilea episod, mai periculos, din fericire fără urmări, s-a produs în anul 1965. La 5 decembrie, locotenentul Douglas Webster din Marina Americană trebuia să ridice în aer, de pe un portavion, un avion de atac A-4E Skyhawk încărcat cu o bombă nucleară de o megatonă. Echipajul portavionului USS Ticonderoga, staționat în Marea Filipinelor, Oceanul Pacific, la puțin peste 100 de kilometri de Okinawa, Japonia, a amplasat focosul în avion, iar, după ce a verificat totul, Webster s-a urcat la bord. Echipajul a împins apoi avionul spre un lift care urma să îl aducă pe puntea de decolare/aterizare. Planul era ca Webster să facă un mic tur, ca apoi să se întoarcă pe pista portavionului. Dar Webster nu a mai apucat să zboare. Avionul a început să... alunece, iar echipajul a început să-i facă semne disperate lui Webster să apese pe frâne. „Potrivit mărturiei din timpul anchetei postincident, pilotul părea să nu țină cont de strigăte, fluierături sau semne și se uita în jos”, a declarat în 2019, pentru Institutul Naval al SUA, maistrul militar principal Delbert Mitchell, care făcea parte din echipajul ce încărcase bomba pe Skyhawk.
S-a mai găsit doar casca lui Webster...
Echipajul a încercat cu disperare să oprească avionul, dar nu a reușit decât să îl facă să se rotească pe loc. A lovit plasa dinspre apă a liftului, a trecut prin ea și a căzut în ocean. Bomba nucleară era... armată! „Nu l-am mai văzut niciodată pe locotenentul Webster după ce s-a urcat în cabină și nici nu am aflat ce ar fi încercat să facă pentru a ieși din avion, dar am privit cu stupoare cum avionul, pilotul și arma nucleară se prăbușesc în ocean”, a declarat Mitchell. Apoi echipa a văzut cum Skyhawk-ul se scufundă în ocean. Eforturile de a-l salva pe Webster și de a recupera bomba au început imediat. Marina SUA a chemat și alte nave în sprijin, dar căutările nu au dat roade: nici urmă de pilot, de avion și de bombă. Au găsit doar casca lui Webster... US Navy a păstrat tăcerea asupra acestui incident 24 de ani. A raportat incidentul Congresului abia în 1989, când Comisia Mixtă pentru energie atomică a analizat numărul șocant de incidente „Broken Arrow”, cum au fost codificate, indiferent cât de minore ar fi fost, accidentele nucleare, dar publicul larg nu a aflat că America a pierdut o bombă nucleară activă în largul coastelor Japoniei decât după aproape un sfert de secol.