de Cătălina Tăgârță
În familiile cu copii divorțul este un eveniment care cere o atenție deosebită și o abordare plină de sensibilitate din partea părinților. Acesta poate lăsa o amprentă puternică asupra minorilor, influențându-le dezvoltarea emoțională și starea de bine. Dacă mama și tata nu comunică eficient cu cei mici aceștia pot dobândi răni emoționale care îi vor afecta pentru întreaga viață. Pornind de la premiza că fiecare e dator să își trăiască viața așa cum dorește, părinții nu trebuie judecați. Însă felul în care gestionează situația cu copiii și relația cu aceștia pe viitor este în totalitate responsabilitatea lor. În continuare, vă prezint câteva modalități concrete prin care părinții pot gestiona această tranziție dificilă de la familia și casa unită și fericită la „acasă la mama″ și „acasă la tata″.
Comunicați cât puteți de mult
De fiecare dată când aud că cineva iese dintr-o relație primul lucru care îmi vine în minte sunt copiii. Ce se întâmplă cu copiii? Cum percep ei asta? Cum se simt? Cum au primit vestea? Întrebările acestea îmi vin în minte involuntar, din empatie și dorința de a ajuta. Părinții mei au divorțat când eu eram foarte mică. De fapt, aveam vârsta la care nici măcar nu îmi amintesc acest eveniment, tot ce știu este din poveștile altora. Iar absența activă a tatălui în viața mea m-a provocat de-a lungul timpului să mă întreb de multe ori: „Ce ar fi fost dacă?″. Ei bine, întrebarea asta a venit cu multe răspunsuri, însă experiența de viață m-a învățat că, până la urmă, Universul așează lucrurile așa cum e mai bine pentru fiecare dintre noi. Desigur, oamenii au partea lor de contribuție. Legile universale își fac treaba indiferent că le cunoaștem sau nu, indiferent că noi credem sau nu în ele. De ce am ținut să amintesc asta? Pentru că sunt experiențe de viață, cum e în cazul de față divorțul părinților, care ne pot afecta pentru tot restul vieții dacă nu știm să ne gestionăm emoțiile corect. Și, cu atât mai mult cu cât eu am trecut printr-o situație similară, știu ce înseamnă pentru un copil să nu îndrăznească să discute cu nimeni. De aceea, principalul meu îndemn pentru părinții aflați în această situație este: rămâneți aproape de cei mici și comunicați cu ei cât puteți de mult!
Întrebați-i cum se simt
Comunicarea eficientă poate să atenueze cât de cât efectele negative ale veștii și să creeze un sprijin emoțional esențial pentru a-i ajuta pe copii să depășească această perioadă cu reziliență și încredere în propriile lor resurse. Însă când vorbesc despre comunicare, sub nicio formă nu mă refer la a vă exprima motivele pentru care nu ați mai putut continua relația. Desigur, micuții au nevoie să înțeleagă și asta: „De ce mama sau tata a plecat de acasă?”, „De ce nu mai este totul ca înainte?”. Însă dincolo de aceste scuze, pe care fiecare părinte le împachetează ca să se vadă povestea cât mai frumos din partea lui, copiii au nevoie să comunicați despre sentimentele lor. De câte ori v-ați întrebat copiii cum se simt?.
Preveniți rănile emoționale
Întrebarea de mai sus poate părea banală pentru mulți, mai ales că nu suntem obișnuiți cu acest mod de abordare. Însă modelul vechi de parenting, pe principiul: eu decid, tu execuți, te conformezi, duce la răni emoționale profunde. Nu vă culcați pe o ureche! Nu stați liniștiți dacă cei mici au primit vestea bine. Statistic vorbind, asta este posibil în foarte puține cazuri. Ce se întâmplă de fapt în realitate este că ai voștri copii nu vă spun, de fapt, adevărul. Se închid în ei. Serios acum, cine se bucură că părinții lui au divorțat? Cred că astfel de cazuri pot fi numărate pe degete. Și cu siguranță e vorba despre copii mai mari, care conștientizează că un părinte are mult de îndurat dacă rămâne într-o relație, că suferă dacă va continua așa. Și chiar și atunci dorința copilului este ca acela care a greșit să se schimbe, să nu fie totuși nevoie să se producă ruptura. Așadar, ceea ce vreau să rețineți este că e nevoie să discutați sincer și deschis cu copiii.
Atenție la lipsa de implicare și la neglijare!
Divorțul nu este doar o schimbare în statusul civil al părinților, ci o transformare profundă în viața emoțională a copiilor. Această schimbare semnificativă le afectează rutina. De exemplu, modificările în programul de zi cu zi pot duce la confuzie și anxietate, iar sentimentul de siguranță, adesea asociat cu un mediu familial stabil, poate fi perturbat. Prin aprofundarea înțelegerii acestor schimbări emoționale părinții pot identifica cu mai multă precizie modul în care se simt copiii lor și pot răspunde în mod corespunzător nevoilor acestora. E necesar să preveniți rana de abandon și, indiferent dacă sunteți părintele care rămâne cu copilul sau cel care pleacă de acasă, să îl asigurați că veți fi mereu aproape la nevoie. Lipsa de implicare sau neglijarea din partea oricăruia dintre părinți poate genera un vid emoțional. Acest gol afectiv poate contribui la dezvoltarea unor răni psihologice profunde și durabile, ce afectează în timp încrederea în sine a copilului. Copilul suferă în egală măsură după ambii părinți, indiferent că se înțelege sau nu mai bine cu unul dintre ei.
Aşa nu: „Pe cine alegi, pe mama sau pe tata?″
Așa cum am spus deja, comunicarea deschisă reprezintă un pilon esențial în gestionarea cu succes a impactului divorțului asupra copiilor. Însă nu doar comunicare între părinte şi copil, ci și comunicarea cu fostul partener. Pe cât posibil, este de preferat să păstrați o relație de prietenie, astfel încât copilul să nu simtă ruptura și mai profund și să fie pus în situația în care să aleagă. Îmi amintesc de întrebările absurde pe care le primeam în copilărie, de genul: „Pe cine iubești mai mult, pe cine alegi, pe mama sau pe tata?″. Evitați cât puteți de mult acest tip de întrebări, inclusiv persoanele care sunt tentate să îl întrebe pe copil așa ceva. Sunt curioasă ce ați răspunde dacă v-aș întreba acum: „Ce mână vreți să vă tai, stânga sau dreapta?″. Desigur că vreți să le păstrați pe amândouă. Și faceți tot ce vă stă în putință ca să fie așa. Ei bine, e fix același lucru și cu copiii ai căror părinți trec printr-o despărțire. Ei nu își doresc asta și, în adâncul sufletului lor, se dă o luptă pentru împăcare, pentru rezolvarea conflictului, pentru regăsirea păcii, a siguranței. În aceste condiții, despărțirea de fostul partener în relații neprietenoase nu este deloc de ajutor.
Nu îl judecaţi pe fostul partener
Ce faceți, totuși, dacă nu aveți de ales, dacă nu puteți controla felul în care se poartă celălalt? Experiența în lucrul cu oamenii și mai ales în lucrul cu mine m-a învățat ceva extrem de important: „Nu încerca să îi schimbi pe ceilalți! Schimă-te pe tine și, prin comportamentul tău, îi vei influența și pe ei″. Așadar, în loc să vă concentrați pe ceea ce nu puteți face mai bine, focusați-vă pe ceea ce puteți face. Și sunt convinsă că puteți face extrem de multe lucruri. În primul rând arătați-le copiilor iubire necondiționată. Repet cuvântul, pentru a-l accentua astfel: Arătați! Deci nu doar să îi spuneți. Cel mai bine e când simți efectiv iubirea. Fiți acolo pentru ei oricând au nevoie. Oferiți-le spațiu ca să se deschidă! Prin simplul fapt că nu îl criticați pe celălalt părinte, cei mici se pot deschide în fața voastră, vă vor spune când le e dor de mama/tata, dacă vor să o/îl vadă și așa mai departe. Dacă sunteți genul de persoană care criticați, vorbiți de rău sau chiar le interziceți să îl vadă sau să îi vorbească celuilalt părinte, știți ce se întâmplă? Voi singuri le faceți rău copiilor voștri. E drept, poate suferă și celălalt părinte din cauza distanțării și a limitei puse, însă în primul rând le faceți rău copiilor. Așadar, fiecare decizie pe care o luați gândiți-o prin prisma întrebărilor: „Cum afectează sau îi ajută acest lucru pe copii?”, „Cum m-aș simți eu dacă aș fi în locul lor și mama/tata ar face asta?”. După ce vă veți da singuri răspunsul, veți ști cu siguranță ce aveți de făcut în continuare. Un lucru e însă cert: e mult mai ușor să previi decât să tratezi. Dacă emoțiile nu sunt gestionate corect în acest stadiu, copiii vor deveni mai târziu adulți frustrați, lipsiți de încredere, cu risc mai mare de îmbolnăvire și depresie.